
Omul de afaceri britanic Campbell Scott, dispărut acum 8 zile, a fost găsit mort in Kenya
Campbell Scott, director la compania Fico, a fost găsit mort în Kenya, la opt zile după ce a fost dat dispărut. Poliția din Nairobi a demarat o anchetă.
Campbell Scott, un om de afaceri scoțian și director în cadrul companiei de credit scoring Fico, a fost găsit mort în Kenya, după ce a dispărut în urmă cu opt zile, potrivit Sky news .
Ultima dată, el a fost văzut pe 16 februarie, în timp ce participa la o conferință desfășurată la hotelul JW Marriott din Nairobi.
Compania Fico, cu sediul la Londra, a confirmat tragicul eveniment și a anunțat că poliția locală a identificat corpul acestuia. „Campbell a dispărut duminică trecută în timpul unei călătorii de afaceri la Nairobi. Nu putem oferi mai multe detalii, deoarece ancheta este în desfășurare”, a declarat un purtător de cuvânt al companiei.
Scott s-a alăturat companiei în 2014 și a avut un rol esențial în extinderea serviciilor Fico pe noi piețe. „Suntem devastați de această veste tragică. Campbell a fost un lider apreciat și va fi regretat de toți cei care l-au cunoscut. Gândurile noastre sunt alături de familia și prietenii săi”, au transmis reprezentanții Fico.
Poliția kenyană investighează circumstanțele decesului.
Sursa: adevarul.ro