OMS: Pandemia, în 'fază critică' în Asia-Pacific, pe fondul creşterii numărului de cazuri

OMS: Pandemia, în 'fază critică' în Asia-Pacific, pe fondul creşterii numărului de cazuri

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a anunţat miercuri că pandemia de COVID-19 în regiunea Asia-Pacific este în "fază critică" şi trebuie făcut tot posibilul pentru a limita acum transmiterea şi apariţia unor variante mai periculoase, informează DPA.

Takeshi Kasai, director regional al OMS în regiunea Pacificului de Vest, a remarcat că numărul de cazuri şi decese de COVID-19 în ţările din Asia-Pacific "creşte brusc", în principal din cauza variantei extrem de contagioase Delta a coronavirusului.

În primele trei săptămâni ale lunii august, regiunea a reprezentat 10% din cazurile globale de COVID-19 şi mai mult de 8% din decesele la nivel mondial, a spus el.

"În această fază critică a pandemiei, trebuie să lucrăm împreună", a adăugat el, într-o conferinţă de presă online.

Odată cu creşterea cazurilor în mai multe ţări din regiune, două scenarii sunt posibile în lunile următoare, a notat Kasai.

Primul scenariu este unul în care riscul de COVID-19 este redus şi poate fi gestionat ca gripa sezonieră şi alte boli prevenite prin vaccinare şi măsuri de prevenţie, a spus el.

"Al doilea scenariu este când alte variante mai periculoase sunt capabile să evolueze, variante care se răspândesc chiar mai uşor, provoacă boli mai severe sau sunt rezistente la vaccinurile existente", a adăugat el.

"Acest scenariu şi toate costurile asociate legate de sănătate, sociale şi economice (...) este ceea ce vrem să evităm dacă este posibil", a insistat el.

"Cel mai bun mod în care putem face acest lucru este să facem tot ce putem pentru a limita acum transmiterea", a adăugat el. AGERPRES


populare
astăzi

1 Fotografie „naționalistă” pusă de fiul lui Călin Georgescu la profilul de WhatsApp. Cosmin a fost „umbra” tatălui său

2 VIDEO Trump, surprins de șosetele lui JD Vance, s-a oprit brusc din vorbit în cadrul unei discuții din Biroul Oval: „Încerc să rămân concentrat”

3 Ce pregătește Rusia? / Acumularea masivă de bombardiere strategice rusești în peninsula Kola

4 ALERTĂ Un document pregătit de un grup apropiat de FSB arată ce ar putea urmări Kremlinul prin negocierile de pace

5 Statele Unite au primit o listă cu pretențiile Rusiei pentru încheierea războiul în Ucraina. Ce a cerut Vladimir Putin