Omenirea, în vrie/Începe o criză enormă, care schimbă deja coordonatele dezvoltării globale
Am intrat deja în zodia unei uriaşe prefaceri, una ciclică, de sistem, determinată de intrarea într-o nouă etapă a economiilor-motor de dezvoltare în evoluţia planetei.
Trecerea va dura ceva timp, va fi extrem de dificilă, dar cu siguranţă că va afecta în mod decisiv toate zonele planetei şi va schimba raporturile de dependenţă economică şi socială de acum ale ţărilor mici-sateliţi din ce în ce mai neînsemnaţi şi deranjanţi în nou calculul de rentabilitate al marilor economii care, chiar în acest moment, trec prin chinurile primejdioase ale schimbării raporturilor lor de dependenţă faţă de sursele de aprovizionare.
Bătălia asta de acum este rapidă, violentă şi nu admite soluţii negociate intermediare. Este la fel de imorală ca toate bătăliile din trecut pentru putere, teritorii, resurse şi supravieţuire. Dar are şi câteva trăsături noi, care o fac aparent - doar aparent, desigur - mai delicat de abordat şi mai feroce în acelaşi timp deoarece resursele despre care este vorba sunt puţine (din ce în ce mai puţine) şi unii constată că a existat un mic grup de premianţi care, înntr-o linişte absolută, nu numai că au furat startul, ci şi, într-un ritm extraordinar de rapid, şi-au luat măsurile necesare ca, folosind armele din arsenalul soft-power, să implanteze noi seturi de instrumente prin care să-şi apere interesele prezente şi viitoare, scrie jurnalistul Cristian Unteanu pe blogul său din Adevărul.
Să fie clar: bătălia pentru materiile prime tradiţionale va mai continua multi timp, ba chiar va deveni mai urâtă şi mai violentă în măsura în care materiile prime tradiţionale, cele consumate de civilizaţia industrială (şi în mare măsură de o parte a civilizaţiei post-industriale) vor fi căutate cu disperare aproape în exclusivitate de ţările sărace, sub-dezvoltate şi hiper-dependente de cele câteva economii avansate care le vor transfera, rând pe rând (sub denumirea nobilă de ajutor pentru dezvoltare) multele industrii de care nu mai au nevoie, poluante, greoaie, enerogofage şi producătoare de minimă plus valoare.
În schimb, acum, ţările care care contează sunt angrenate în prima bătălie majoră care dovedeşte cât de mult adevăr conţine avertismentul transmis de marii economişti ai lumii: atenţie, au repetat obsesiv acest lucru, după pandemie lumea nu va arăta la fel!. Unii ştiau la ce se referă şi au luat măsurile de prevedere, alţii nu.
Acesta este contextul în care, brusc, a redevenit interesant şi cu valoare reprezentativă fundamentală în spaţiul moral al relaţiilor internaţionale procesul demarat în 2011 , atunci când la ONU au fost aprobate în unanimitate Principiile directoare privind întreprinderile şi drepturile omului . În acest sens, se spune în document, Statele au obligaţia să se asigure că activităţile desfăşurate de unităţile economice "nu contribuie la practici prejudiciabile şi abuzive". Imediat, şi OCDE (organizaţie interguvernamentală grupând 35 de state dezvoltate) publică, în atenţia statelor sale membre, ale linii directoare , de data asta cu mult mai precise, privitoare la statutul mineralelor provenite din zonele de conflict. În 2010, în SUA a fost adoptat Dodd Franck Act Section 1502 privitoare la mineraleleprovenind din RDCongo şi din ţările învecinate (Angola, Burundi, Republica Centrafircană, R.Congo, Ruanda, Suda, Tanzania şi Zambia). Pe baza ghideului OCDE, Camera de comerţ chinezăa elaborat recent propriile sale linii directoare în domeniu.
Şi Europa?
Dezbaterea a început în 2014, atunci când Comisia şi Înalta reprezentantă pentru afacerile externe au propus un demers comun la nivelul Uniunii pentru a lupta împotriva comerţului cu minerale pentru finanţarea grupărilor armate în zonele de conflict de mare risc. În 2015, PE adoptă în mai amendamente la propunerea Comisiei şi decide demararea discuţiilor cu reprezentanţii Statelor Membre. În iunie 2016 se anuge la un acord între toate instituţiile europene., iar în 2017 Parlamentul adoptă textul reglementării publicat în Jurnalul Oficial la finele lunii mai.
În consecinţă, de la 1 ianuari 2021, reglementarea se aplică la nivelul UE , toate întreprinderile din domeniu (între 600-1000, implantate sau nu pe teritoriul UE) fiind obligate să urmeze regulile enunţate în text, la început pentru aprovizionarea cu staniu, tantal, tugsten şi aur.
Aici este cheia întregului joc de acum dar şi deschiderea pentru ceea ce va urma doarece, practic, criteriile care definesc zonele considerate ca afectate de conflict şi prezentând un risc înalt, sunt extrem de largi şi, parctic, pot acoperi o mare parte din teritoriul planetei. După nevoie. Le aveţi aici in extenso. Iar ambiţia europeană este ca acţiunea să aibă efect asupra întregului lanţ, de la producător şi prima topitorie şi producător de componente până la consumatorul final.
Iată cele două definiţii principale pentru ceea ce înseamnă "zonă de conflict sau zonă de mare risc"
1. OECD: sunt caracterizate de prezenţa conflictelor armate, violenţă extinsă sau de prezenţa altor forme de riscuri care pot duce la vătămarea oamenilor. Conflictul armat poate lua diferite forme, pde la conflict internaţional sau non-internaţional care poate implica două sau mai multe state, poate să să ia forma unui război pentru eliberare, insurgenţei, războiului civil, etc. Zonele de mare risc pot include zone unde există instabilitate politică şi represiune, sistem instituţional fragil, insecuritate, colapsul infrastructurilor civile şi violenţă extinsă. Asemenea zone sunt adesea caracterizate de abuzuri extinse împotriva drepturilor omului şi se înregistrează violări ale legisaţiei naţionale şi internaţionale.
2. UE: zone unde se desfăşoară un conflict militar, zone unde există un echilibru fragil post conflict, precum şi zone unde vedem o guvernanţă deficientă sau chiar inexistentă, aşa cum se întâmplă în cazul "statelor eşuate", unde există ample şi sistematice încălcări ale legislaţiei internaţionale, inclusiv anuzuri în domeniul drepturilor omului.
În asemenea situaţii, pe cale de consecinţă, este posibil ca un stat sau un operator privat, să ajungă în faţa Curţii Internaţionale pentru că, importând şi prelucrând minerale din provenind zone de război, a devenit complice/susţinător/finanţator al unor mişcări teroriste şi părtaş direct la crime de război.
Cât de gravă este situaţia?
Răspunsul îl dădea anul trecut o sinteză pregătită de Universitatea britanică St. Andrews şi de cercetătorii de la European Chemical Society care afirmă, spre exemplu, că din cele 30 de elemente care sunt prezente în fiecare telefon smart, peste jumătate vor începe să dispară în următorii ani, urmând să apară o penurie uriaşă. Aveau dreptate, penuria de semiconductori este deja prezentă şi duce la ciocniri severe de interese.
Ni se oferă un nou Tablou periodic al elementelor, subliniind care dintre cele 90 sunt acum superexploatate şi, mai ales, care provin direct din zone de conflict. Spre exemplu, se spune, 15 dintre cele 30 de elemente necesare fabricării unui telefon smart riscă să dispară foarte rapid. Se găseşte din ce în ce mai rar Iridium, staniul şi tantalul provind din zone ale planetei unde există nenumărate conflicte. Este nevoie de Iridium pentru realizarea tuturor ecranelor tactile, filmul transparent de la suprafaţa ecranului este din iridiu-staniu. Iridiumul este necesar şi pentru sudura la rece a componentelor electrice şi intră în compunerea LED-urilor albastre. În ritmul actual în care se face extracţia, rezervele se vor epuiza în cel mult 50 de ani. Extindeţi exemplul la industria auto, sau la cea a computerelorla cea a computerelor, în toate sectoarele telecomunicaţiilor civile şi militare, oriunde este nevoie de cipuri şi veţi avea imaginea fundalului scenei pe care se desfăşoară competiţia din acest moment.
Europa şi-a creat structura de răspuns specializată (politică şi economică)
Germania, Franţa, Italia, Belgia şi Olanda, Croaţia, Estonia, Finlanda, Grecia, Italia, Malta, Portugalia şi Slovenia s-au unit pentru a-şi pune în comun resursele şi a-şi coordona acţiunile în domeniu, incluzând nu numai industria de stat ci şi companiile private într-u sector în care este limpede că UE are interese strategice şi va dori să investească fonduri europene, mult, sau cu mult maimult decât valoaea de 145 miliarde Euro cu care semnatarii declaraţiei comune s-au anjagat să sprijine prima etapă de concepere şi producţie de procesoare şi semiconductori.
Ne-am pregătit oare pentru jocul acesta atât de extins şi complicat care ne-ar putea condiţiona economia naţională pe coordonatele unui viitor la care se adaugă un plus de incertitudine?
