Olt: Tânăr de 20 de ani, reținut pentru omor în ancheta privind moartea unui adolescent din Brastavățu

Olt: Tânăr de 20 de ani, reținut pentru omor în ancheta privind moartea unui adolescent din Brastavățu

Un tânăr de 20 de ani din comuna Brastavățu a fost reținut de procurori și urmează să fie prezentat miercuri instanței cu propunere de arestare preventivă, el fiind acuzat că a omorât un adolescent al cărui corp a fost găsit marți dimineața, mutilat, la marginea localității Brastavățu, potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt remis AGERPRES.

Procurorii au stabilit că în noaptea de 2 spre 3 octombrie, bărbatul l-ar fi lovit pe adolescent cu pumnul în zona feței și apoi cu un cuțit în zona gâtului.

"În fapt, s-a reținut că în noaptea de 02/03.10.2017, suspectul GMI a exercitat acte de violență fizică asupra unui minor în vârstă de 14 ani, din com. Brastavățu, jud. Olt, pe care l-a lovit inițial cu pumnul în zona feței, apoi, cu un cuțit în zona gâtului, provocându-i leziuni traumatice care au condus la decesul acestuia", se arată în comunicatul Parchetului.

Corpul mutilat victimei a fost găsit marți dimineața, la marginea comunei Brastavățu, în apropierea unui drum județean, de către săteni, iar medicul legist a considerat că leziunile traumatice ar fi putut fi produse de animale.

Procurorii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor comiterii faptei și pentru stabilirea mobilului crimei.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Un articol care chiar merită citit / Ce a uitat Europa și ce și-a amintit America

2 O informație care a trecut aproape neobservată...

3 Surpriză în negocierile pentru pace! / Rusia vrea să elimine din echipa lui Trump singurul personaj care pare „prea înțelegător cu Kievul”!

4 Pe asta, cu Canada-frontiera de vest a „Daciei Nordului” din secolul XI, ați auzit-o?

5 De unde rezultă că Rusia este implicată în cam toate mizeriile de pe planeta asta...