Olt: Şapte reţinuţi după scandalul cu bâte şi lopeţi din parcarea unui supermarket din Balş

Olt: Şapte reţinuţi după scandalul cu bâte şi lopeţi din parcarea unui supermarket din Balş

Şapte bărbaţi cu vârste între 18 şi 42 de ani, implicaţi luni într-o încăierare în parcarea unui supermarket din oraşul Balş, au fost reţinuţi şi vor fi prezentaţi instanţei cu propunere de luare a unor măsuri preventive, a anunţat miercuri purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt, Alexandra Dicu.

Scurte filmări cu scandalul în care se observă că mai multe persoane implicate au folosit lopeţi şi alte obiecte dure, au fost postate pe internet de persoane aflate în zonă la momentul respectivul.

Anchetatorii au ridicat de la locul incidentului un pistol cu bile şi un obiect tip sabie fără margini ascuţite, care nu ar fi fost însă folosite.

"Cu privire la altercaţia din data de 8 aprilie a.c., care a avut loc în parcarea unui supermarket, în urma activităţilor desfăşurate de poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Balş, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Balş, şapte bărbaţi, cu vârste cuprinse între 18 şi 42 de ani, toţi din oraşul Balş, au fost reţinuţi pentru 24 ore. Aceştia au fost introduşi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt", a anunţat Alexandra Dicu.

În cauză se efectuează cercetări pentru încăierare, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

Bărbaţii reţinuţi sunt audiaţi de procuror şi în cursul zilei de miercuri vor fi prezentaţi la Judecătoria Balş cu propuneri de luare de măsuri preventive. AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…