Olt: Firma de deszăpezire, amendată de poliție după accidentul de microbuz de la Voineasa

Olt: Firma de deszăpezire, amendată de poliție după accidentul de microbuz de la Voineasa

Firma care are contract pentru serviciile de deszăpezire în comuna Voineasa, pe tronsonul de drum pe care un microbuz ce transporta elevi de liceu spre Balș s-a răsturnat marți dimineața, a fost amendată de polițiști, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Olt, Claudia Radu.

Aceasta a precizat că firma a fost amendată cu suma de 5.000 de lei și că pe drumul pe care se deplasa microbuzul era zăpadă la momentul incidentului.

Marți dimineața a nins timp de câteva ore și s-a format un strat de zăpadă de câțiva centimetri, topindu-se în a doua parte a zilei.

Un microbuz de transport persoane în care se aflau 15 elevi de liceu s-a răsturnat în comuna Voineasa, după ce a derapat. Trei dintre liceenii din microbuz, o fată de 15 ani și două de 16 ani au fost transportate la Spitalul Județean de Urgență Slatina pentru investigații medicale. Cele trei adolescente prezentau traumatisme în zona capului. Cei 15 elevi aflați în microbuz se deplasau spre licee din orașul Balș.

AGEPRES


populare
astăzi

1 Asta, pe care a făcut-o celebră canapeaua lui Căcărău, a ajuns să câștige 10.000 de euro pe lună din sinecuri la statul român

2 ALERTĂ Institutul Robert Lansing: Rețeaua Georgescu. Serviciile secrete militare ruse, în spatele tentativei de lovitură de stat din România

3 Potra nu vorbea în van când cerea „armatei” sale să iasă din casă! Tocmai au fost devoalate câteva sute de nume

4 Oana Zăvoranu o atacă la „supt” pe Dana Budeanu / Disputa politică s-a mutat în budoar?

5 Ponta, tot la „brațeta” lui Ghiță ai rămas? Câți „arginți” l-o fi costat poza asta?