Olt: Femeia care a anunţat la 112 că este sechestrată, găsită în Ilfov, în maşina din care a sunat

Olt: Femeia care a anunţat la 112 că este sechestrată, găsită în Ilfov, în maşina din care a sunat

Femeia care a anunţat luni la 112 că este sechestrată a fost găsită în judeţul Ilfov, în aceeaşi maşină din care a fost efectuat apelul, atât ea, cât şi un bărbat, în vârstă de 32 de ani, care se afla în autoturism fiind în prezent audiaţi de poliţişti.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt, Cristian Grigorescu, cei doi se cunoşteau, iar în urma primelor verificări răpirea nu se confirmă. În cauză sunt efectuate cercetări pentru lipsire de libertate.

Poliţiştii au stabilit că apelul la 112 a fost efectuat în momentul în care femeia, în vârstă de 34 de ani şi bărbatul, ambii din judeţul Ilfov, se aflau în zona oraşului Balş, iar în dosar măsurile vor fi dispuse de un procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Balş.

"Urmare a apelului primit de IPJ Olt, precizăm că atât persoana care a apelat, cât şi însoţitorul ei au fost identificaţi şi audiaţi de poliţişti. În prezent se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lipsire de libertate, urmând ca procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Balş să dispună măsuri în cadrul dosarului penal", a spus Grigorescu.

În activitatea de căutare au fost implicate forţe sporite şi poliţişti din mai multe judeţe, persoanele fiind găsite pe raza judeţului Ilfov, a precizat reprezentantul IPJ Olt. AGERPRES


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!