Olt: Cristian Burci și alți patru inculpați din dosarul Romvag rămân sub control judiciar

Olt: Cristian Burci și alți patru inculpați din dosarul Romvag rămân sub control judiciar

Omul de afaceri Cristian Burci și alți patru inculpați din dosarul instrumentat de DIICOT - Biroul Teritorial Olt, privind devalizarea societății Romvag Caracal, rămân sub control judiciar după ce magistrații Tribunalului Olt au respins, marți, o plângere împotriva ordonanței procurorului prin care a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile față de cinci persoane inculpate în această cauză.

Potrivit soluției definitive din data de 5 iulie, pronunțată în camera de consiliu, magistrații Tribunalului Olt au respins plângerea formulată de Cristian Burci, Vilson Stancu și Denisa Turcu față de măsura controlului judiciar dispusă de procuror și au decis că fiecare dintre cei trei inculpați trebuie să plătească suma de câte 100 de lei, cheltuieli judiciare.

Pe 23 iunie, procurorii DIIICOT — BT Olt au emis o ordonanță în care au dispus prelungirea pe o perioadă de 60 de zile, începând din 27 iunie, a măsurii controlului judiciar față de Cristian Burci, Vilson Stancu, Denisa Turcu, Clara Clementina Gheocov și Ion Dinoiu.

Măsura preventivă decisă de procurori a fost contestată la Tribunalul Olt de către Cristian Burci, Vilson Stancu și Denisa Turcu și pe 5 iulie a avut loc pronunțarea în acest dosar având ca obiect plângerea față de măsura controlului judiciar.

Instanța a respins "ca nefondate plângerile formulate de inculpații Burci Cristian Ionel, Stancu Vilson si Turcu Denisa împotriva ordonanței procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă I.C.C.J. — D.I.I.C.O.T—Biroul teritorial Olt (...). Obligă pe fiecare din inculpați la plata a câte 100 lei către stat cu titlul de cheltuieli judiciare", se precizează pe pagina de internet a Tribunalului Olt.

Cristian Burci, Vilson Stancu, Denisa Turcu, Ion Dinoiu și Clara Clementina Gheocov se află sub control judiciar începând din data de 28 aprilie. Pe 27 aprilie ei au fost reținuți pentru 24 de ore de către procurorii DIICOT Olt într-un dosar privind devalizarea societății Romvag Caracal.

Cristian Burci este acuzat de constituire a unui grup infracțional organizat, instigare la delapidare cu consecințe deosebit de grave, instigare la abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, spălare de bani, instigare la spălare de bani și instigare la evaziune fiscală.

Denisa Turcu este acuzată de constituire a unui grup infracțional organizat, abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, spălare de bani, complicitate la delapidare cu consecințe deosebit de grave și instigare la evaziune fiscală.

Clara Clementina Gheocov este acuzată de aderare la un grup infracțional organizat, delapidare cu consecințe deosebit de grave, abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, spălare de bani, evaziune fiscală, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals.

Fostul director Romvag Caracal, Ion Dinoiu, este acuzat de aderare la un grup infracțional organizat, delapidare cu consecințe deosebit de grave, abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave și evaziune fiscală. Vilson Stancu a fost acuzat de aderarea la un grup infracțional organizat, complicitate la delapidare, complicitate la abuz în serviciu și spălare de bani.

Procurorii DIICOT au susținut că grupul infracțional condus de Cristian Burci a devalizat Romvag Caracal printr-un mecanism tip suveică, acesta constând în împrumuturi acordate unor firme controlate tot de omul de afaceri și care nu au mai fost niciodată returnate, dar și prin vânzarea de vagoane în străinătate, folosind intermediari. Procurorii mai susțin că grupul infracțional condus de Cristian Burci a reușit să distrugă în totalitate fabrica de vagoane de la Caracal, care a ajuns ca de la o societate cu aproximativ 4.000 de angajați să rămână doar cu o clădire de câțiva zeci de metri pătrați.

Gruparea condusă de Burci a adus un prejudiciu SC Romvag SA de 7.099.000 euro și 3.811.756 lei și a reciclat sume de bani, care proveneau din infracțiuni, în cuantum de 18.099.000 euro, conform procurorilor.

AGERPRES


populare
astăzi

1 „Curând începe un nou război uriaș”. Anunțul îngrijorător al comandantului român care a pătruns pe teritoriul Rusiei înaintea ucrainenilor

2 VIDEO Hopaaa, ce avem noi aici?

3 „Multe dintre ele sunt femei de afaceri, au business-uri și funcții importante” / Prostituatele românce dintr-o mare capitală europeană, filmate de un v…

4 „Mergeți la pensie și nu mai încercați să păcăliți electoratul!” / O fostă consilieră devoalează jocurile lui Băsescu

5 Ciudată poveste...