Olt: Bercea Mondialul şi fiul său Laurenţiu condamnaţi la închisoare, pe fond, pentru o tentativă de omor din 2009

Olt: Bercea Mondialul şi fiul său Laurenţiu condamnaţi la închisoare, pe fond, pentru o tentativă de omor din 2009

Sandu Anghel, cunoscut drept Bercea Mondialul, a fost condamnat luni, pe fond, de Tribunalul Olt, la o pedeapsă cu închisoarea de 13 ani şi 272 de zile, într-un dosar de tentativă la omor săvârşită în anul 2009 împotriva unui fost viceprimar al municipiului Slatina, Valeriu Matei.

Sentinţa pronunţată pe 21 octombrie de Tribunalul Olt poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicarea minutei.

Conform soluţiei din cauza menţionată, instanţa "condamnă pe inculpatul Anghel Sandu, zis Bercea Mondialul, la pedeapsa principală cu închisoarea de 6 (şase) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor simplu (fapta săvârşită în data de 22.01.2009, în dauna persoanei vătămate Matei Valeriu) (...) Constată că fapta prezentă, săvârşită în data de 22.01.2009, este concurentă cu faptele pentru care inculpatul Anghel Sandu a fost condamnat prin Sentinţa Penală nr. 209/ 04.04.2017 a Tribunalului Dolj, (...) cu faptele (...) pentru care inculpatul Anghel Sandu a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 29/22.02.2012 a Tribunalului Olt, (...) şi prin Sentinţa penală nr. 83/20.01.2015 a Tribunalului Argeş (...) În final, inculpatul Anghel Sandu va executa: - pedeapsa principală rezultantă de 13 ani închisoare şi 272 zile închisoare, în regim de detenţie, (...) deduce perioada executată cu începere de la 20.02.2011 la 16.05.2014, de la 17.05.2014 la 03.08.2014 şi de la 04.08.2014 la 08.02.2019. (...) anulează liberarea condiţionată a inculpatului Anghel Sandu, dispusă prin Sentinţa penală nr. 2147/13.12.2018 a Judecătoriei Drobeta Tr. Severin (...) şi dispune executarea pedepsei principale rezultante, cea de 13 ani şi 272 zile închisoare, în regim de detenţie".

În aceaşi cauză a fost condamnat la închisoare cu executare şi fiul lui Sandu Anghel, Laurenţiu Anghel.

"(...) condamnă pe inculpatul Anghel Laurenţiu, la pedeapsa principală de 9 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la infracţiunea de omor deosebit de grav (fapta săvârşită în data de 22.01.2009, în dauna părţii vătămate Matei Valeriu şi a părţii vătămate Văduva Gheorghe Adrian) (...) Constată că prezenta faptă este concurentă cu fapte pentru care inculpatul Anghel Laurenţiu a fost condamnat prin : - Sentinţa penală nr. 2418/17.11.2011 a Jud. Piteşti, (...) - Sentinţa penală nr. 268/26.03.2009 a Judecătoriei Slatina. (...) În final, inculpatul Anghel Laurenţiu va executa: - pedeapsa principală cea mai grea, cea de 9 ani şi 6 luni închisoare, în regim de detenţie, (...) deduce perioada executată cu începere de la data de 08.08.2011, la data de 01.02.2019. (...), anulează liberarea condiţionată a inculpatului Anghel Laurenţiu, dispusă prin Sentinţa penală nr. 14/08.01.2019 a Judecătoriei Drobeta Tr. Severin, definitivă prin Decizia penala nr. 55/01.02.2019 a Tribunalului Mehedinţi şi dispune executarea pedepsei închisorii de 9 ani şi 6 luni închisoare, în regim de detenţie", se arată în soluţia pronunţată luni de magistraţii de la Tribunalul Olt.

Atât Sandu Anghel cât şi fiul lui trebuie să-i plătească lui Valeriu Matei, parte vătămată în dosar, câte 40.000 de euro, cu titlu de daune morale. ei trebuie să mai plătească şi 3.000 lei, respectiv 4.000 lei, cheltuieli judiciare din fazele de urmărire penală şi de judecată.

În acest dosar, Sandu Anghel şi fiul său Laurenţiu au fost trimişi în judecată în anul 2018, de procurorii Parchetului General, pentru tentativă la infracţiunea de omor calificat. Fapta s-a produs pe 22 ianuarie 2009, în Slatina, unde fostul viceprimar al municipiului, Valeriu Matei, a fost lovit de Bercea cu un cuţit, pe fondul unui conflict spontan generat de neînţelegeri asupra unui teren.În acelaşi context, Valeriu Matei, precum şi un alt bărbat care îl însoţea, au fost loviţi de Laurenţiu Anghel cu un autoturism.

În urma altercaţiei, ambele persoane au suferit leziuni traumatice care le-au pus viaţa în pericol, una dintre ele necesitând pentru vindecare 12 - 13 zile de îngrijiri medicale, iar cealaltă 80 - 90 de zile.

Sandu Anghel a fost eliberat din penitenciar în luna februarie anul acesta, el executând o condamnare de 8 ani şi 9 luni pentru că şi-a înjunghiat un nepot, iar Laurenţiu Anghel a fost în detenţie pentru complicitate la tâlhărie. AGERPRES


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!