Olăroiu, în istorie: statistica îl plasează lângă Lucescu şi Boloni, iar arabii îl compară cu Ibrahimovici

Olăroiu, în istorie: statistica îl plasează lângă Lucescu şi Boloni, iar arabii îl compară cu Ibrahimovici

Săptămâna şi trofeul pentru Cosmin Olăroiu. La nouă zile după ce a cucerit titlul cu Al-Ahli Dubai, tehnicianul de 44 de ani a câştigat şi Cupa Emiratelor.

În ultimul act, Al-Ahli a fost condusă, la pauză, de Al-Jazira, trupa pregătită de Walter Zenga. A întors însă spectaculos scorul, în partea secundă, cu două goluri în minutele 69 şi 81, pentru a se impune cu 2-1. A fost a doua victorie, în 13 zile, pe care Oli a obţinut-o în faţa lui Zenga, după acel 3-1 din campionat.

Graţie succesului din finala cupei, tehnicianul de 44 de ani a realizat o triplă istorică: pentru prima dată, un club din Emirate a reuşit să câştige Supercupa, campionatul şi Cupa Emiratelor în aceeaşi stagiune.

Cel mai bun sezon din carieră

Acest hattrick a reprezentat o premieră şi pentru Cosmin Olăroiu, care traversează cel mai bun sezon din cariera sa de antrenor. Până acum, el cucerise maximum două trofee într-o stagiune.

La fel ca Lucescu şi Boloni

În cazul suedezului, această serie formidabilă a început în 2006-2007, la Inter Milano, deoarece titlurile din 2004-2005 şi 2005-2006, ambele cucerite cu Juventus, au fost şterse din palmaresul lui Ibra, după scandalul „Calciopoli“. Olăroiu şi-a început „vănătoarea de trofee“ din 2008, la finalul primului sezon petrecut în Asia, la Al-Hilal (Arabia Saudită).

Acum, când a ajuns la trei competiţii câştigate într-un singur sezon, Oli a devenit al patrulea tehnician român care atinge o asemenea performanţă, după Ilie Balaci, Mircea Lucescu şi Ladislau Boloni.

Îl poate egala pe Balaci

În topul all-time, Balaci rămâne pe locul 1, cu patru trofee adunate într-o singură stagiune. S-a întâmplat în 1991-1992, atunci când „Minunea blondă“ a luat Liga Campionilor Africii, Cupa Tunisiei, titlul şi Cupa Cluburilor din Africa şi Asia, toate cu Club Africain.

Olăroiu poate egala această performanţă a lui Balaci, luna viitoare, mai precis, la 18 mai, dacă va câştiga şi Cupa Preşedintelui, în ultimul meci al sezonului. În finală, Al-Ahli va întâlni Al-Ain, fosta echipă a lui Oli, acolo unde evoluează, în prezent, Mirel Rădoi.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / În dosarul campaniei lui Călin Georgescu sunt suspiciuni privind finanțări de la magnatul Ioan Niculae, fost ofițer de securitate / …

2 VIDEO Ăsta este nesimțitul de la stat care are salariu 44.000 de lei pe lună, brut. Și mai are și tupeu...

3 De citit ce scrie acest site american despre alegerile anulate din România...

4 „Haosul de la Nvidia este doar începutul”

5 Revenim, Ponta a rămas prost, nu s-a vindecat...