Olandezii au respins, prin referendum, legea care extinde puterile serviciilor de informaţii
Olandezii au respins, în referendumul desfăşurat miercuri, o lege menită să extindă puterile serviciilor de informaţii, ceea ce reprezintă un pas înapoi pentru guvernul condus de Mark Rutte, transmite joi Reuters.
După numărarea a 89% din buletinele de vot, 48,8% dintre olandezi se pronunţaseră contra legii, în timp ce 47,3% în favoarea actului normativ.
Legea, care ar fi urmat să intre în vigoare la 1 mai, prevedea consolidarea atribuţiilor serviciilor de informaţii generale şi de securitate olandeze privind supravegherea internetului, deschizându-le în special accesul la datele internauţilor în cadrul unor anchete asupra activităţilor jihadiste.
Referendumul a fost iniţiat ca urmare a revoltei a cinci studenţi din Amsterdam, care se opun textului, şi susţinuţi de personalităţi din lumea mediatică.
Actul normativ a fost deja aprobat de ambele camere ale parlamentului olandez. Guvernul Rutte a susţinut activ legea, afirmând că ea este necesară pentru a împiedica atacurile teroriste şi a face Olanda mai sigură şi, deşi referendumul nu are consecinţe juridice, şeful executivului olandez a anunţat că va trata rezultatul foarte serios.
Organizaţia pentru apărarea drepturilor digitale 'Bits of Freedom' i-a cerut guvernului să reconsidere legea. ''Alegătorii au dat un semnal clar. Această lege nu este destul de bună şi are nevoie de îmbunătăţiri fundamentale'', a declarat directorul acestei organizaţii, Hans de Zwart. AGERPRES