Olanda susține intrarea României în Schengen. Austria, ultima care se opune
Potrivit unor surse diplomatice citate de Total Croatian News, la discuțiile dintre ambasadorii statelor membre UE, Austria a fost singura țară care s-a opus aderării României la Schengen.
Publicația din Croația scrie că în cadrul discuțiilor despre extinderea spațiului Schengen, purtate în pregătirea Consiliului JAI din perioada 8-9 decembrie, nicio țară nu s-a opus aderării Croației, însă Olanda s-a opus aderării Bulgariei, iar Austria a fost atât împotriva aderării Bulgariei, cât și României.
De asemenea, potrivit Total Croatian News , conform regulilor lor interne, unele state membre trebuie să obțină aprobarea comisiilor competente din parlamentele lor naționale pentru pozițiile în Consiliul UE.
Guvernele Suediei, Danemarcei, Sloveniei și Țărilor de Jos au înaintat parlamentelor lor propuneri pentru a sprijini intrarea Croației și așteaptă acum undă verde. Toți ceilalți membri ai UE și Schengen și-au confirmat deja sprijinul pentru Croația, urmând ca pe 7 decembrie, înainte de Consiliul JAI, COREPER să aibă, din nou, pe ordinea de zi extinderea spațiului Schengen, mai scrie sursa citată.
Dosarul României, greu de separat de cel al Bulgariei
Potrivit presei croate, o altă problemă a României este faptul că Bulgaria și România nu pot fi separate pentru că granița dintre cele două state nu a fost niciodată menită să fie o graniță externă a Schengen.
Pentru a separa cele două țări, ar fi nevoie de pregătirea protecției la graniță și organizarea trecerilor de frontieră în conformitate cu regulile Schengen, iar acest lucru ar putea dura ani de zile.
De asemenea, ar putea exista presiune pe cei care se opun Bulgariei și României pentru ca toate cele trei state să intre în Schengen, însă este mai probabil ca doar Croația să primească unda verde.
Pe agendă sunt propunerile pentru două decizii, una pentru Croația și una pentru Bulgaria și România, iar decizia are nevoie de unanimitate din partea tuturor miniștrilor de interne ale celor 22 de state membre.
Sursa: adevarul.ro