OLAF, biroul antifraudă al Uniunii Europene, investighează agenţia de frontieră Frontex
Biroul antifraudă al Uniunii Europene, OLAF, a lansat o anchetă asupra agenţiei de protecţie a frontierelor a blocului comunitar, Frontex, a confirmat marţi un purtător de cuvânt, potrivit DPA.
"OLAF poate confirma că a deschis o anchetă privind Frontex", se arată într-un comunicat al serviciului de presă al OLAF.
"Totuşi, pentru că ancheta e în desfăşurare, OLAF nu poate face alte comentarii, în acord cu protejarea confidenţialităţii anchetelor în desfăşurare sau potenţiale, a procedurilor judiciare ulterioare, a datelor personale şi a drepturilor procedurale", mai precizează OLAF.
"Faptul că OLAF desfăşoară o investigaţie nu înseamnă că persoanele sau entităţile implicate au comis nereguli sau fraude. OLAF respectă pe deplin prezumţia de nevinovăţie şi drepturile la apărare ale persoanelor sau entităţilor vizate de o investigaţie", se menţionează în comunicat.
Investigaţiile vizează acuzaţii de hărţuire, comportament necorespunzător şi acţiuni de respingere a migranţilor, au afirmat pentru site-ul de ştiri Politico patru oficiali ai UE.
Conform Politico, ancheta a fost deschisă la începutul acestei luni.
Chris Borowski, purtător de cuvânt al Frontex, a spus că agenţia "cooperează pe deplin cu OLAF".
"Vizitele OLAF la agenţii, instituţii şi entităţi ale UE sunt o practică normală de bună guvernanţă. Este important de notat că astfel de vizite nu implică obligatoriu nereguli. Ele pot fi declanşate chiar de conducerile organismele europene", a declarat Borowski.
În octombrie, o anchetă jurnalistică realizată în comun de platforma Bellingcat şi de alte media a dezvăluit că Frontex a fost implicată activ sau prezentă în multiple incidente la graniţa maritimă dintre Grecia şi Turcia începând din martie, acuzaţii pe care agenţia le respinge.
Respingerea migranţilor înapoi în porturile de unde au plecat sau în apele internaţionale este ilegală în conformitate cu legea internaţională şi europeană. Totuşi, agenţia a fost acuzată în mod repetat de colaborare cu autorităţi naţionale de pază de coastă în acţiuni de respingere a migranţilor în ultimii ani. AGERPRES