Ofițer al SRI Constanța, pus sub control judiciar de DNA pentru trafic de influență
Procurorii militari ai DNA au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar față de Popescu Bogdan, ofițer în cadrul SRI, fiind acuzat de trafic de influență.
Sigla DNA FOTO Arhivă
„Procurorii militari din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracțiunile de corupție săvârșite de militari au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 20 august 2022, față de inculpatul POPESCU BOGDAN, ofițer în cadrul Serviciului Român de Informații (S.R.I) - Direcția Regională de Informații Dobrogea, cu gradul de căpitan, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de trafic de influență”, arată un comunicat de presă transmis de DNA.
Ofițerul SRI, cu grad de căpitan, este acuzat că, „la data de data de 09 august 2022, inculpatul Popescu Bogdan, în calitatea menționată, i-ar fi pretins unei persoane, martor în cauză, suma de 2.500 de euro, lăsând să se înțeleagă că are influență asupra unor funcționari din cadrul Serviciului Român de Informații, astfel încât să îi determine să nu își îndeplinească un act ce intra în atribuțiile de serviciu ale acestora și care ar fi vizat persoana respectivă”.
Prins în flagrant
Ulterior, „la data de 19.08.2022, inculpatul Popescu Bogdan a primit suma de 2.500 euro în scopul anterior menționat, împrejurare în care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante”, mai informează procurorii militari ai DNA.
Sursa citată a mai menționat că „măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive”, în cazul nerespectării cu rea-credință.
Sursa: adevarul.ro