Valoarea totală actualizată a despăgubirilor solicitate de companiile Gabriel Resources Ltd. şi Gabriel Resources (Jersey) în dosarul arbitral internaţional deschis împotriva României, legat de "proiectul minier aurifer de la Roşia Montană", se ridică la aproximativ 6,7 miliarde USD, potrivit unui răspuns transmis de Guvern, în baza datelor furnizate de Ministerul Finanţelor, la solicitarea Agerpres.

Dosarul în acest caz a fost înregistrat pe rolul Curţii de Arbitraj Internaţionale a Centrului Internaţional pentru Reglementarea Diferendelor Relative la Investiţii (ICSID) cu nr.ARB/15/31, în iulie 2015, iar în septembrie 2023 tribunalul care a judecat speţa a declarat procedura închisă în conformitate cu Regula de arbitraj ICSID 38 (1).

Conform datelor furnizate de Guvern, hotărârea arbitrală motivată a ICSID nu a fost comunicată Ministerului Finanţelor până la data de 20 februarie şi "nici nu se cunoaşte momentul exact al comunicării".

Totodată, Executivul a menţionat că eventualele căi de atac la care ar putea face apel autorităţile române în acest caz se regăsesc în "Convenţia pentru reglementarea diferendelor relative la investiţii între state şi persoane ale altor state, încheiată la Washington la 18 martie 1965, ratificată prin Decretul Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România nr.62/1975".

În document este prezentat şi un scurt istoric al litigiului dintre Gabriel Resources şi România, în speţa privind aşa-numitului "proiect minier aurifer de la Roşia Montană".

• "Acţiunea arbitrală internaţională a fost iniţiată în anul 2015 împotriva României de către doi investitori străini, respectiv Gabriel Resources Ltd. şi Gabriel Resources (Jersey), şi a fost întemeiată pe Acordurile cu privire la promovarea şi garantarea reciprocă a investiţiilor încheiate de România cu Guvernul Canadei (ratificat prin Legea nr.356/2009) şi Guvernul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord (ratificat prin Legea nr.109/1995). Aceasta a primit numărul ARB/15/31.
• Pe această cale, reclamanţii au solicitat tribunalului arbitral internaţional să constate că România a încălcat tratamentul just şi echitabil şi deplina protecţie şi securitate a investiţiei Gabriel Resources Ltd. şi Gabriel Resources (Jersey), drepturi protejate de cele două acorduri internaţionale de protecţie a investiţiilor.
• Valoarea totală actualizată a despăgubirilor solicitate a fost, la nivelul anului 2024, de aproximativ 6,7 miliarde USD", informează Guvernul.

Reprezentarea României în faţa Curţii de Arbitraj Internaţionale a fost realizată de către Ministerul Finanţelor, în conformitate cu dispoziţiile OUG nr.126/2005.

Reprezentarea juridică a României în acest dosar a fost asigurată de consorţiul format din societăţile de avocatură Lalive Avocats (Elveţia) şi SCA Leaua, Damcali, Deaconu, Păunescu (România). Tribunalul arbitral a fost constituit din trei membri cu experienţă internaţională, respectiv un elveţian, un argentinian şi un australiano-elveţian.

Executivul precizează că, în cursul susţinerilor detaliate a acţiunii arbitrale, reclamanţii au afirmat că "acest diferend a fost determinat de modul de implementare a aşa-numitului 'Proiect minier aurifer de la Roşia Montană'".

Guvernul prezintă succint şi susţinerile de fapt generale pe care reclamanţii le-au invocat în acest dosar.

• "Guvernul a inclus în mod necorespunzător şi apoi a menţinut o zonă a proiectului minier aurifer de la Roşia Montană pe o Listă a Monumentelor Istorice începând cu anul 2010.
• Organismul competent român (Comisia de specialitate constituită în cadrul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor) nu a emis o recomandare cu privire la evaluarea impactului Proiectului minier aurifer de la Roşia Montană asupra mediului timp de aproximativ nouă ani (2006-2015).
• Ulterior, s-a susţinut că nici până în prezent nu este emis un astfel de acord de mediu", se arată în document.

Conform Executivului, reclamanţii au susţinut şi că, în anul 2013, "Parlamentul a iniţiat o lege care nu era necesară şi, ulterior, a respins proiectul de lege care ar fi permis implementarea Proiectului minier aurifer de la Roşia Montană".

"În privinţa listării zonei Roşia Montană în Patrimoniul Mondial UNESCO, s-a susţinut că: nominalizarea şi Listarea UNESCO a făcut implementarea proiectului minier imposibilă din punct de vedere legal, deoarece, din punct de vedere al legislaţiei române, planurile de urbanism trebuie să prioritizeze protejarea moştenirii culturale în dauna drepturilor miniere şi trebuie să reflecte 'măsurile de protecţie speciale' care se aplică monumentelor istorice care fac obiectul Listării UNESCO; nominalizarea şi Listarea UNESCO este fundamentată pe moştenirea culturală a zonei (evaluată ca peisaj) şi, prin urmare, peisajul trebuie să fie subiectul unui plan de urbanism care să conţină măsuri speciale de protecţie a lui (o noţiune care este incompatibilă cu implementarea proiectului minier); planurile de urbanism în cauză trebuie să prioritizeze protejarea moştenirii culturale în dauna drepturilor miniere şi, prin urmare, este imposibil pentru aceştia să obţină autorizaţia de construire pentru proiectul minier; întrucât subiectul moştenirii culturale este 'Peisajul minier Roşia Montană', în conformitate cu Convenţia UNESCO, România şi-a asumat obligaţii care sunt incompatibile cu a permite ulterior implementarea proiectului minier; deşi UNESCO a recomandat în anul 2018 ca România să îşi restrângă nominalizarea la lucrările miniere din perioada romană şi site-urile arheologice aferente (observând că proprietatea în sine nu constituie peisaj cultural), România nu a urmat această recomandare- care ar fi putut fi compatibilă cu Proiectul minier- şi a menţinut nominalizarea cu titlul 'Peisajul minier Roşia Montană' tocmai pentru că Listarea UNESCO a fost mereu dorită în scopul de a nu permite ulterior implementarea proiectului minier; faptul că "Peisajul minier Roşia Montană" a fost simultan înscris şi pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO în pericol "până la îndepărtarea pericolelor asupra integrităţii sale datorate unor posibile activităţi extractive miniere" demonstrează şi mai mult că a permite ulterior implementarea proiectului minier ar fi incompatibilă cu Listarea UNESCO", se arată în răspuns.

Guvernul precizează că în apărările sale scrise "România a respins acuzaţiile reclamanţilor privind încălcarea acordurilor internaţionale (...) şi a prezentat tribunalului arbitral argumentaţia sa privind culpa proprie a reclamanţilor pentru faptul că nu au reuşit să obţină avizele prevăzute de legislaţia naţională pentru construirea facilităţilor necesare exploatării miniere din localitatea Roşia Montană şi pentru exploatarea minieră propriu-zisă".

România a mai arătat că reclamanţii sunt "singurii responsabili" pentru starea în care se găsesc astăzi, deoarece "nu au reuşit să obţină nici măcar licenţa socială pentru exploatarea minieră".

"Sintagma 'licenţă socială' este în mod uzual utilizată în industria minieră pentru a exprima suportul pe care companiile, care doresc să exploateze într-o anumită zonă, trebuie să îl obţină din partea comunităţilor locale şi a altor persoane interesate. Faptul că reclamanţii nu au obţinut licenţa socială şi că aceştia, prin intermediul societăţii române care deţine licenţa de exploatare, au eşuat în obţinerea avizelor necesare pentru implementarea proiectului minier nu poate constitui o culpă a României", se spune în răspunsul transmis Agerpres.

Totodată, în privinţa listării zonei Roşia Montană în Patrimoniul Mondial UNESCO, pentru a apăra deciziile deja luate de unele autorităţi publice naţionale, avocaţii României au susţinut că "înscrierea la UNESCO nu aduce atingere dreptului investitorilor să solicite obţinerea permiselor necesare pentru realizarea proiectului minier". S-a invocat şi că "decizia de înscriere nu reprezintă o acţiune a României, ci a UNESCO".

Guvernul mai precizează că informaţii detaliate despre susţinerile părţilor în acest dosar arbitral se regăsesc pe pagina de internet a Centrului Internaţional pentru Reglementarea Diferendelor Relative la Investiţii.

Afacerea Roșia Montana, cu miză de miliarde de dolari - cum a ajuns statul român să se autosaboteze și cine este responsabil de un posibil eșec în instanță

Afacerea Roșia Montana are în spate o poveste extrem de controversată, desfășurată pe o perioadă de cel puțin 27 de ani, în care multe dintre personajele implicate, oameni de afaceri, politicieni sau ONG-uri, au avut câteva ceva de câștigat, financiar sau politic. Povestea se apropie de final, unul din care România ar avea de pierdut niște miliarde de dolari, după cum se antepronunță politicienii de astăzi, de la putere și din opoziție.

Este total neobișnuit ca niște reprezentanți ai Guvernului să anticipeze - după ce inițial informația a fost dată în presă „pe surse” - că statul va pierde un proces, înainte ca tribunalul să pronunțe sentința, și că va trebui să plătească daune de miliarde de dolari către o companie privată. La scurt timp după această antepronunțare, acțiunile companiei miniere au crescut pe bursă cu peste 30%.

Unde ne aflăm și cine este vinovat de eșecul Roșia Montana

Politicienii aflați la putere încearcă să arunce acest așteptat eșec în cârca opoziției. La rândul ei, opoziția arată că vinovații se află în preajma actualei puteri.

PSD îl acuză pe fostul premier Dacian Cioloş că ar fi principalul vinovat deoarece în timpul mandatului său Ministerul Mediului a depus dosarul pentru înscrierea în patrimoniul UNESCO. PSD mai susține că la fel de vinovat ar fi şi fostul premier Ludovic Orban, care a dispus reluarea procedurii de înscriere în Patrimoniul UNESCO, după ce Guvernul PSD solicitase întreruperea procedurii până la soluţionarea litigiului.

La rândul său, Dacian Cioloș spune că vinovat este fostul premier Victor Ponta, actual consilier al lui Marcel Ciolacu. Gabriel Resources a dat în judecată statul român după ce Victor Ponta a promis în 2013 eliberarea avizelor necesare exploatării, iar apoi majoritatea PSD-PNL de atunci a anulat proiectul în Parlament, speriată de protestele din acea perioadă, susține Cioloș.

Uitându-ne în urmă, putem spune că aproape toate guvernele din ultimii 27 de ani își au partea lor de vină, într-un fel sau altul, prin deciziile care nu au făcut altceva decât să alimenteze constant conturile unor oameni de afaceri obscuri. În mod real, proiectul Roșia Montana nu a existat niciodată, a fost doar o poveste pe bursă, cu care s-a speculat masiv la fiecare bâlbâială a guvernelor care s-au perindat de-a lungul timpului și care au luat decizii contradictorii legate de Roșia Montana. Nu a fost dezvoltată exploatarea minieră, nu a fost extras niciun gram de minereu în urma așa-zisului proiect, ci doar speculații.

În urmă cu trei ani, zona Roşia Montană a fost înscrisă în Lista Patrimoniului Mondial al UNESCO, la inițiativa Guvernului României, fiind închise porțile, pentru totdeauna, investițiilor în exploatări miniere. Însă, exista deja, pe rolul tribunalului ICSID de la Washington , un litigiu deschis de Gabriel Resources pentru a cere despăgubiri de la statul român, pe motiv că refuză începerea proiectului minier Roșia Montană. Înscrierea în patrimoniul UNESCO a fost de mare ajutor pentru Gabriel Resources să câștige litigiul.

Acum, chiar înainte ca tribunalul să se pronunțe, reprezentanții Guvernului anticipează pierderea procesului.

În dosarul Roșia Montana, au avut un rol și ONG-urile, care au organizat proteste. Pentru unii protestatari, mișcarea "Salvați Roșia Montana" a fost chiar o rampă de lansare și au ajuns mai târziu politicieni. Unul dintre ei este chiar este George Simion, șeful AUR, care acum trei ani se lăuda cum participa, în 2004, la protestele "Salvați Roșia Montana". Alții au ajutat la formarea USR și au luptat pentru includerea zonei Roșia Montana în patrimoniul UNESCO.

Cum a pornit afacerea "Roșia Montana"

În martie 1997, a fost încheiat un contract între canadienii de la Gabriel Resources Limited, Regia Autonomă a Cuprului Deva, Minexfor SA, Cepromin SA si Upsrueem SA, înființându-se compania Euro Gold Resources, potrivit unor documente desecretizate de Guvernul României în septembrie 2011 . În 1997, era guvernul Ciorbea, iar ministru al Industriilor era Călin Popescu Tăriceanu.

Gabriel Resources deținea 65% din capitalul social, Regia Autonomă a Cuprului Deva avea 33,8%, iar celelalte companii până în 0,5%. Primul consiliu de administrație a fost format din controversatul om de afaceri Frank Timis, care deținea și funcția de președinte, Danken Grenaway, membru numit de Gabriel Resources și Nicolae Stanca, membru numit de Regia Autonomă a Cuprului Deva.

Ulterior, a tot fost modificat acționariatul companiei, redenumită Roșia Montana Gold Corporation, până când Gabriel Resources a ajuns să dețină 80, 68% din acțiuni, iar Minvest (fosta Regia Autonomă a Cuprului Deva) doar 19,31%. Din 2008, compania este condusă de Dragoş Tănase, care este Director General Roşia Montană Gold Corporation, președinte și CEO Gabriel Resources.

Cu doar 170 mii dolari, pretul unui apartament în Bucuresti, Gabriel Resources a castigat diferenta de 15%, cota semnificativa a afacerii evaluate la 15 miliarde USD, scria România Curată în septembrie 2011 .

La contractul din 1997 au fost adăugate mai multe acte adiționale. Documentele desecretizate în 2011 arătau că partea română avea o serie de obligații pentru obtinerea drepturilor de explorare și exploatare a resurselor minerale, iar canadienii se ocupau de finanțări și operațiuni financiare.

"Dupa constituirea societății, Regia va depune toate eforturile și va coopera cu Gabriel Resources și cu societatea, pentru obținerea drepturilor de explorare și exploatare a resurselor minerale din perimetre în favoarea societatii, potrivit legislației în vigoare, garantând exclusivitatea operării societății în perimetre în virtutea dreptului de administrare pe care îl detine asupra perimetrelor", se arăta în primul act adițional, încheiat la câteva luni după înființarea societății.

În octombrie 1999, Minvest Deva a transferat licența de exploatare către Roşia Montană Gold Corporation.

Chiar dacă nu are activitate consistentă, cifra de afaceri fiind de câteva zeci de mii de lei anual, compania este cotată la Bursa din Toronto. De-a lungul timpului, au fost făcute speculații pe bursă, având la bază doar ideea unei investiții.

Legislația minelor și acordul de mediu - cartofii fierbinți aruncați de la o guvernare la alta

Pentru a fi demarat proiectul trebuia o Lege a Minelor favorabilă. De aici a început întreaga tevatură.

În iunie 1998 a apărut o lege a minelor, însă forma de atunci nu era suficientă pentru a porni o investiție uriașă la Roșia Montana. Așa au apărut presiunile asupra autorităților pentru întocmirea unei legislații care să permită expropierile la Roșia Montana, dar, în același timp, și tensiunile în societate. Punctul maxim al acestor tensiuni a fost atins în 2013.

În 2004, Gabriel Resources a început procedurile pentru implementarea proiectului minier, unul dintre cele mai importante documente pe care compania trebuie sa îl obțină fiind acordul de mediu.

În 2007, în timpul guvernării Tăriceanu, Gabriel Resources acuza că înregistrează pierderi din cauză că statul român tărăgănează aprobarea demarării investiției, iar proiectul întampină opoziție din partea unui grup de ONG-uri finanțate din afara țării, dar și din partea Guvernului Ungariei. În 2007, procedurile pentru avizarea proiectului minier era înghețate la ministerul Mediului, condus atunci de Attila Korodi (UDMR).

În 2009, în guvernarea Boc, ministrul economiei de atunci, Adriean Videanu spunea că dorește ca proiectul minier de la Roșia Montana să devină operațional, însă eliberarea acordului de mediu era în continuare blocată de Ministerul Mediului, aflat tot la UDMR.

În septembrie 2013, Guvernul Romaniei a trimis Parlamentului un proiect de lege controversat , prin care dădea undă verde expropierilor și exploatarii de la Roșia Montana.

Era proiectul de „LEGE privind unele măsuri aferente exploatării minereurilor auro-argentifere din perimetrul Roşia Montană şi stimularea şi facilitarea dezvoltării activităţilor miniere în România Parlamentul României". La guvernare se afla USL, iar premier era Victor Ponta.

Însă, ONG-urile de mediu și societatea civilă au reacționat puternic, fiind organizate proteste uriașe în țară și străinătate, Berlin, Bruxelles, Strasbourg, Stuttgart, Londra, Viena).

În decembrie 2013, sub presiunea publică, proiectul privind Legea minelor a picat în Parlament .

În iulie 2015, a început litigul de la Centrul Internațional pentru Soluționarea Litigiilor privind Investițiile (ICSID), în temeiul tratatelor bilaterate de investiții Canada-România și Marea Britanie-România.

Cum a ajuns zona Roșia Montana în patrimoniul UNESCO

În ianuarie 2017, în timpul guvernării Cioloș, fostul ministru al Culturii Corina Șuteu a depus dosarul pentru înscrierea în patrimoniul UNESCO, însă procedurile nu aui fost duse până la capăt.

În 2020, Guvernul Orban a reluat procedura de înscriere în Patrimoniul UNESCO.

În vara anului 2021, Roşia Montană a fost înscrisă în Lista Patrimoniului Mondial al UNESCO , „recunoscându-se, astfel, atât vulnerabilitatea sitului cât și necesitatea luării de măsuri urgente de protecție”. Libertatea a publicat atunci documente din care rezultă că fostul ministru al Finanțelor Alexandru Nazare a avertizat că, dacă Roșia Montană va fi inclusă în patrimoniul UNESCO, România riscă să plătească despăgubiri de miliarde de dolari companiei Gabriel Resources.

Roșia Montana și protestele de mediu: activiștii de ieri, politicienii de astăzi

Toate protestele din jurul Roșiei Montana au pornit de la ideea că o exploatare minieră la Roșia Montana este extrem de nocivă pentru mediu, deoarece pentru extragerea minereurilor s-ar fi folosit cianuri. Astfel, a fost creată mișcarea "Salvați Roșia Montana".

În 2000, a fost înființată asociația Alburnus Maior de către câțiva tineri din Cluj, adunând activiști din toată țara.

În 2003, a avut loc primul marș de solidaritate Cluj - Roșia Montană, pe jos, în șase zile.

În 2004, a fost organizat primul concert de protest "Fân Fest" - aceasta fiind o modalitate prin care să aducă oamenii în Roșia Montană, potrivit Dor.ro .

În 2006, campania s‑a profesionalizat: și‑au desemnat roluri, comunicare, dezvoltare, consiliere juridică, fiindcă au început să depună o mulțime de contestații și să intenteze procese, scrie Dor.ro.

În 2013, activiștii din întreaga țară s-au unit în mișcarea Uniți Salvăm. Atunci au avut loc proteste masive, zile la rând în București și alte orașe din țară și străinătate.

Pentru unii protestatari, mișcarea "Salvați Roșia Montana" a fost chiar o rampă de lansare și au ajuns mai târziu politicieni. Unul dintre ei este chiar este George Simion, șeful AUR, care acum trei ani se lăuda cum participa, în 2004, la protestele "Salvați Roșia Montana". Alții au ajutat la formarea USR și au luptat pentru includerea zonei Roșia Montana în patrimoniul UNESCO.

În februarie 2019, USR scria pe propriul site că "Astăzi, când se împlinesc aproape 20 de când a început lupta pentru salvarea Roșiei Montane, USR transmite că va continua demersurile pentru protejarea localității până când aceasta va inclusă în patrimoniul UNESCO (...) Senatorii USR Mihai Goțiu și Vlad Alexandrescu sunt doi dintre cei mai cunoscuți politicieni care au luptat pentru salvarea Roșiei Montane și includerea acesteia în Patrimoniul Mondial UNESCO".

Distribuie Distribuie Comentarii