OFICIAL România ia parte la proiectul global pentru găsirea unui tratament pentru coronavirus. Nouă spitale românești vor lua parte la studiul OMS pentru testarea celor patru tratamente

OFICIAL România ia parte la proiectul global pentru găsirea unui tratament pentru coronavirus. Nouă spitale românești vor lua parte la studiul OMS pentru testarea celor patru tratamente

România a fost inclusă de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) în programul său masiv de testare a patru posibile tratamente pentru coronavirus, numit ”Solidarity Trial”, au declarat pentru GMedia.ro Miljana Grbic, șefa Biroului OMS pentru România, și Alexandru Rafila, reprezentantul României la OMS. Acest lucru înseamnă că România va începe studiile clinice cu cele patru tratamente la pacienții cu coronavirus.

România a aplicat la proiectul OMS prin Institutul Național de Boli Infecțioase ”Matei Balș” și a propus includerea în studiu a tuturor celor nouă centre de boli infecțioase(două din București și șapte din țară), a declarat pentru G4Media.ro Alexandru Rafila, care este și şeful Laboratorului Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş” din Bucureşti. ”Am reușit să includem România în studiu datorită faptului că am fost sprijiniți de OMS”, a mai spus Rafila.

Ce înseamnă mai exact intrarea României în acest program? Alături de celelalte state participante, medicii români vor testa cele patru tratamente și vor compara datele și informațiile obținute de fiecare în parte pentru a ajunge la o soluție aplicabilă pe scară largă.

  • Cele patru tratamente incluse în ”Solidarity trial” sunt: Remdesivir, Clorochină și hydroxychlorochină, Ritonavir/lopinavir și Ritonavir/lopinavir + interferon beta.

”Acest mare studiu internațional e conceput pentru a genera informațiile solide necesare pentru a stabili care tratament este cel mai eficient. Proiectul Solidarity trial furnizează proceduri simplificate care vor permite participarea chiar și pentru spitalele supra-aglomerate cu pacienți. România va lua parte în acest proiect, Ministerul Sănătății și autoritățile naționale vor decide ce spitale vor participa la program”, a declarat pentru G4Media.ro Miljana Grbic, șefa Biroului OMS pentru România.

De ce e important faptul că România participă la acest program? ”În primul rând, vom avea acces la Remdesivir, o moleculă care acum este în procedura de testare clinică la nivel internațional și o vom primi și noi pentru teste. În al doilea rând, faptul că România participă la studiile clinice e un avantaj, pentru că nu sunt multe țări înrolate în proiect, iar cele participante. Daca studiul se va derula rapid, înseamnă că în toamna acestui an putem avea speranța de a avea un tratament aprobat la nivel global. O lună este un termen rezonabil pentru ca Institutul Matei Balș să înceapă studiul”, a mai spus Alexandru Rafila.

Cum se va derula proiectul? Studiu va trebui aprobat de Agenția Națională a Medicamentului (ANMDM). Fiecare din cele 9 centre de boli infecțioase va trebui să raspunda la o serie de cereri administrative, de exemplu certificarea cerută de OMS pentru colectivele de angajați, și vor fi incluse pe măsură ce îndeplinesc aceste cerințe.

”Cele patru scheme terapeutice se vor aplica pacienților. E vorba despre schemele prevăzute în ordinul Ministrului Sănătății. Studiul are două scopuri: să verifice evoluția pacienților în funcție de schema de tratament și să verifice dacă vreunul dintre aceste patru scheme este superior celorlalte”, a declarat Alexandru Rafila.

Context. Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a lansat în urmă cu două săptămâni un program masiv de testare a patru posibile tratamente pentru coronavirus, potrivit unui anunț al directorului general al instituției, Tedros Adhanom Ghebreyesus. Testele sunt făcute în mai multe țări grav afectate de coronavirus și au ca scop găsirea unei soluții pentru ameliorarea stării celor deja infectați.

Remdesivir. Un medicament antiviral, dezvoltat pentru a combate Ebola și virușii similari cu Ebola. Cercetătorii au testat Remdesivir în 2017 și au demonstrat că poate inhiba virușii care provoacă SARS și MERS. Primul pacient diagnosticat cu coronavirus în SUA a fost tratat cu Remdesivir, iar condiția sa s-a îmbunătățit din ziua următoare, potrivit unui studiu publicat în New England Journal of Medicine (NEJM) și citat de Science Magazine.

Clorochină și hydroxychlorochină

Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat – bazându-se pe rezultatele unor teste – că această combinație între un medicament împotriva malariei (hydroxychlorochină) și un antibiotic (azithromycin) poate fi un ”game changer” în lupta anti-coronavirus.

Un studiu, publicat în International Journal of Antimicrobial Agents și realizat de cercetători de la două universități din Marseille, arată că un număr de pacienți infectați cu coronavirus au răspuns la tratamentul cu o combinație între un medicament împotriva malariei (hydroxychlorochină) și un antibiotic (azithromycin).

Ritonavir/lopinavir

Combinația de Ritonavir și Lopinavir e comercializată deja în SUA încă din anul 2000 și este prescrisă în cazuri de infectare cu virusul HIV.

Combinația dintre cele două molecule poate inhiba dezvoltarea altor virusuri, precum coronavirusul, fiind deja testat pe pacienți cu SARS și MERS.

Primele teste cu combinația de Ritonavir și Lopinavir nu au fost încurajatoare, potrivit Science Magazine. Ele au fost realizate în Wuhan (China), dar pacienții tratați erau extrem de bolnavi, și e posibil ca tratamentul să nu fie eficient decât în stadiile inițiale ale infecției.

Ritonavir/lopinavir + interferon beta

Programul ”Solidarity trial” lansat de OMS va testa și o combinație a Ritonavir/lopinavir cu interferon beta, o moleculă care e utilizată în mod normal pentru reducerea inflamațiilor. Primele teste au loc în Arabia Saudită.


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”