Oficial OCPI Sălaj: Cadastrarea trebuia să fie un elefant mare și alb dar a ieșit un șoricel mic și negru
Șefa serviciului cadastru din cadrul OCPI Sălaj, Edita de Sena, crede că derularea Programului Național de Cadastru și Carte Funciară a fost pornită în mod "pompieristic", iar modificările legislative pentru accelerarea acestuia, deși s-au dorit "să fie un elefant mare și alb", au ieșit "un șoricel mic și negru".
Edita de Sena a precizat vineri, într-o ședință de Colegiu Prefectural, că Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară (OCPI) Sălaj are alocat pentru respectivul program un buget de aproape opt milioane de lei, însă din totalul de 59 de contracte semnate cu primăriile pentru realizarea cadastrării doar unul are șanse să se concretizeze.
"Despre această mult discutată Ordonanță de Urgență 35 (privind modificarea și completarea Legii cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996 — n.r.), apărută în luna iunie a acestui an, care trebuia să fie un elefant mare și alb și a ieșit un șoricel mic și negru, trebuia să ducă măsuri de accelerare a programului și le-a adus în așa fel încât a trebuit să începem aplicarea acestui program în mod pompieristic. Datorită faptul că nu a fost cuprins intravilanul, că nu este finanțare multianuală — deși programul este multianual, s-a tăiat și cofinanțarea și n-a mai fost atractiv pentru persoane autorizate, din aceste motive, toate împreună, din 59 de contracte de finanțare, vom derula probabil unul", a subliniat sursa citată.
Șefa serviciului cadastru din cadrul OCPI Sălaj a spus că s-au semnat două contracte de execuție lucrări ce vizează comunele Marca și Vârșolț.
"S-au semnat două contracte de execuție lucrări, la Marca și la Vârșolț. Cel de la Vârșolț nu cred că se va termina. Este un contract superficial, nu are nici valoare, nici termen, nici descriere, iar cel de la Marca, sunt toate șansele să fie derulat cu succes", a menționat Edita de Sena.
Ea a menționat că deși mai multe primării și-ar fi dorit să deruleze programul, dat fiind timpul scurt de implementare, topografii cu care discutaseră pentru măsurători s-au răzgândit.
Edita de Sena și-a exprimat speranța că programul va fi implementat mai bine în anii următori.
Potrivit legislației actuale, finanțarea lucrărilor de înregistrare sistematică — cadastrare este asigurată din bugetul Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), prin bugetul OCPI, în baza OUG nr.35/2016 care facilitează înscrierea cu prioritate a terenurilor agricole în Sistemul Integrat de Cadastru și Carte Funciară.
Valoarea finanțării este în cuantum de 60 de lei/carte funciară, inclusiv TVA, OCPI urmând a vira banii în conturile UAT-urilor numai pentru imobilele care au fost recepționate și pentru care au fost deschise cărți funciare.
AGERPRES/(A — autor: Sebastian Olaru; editor: Nona Jalbă, editor online: Simona Aruștei)