Oficial local italian, după ce a bătut un român: "L-am lovit cu atâta satisfacţie! Şi nu îmi este ruşine. Să fie un exemplu şi pentru alţi politicieni! Iar laşul a luat-o la fugă"

Oficial local italian, după ce a bătut un român: "L-am lovit cu atâta satisfacţie! Şi nu îmi este ruşine. Să fie un exemplu şi pentru alţi politicieni! Iar laşul a luat-o la fugă"

Un membru al Consiliului municipal al oraşului italian Montesilvano (centru), Anthony Aliano, de profesie avocat, se laudă pe Facebook că i-a aplicat "doi pumni de calitate superioară" unui pieton român care îi lovise maşina cu piciorul, răzbunându-se şi pentru că ar fi fost tratat rău în România.

"Astăzi (vineri - n.red), în timp ce mergeam spre serviciu, un român cred (aşa părea după limbajul vulgar) îmi traversează strada cu un câine mare care îl trăgea înainte cu viteză, iar el, nereuşind să se sincronizeze cu trecerea mea, îmi trage un şut puternic în maşină", a scris, pe propria pagină de Facebook, Anthony Aliano, consilier municipal în oraşul Montesilvano (regiunea Abruzzo, centrul Italiei).

"Morala fabulei: am coborât din maşină şi i-am aplicat doi pumni de calitate superioară", a precizat consilierul municipal, de profesie avocat. "Şi i-am spus: când am fost eu în România cu serviciul (timp de şase luni), m-au tratat rău, deşi am fost respectuos. Noi, în Italia, vă permitem să staţi pe străzi, să furaţi, să comiteţi violuri, infracţiuni, să prostituaţi minori.. Dar istoria se va schimba !!! (...) PS. Acum, să spuneţi că sunt eu rasist!", a adăugat consilierul, citat de site-ul de ştiri PrimaDaNoi.it.

Ulterior, reacţionând la un comentariu făcut la mesajul postat, oficialul local italian a scris: "L-am lovit cu atâta satisfacţie! Şi nu îmi este ruşine. Să fie un exemplu şi pentru alţi politicieni! Iar laşul a luat-o la fugă".

Postarea politicianului italian a primit, până sâmbătă după-amiază, cel puţin 88 de "aprecieri" din partea "prietenilor" săi de pe Facebook, iar cele mai multe dintre cele peste 40 de comentarii erau favorabile gestului făcut de el.

 


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”