Ofensiva din sudul Ucrainei, o campanie uriașă de dezinformare. Cum a fost păcălită Rusia

Ofensiva din sudul Ucrainei, o campanie uriașă de dezinformare. Cum a fost păcălită Rusia

Război în Ucraina. Ofensiva din sudul Ucrainei a fost o campanie de dezinformare care a avut ca scop distragerea atenției Rusiei de la ofensiva reală, cea din regiunea Harkov.

image

Ucraina a păcălit Rusia pentru a putea recupera o parte din teritoriul din Harkov FOTO EPA-EFE

Trupele ucrainene continuă să facă progrese în luptele din nod-estul țării, recucerind în trei zile mai mult de o treime din regiunea Harkov. O mare parte din câștiguri au fost confirmate indirect, sâmbătă, de Ministerul rus al Apărării.

„[A fost] o mare operațiune specială de dezinformare”, a declarat Taras Berezoveț, un fost consilier de securitate națională devenit ofițer de presă al brigăzii Bohun din cadrul forțelor speciale ucrainene, scrie The Guardian .

„[Rusia] a crezut că (atacul, n.r.) va fi în sud și și-a mutat echipamentul. Apoi, în loc de sud, ofensiva a avut loc acolo unde se așteptau mai puțin, iar acest lucru i-a făcut să intre în panică și să fugă”, a precizat Berezoveț.

Pe 29 august, comandamentul de Sud din Ucraina a anunțat că a început ofensiva în regiunea Herson. Totuși, soldații de pe linia frontului au spus la acel moment că nu au văzut nicio dovadă a respectivei ofensive.

În ultimele două săptămâni, ucrainenii au cucerit mai multe sate din sudul țării, iar victoria a fost transformată într-un subiect de știre mediatizat internațional.

Natalia Humeniuk, purtătoarea de cuvânt a comandamentului de Sud al Ucrainei, a insistat asupra păstrării unui „regim de tăcere” și a interzis temporar jurnaliștilor să viziteze liniile de front din Herson.

Berezoveț a afirmat că agitația mediatică cu privire la ofensiva din sudul Ucraineni a fost o campanie de dezinformare care a vizat armata rusă și care a fost plănuită în decursul mai multor luni.

Mediatizarea victoriilor din Herson a determinat Rusia să-și mute echipamente și personal militar pe frontul de sud din Ucraina, inclusiv parțial din regiunea Harkov.

„Între timp, băieții [noștri] din Harkov au primit cele mai bune arme occidentale, majoritatea americane”, a mai spus Berezoveț.

O parte a operațiunii speciale a Ucrainei a constat în eliminarea informatorilor din zonele din Harkov controlate de ei, pentru a nu exista șansa ca rușii să fie informați despre pregătirile țării, a declarat o sursă militară familiarizată cu planurile Kievului.

Sâmbătă, Ministerul rus al Apărării a confirmat că trupele sale se retrag din regiunea Harkov, descriind activitatea drept o „regrupare”. Armata rusă susține că s-a retras din Izium și din orașul Balaklia pentru a „consolida eforturile” pe frontul din Donețk.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Foarte interesant amănunt...

2 Fraților, ăla care a luat 100.000 de euro primă de pensionare s-a reangajat tot la Romsilva, iar acum câştigă 9.000 de euro pe lună!

3 VIDEO „Nici nu știu să citească! Semnează cu degetul. Toți, nu unul” / Cum își bătea joc Călin Georgescu de Diaspora, în 2016

4 China se pregătește de război, primele dovezi clare

5 „În opinia mea, Călin Georgescu este victima unor oameni din servicii care își plătesc polițe”