Ofensiva din Donbas a eșuat/Acum, rușii încearcă să reziste la granița cu Rusia pentru ca Belgorodul să nu ajungă în raza artileriei ucrainene
Forțele ruse au desfășurat ofensive terestre limitate luni și în mare parte fără succes de-a lungul liniei frontului din Ucraina, afirmă Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) în ultima evaluare privind invazia comandată de Vladimir Putin.
Regruparea rusă din jurul orașului Harkov încearcă, în special, să reziste la granița cu Rusia și să împiedice trupele ucrainene să avanseze mai la nord.
Această activitate este diferită de retragerile anterioare ale Rusiei din jurul Kievului, Cernihivului și Sumî, la începutul războiului, când rușii s-au retras complet pe teritoriul rusesc.
Este posibil ca trupele rusești să încerce să păstreze pozițiile din Ucraina și să continue atacurile de artilerie asupra pozițiilor ucrainene pentru a împiedica forțele ucrainene să ajungă să aibă în raza de acțiune a artileriei periferia Belgorodului, un oraș important din Rusia și un centru cheie al efortului militar rusesc.
Alternativ, rușii ar putea spera să desfășoare o contraofensivă pentru a se împinge înapoi spre sud, spre Harkov, deși este foarte puțin probabil ca un astfel de efort să aibă succes.
Bloggerii ruși spun că ofensiva trupelor de invazie a eșuat în Donbas
Bloggerii militari ruși au continuat să posteze analize sceptice cu privire la eforturile rusești și din ce în ce mai mult în linie cu evaluările occidentale privind eșecurile militare rusești în Ucraina.
Unul dintre acești bloggeri, Igor Strelkov, a afirmat că ofensiva rusă pentru a cuceri Donbasul a eșuat în cele din urmă și că „nici măcar o singură așezare mare" nu a fost eliberată.
Capturarea orașului Rubizhne, remarcă acesta, este relativ nesemnificativă, deoarece a avut loc înainte ca noua ofensivă din Donbas să înceapă. Strelkov spune că este puțin probabil ca forțele rusești să elibereze Donbasul până la vară și că trupele ucrainene își vor menține pozițiile din jurul orașului Donețk.
Strelkov a afirmat în special că eșecurile rusești de până acum nu l-au surprins, deoarece intenția comandamentului rus a fost atât de evidentă pe tot parcursul operațiunii, încât trupele ucrainene știu exact cum să răspundă cel mai bine și avertizează că trupele rusești luptă până la epuizare în conformitate cu „regulile propuse de inamic".
Dezamăgirea continuă a bloggerilor militari pro-ruși față de efortul de război rusesc poate alimenta nemulțumirea din interiorul Rusiei, mai ales dacă Moscova continuă să amplifice eforturile de recrutare care trimit carne de tun slab antrenată pe front.
Rușii au conflicte cu colaboratorii lor din zonele ocupate
Fricțiunile dintre administrațiile de ocupație rusești și colaboratorii pro-ruși sunt în creștere în zonele ocupate din Ucraina. Administrația militară din regiunea Zaporizhia a raportat că forțele rusești au conflicte grave cu colaboratorii din cauza conflictelor interpersonale pentru putere.
Un colaborator bine cunoscut din Zaporojie l-a acuzat pe guvernatorul instalat de ruși în zonă că i-a furat indemnizația de 10.000 de ruble.
Consilierul primarului din Mariupol, Petro Andrișcenko, a afirmat, în plus, că rudele celor mobilizați în forțele Republicii Populare Donețk organizează un protest în masă împotriva mobilizării în orașul Donețk.
ISW spune că, deși nu poate verifica independent aceste afirmații, o astfel de nemulțumire în rândul elementelor de ocupație sugerează o lipsă generală de planificare din partea autorităților ruse în zonele ocupate, agravată acum de pierderile tot mai evidente ale Rusiei.
Concluzii cheie de la Institutul pentru Studiul Războiului:
- Autoritățile ruse și ucrainene au negociat evacuarea a 264 de militari ucraineni răniți de la Uzina siderurgică Azovstal
- Forțele ucrainene au ajuns la granița cu Rusia la nord de orașul Harkov.
- Forțele rusești au continuat operațiunile terestre fără succes în regiunile Donețk și Lugansk și nu au făcut niciun avans confirmat la 16 mai.
- Forțele rusești au continuat să își fortifice pozițiile în regiunea Zaporojie
ISW și-a actualizat evaluarea celor patru eforturi principale în care sunt angajate forțele rusești în acest moment. Institutul a oprit urmărirea efortului de sprijin 4, "Sumî și nord-estul Ucrainei", deoarece nu mai este un efort activ.
- Efortul principal - Ucraina de Est (compus dintr-un efort subordonat și trei eforturi de sprijin);
- Efort principal subordonat- încercuirea trupelor ucrainene în „cazanul” dintre Izium și regiunile Donețk și Lugansk.
- Efortul de sprijin 1 - Mariupol;
- Efort de sprijin 2 - Orașul Harkov;
- Efort de sprijin 3-Axa sudică.