Octavian Morariu, reales membru CIO pentru un nou mandat de opt ani
Octavian Morariu, actualul preşedinte al Rugby Europe şi fostul preşedinte al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, a fost reales, miercuri, ca membru al Comitetului Internaţional Olimpic, pentru un nou mandat de opt ani, cu prilejul celei de-a 138-a Sesiuni a forului olimpic, desfăşurată la Tokyo, înaintea debutului Jocurilor Olimpice din capitala Japoniei.
''Sunt foarte recunoscător că am fost reales membru permanent al Comitetului Internaţional Olimpic la cea de-a 138-a Sesiune a sa, de la Tokyo. De asemenea, sunt mândru să conduc Comisia Viitoarelor Gazde ale Jocurilor de Iarnă a CIO şi să fac parte din echipa olimpică încă opt ani. Cum mă cunoaşte toată lumea, voi fi un promotor al valorilor olimpice şi un apărător al spiritului olimpic. În timpul acestui nou mandat, în următorii opt ani, îmi voi pune toate abilităţile şi munca în serviciul Mişcării Olimpice, aşa cum am făcut şi până acum'', a afirmat Morariu, într-o postare pe Instagram.
Morariu a fost ales pentru prima oară ca membru CIO pe 10 septembrie 2013, cu ocazia celei de-a 125-a Sesiuni a organizaţiei, desfăşurată la Buenos Aires. Morariu a devenit atunci cel de-al patrulea român membru al CIO, după prinţul George Ghe. Bibescu, George Alexandro Plagino şi Alexandru Siperco
Născut pe 7 august 1961, Octavian Morariu este absolvent al Facultăţii de Căi Ferate, Drumuri şi Poduri a Institutului de Construcţii Bucureşti, şef de promoţie 1986, cu diplomă de inginer. Are dublă cetăţenie, română şi franceză. Morariu a fost rugbyst de performanţă şi a ajuns să fie selecţionat în celebra selecţionată multinaţională "The Barbarians".
A fost preşedinte al Federaţiei Române de Rugby (2001-2003), iar în anii 2003 şi 2004 a deţinut funcţia de preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Sport. El conduce Rugby Europe din 2013.
Octavian Morariu a fost ales pe 15 noiembrie 2004 preşedinte al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, iar pe 15 aprilie 2014 a demisionat din funcţie.
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Anda Badea)