Occidentul se teme că Putin a dat secretele bombei nucleare Teheranului în schimbul rachetelor cu care să lovească Ucraina

Occidentul se teme că Putin a dat secretele bombei nucleare Teheranului în schimbul rachetelor cu care să lovească Ucraina

Occidentul se teme că Rusia ar fi predat Iranului secrete privind construirea bombei nucleare în schimbul unor rachete pe care să le folosească în Ucraina, scrie Daily Mail, conform Ziare.com .

Perspectiva terifiantă a fost discutată vineri, 13 septembrie, la Casa Albă, în cursul unei întâlniri între președintele american Joe Biden și prim-ministrul britanic Keir Starmer.

În cazul în care se va confirma, un astfel de acord ar provoca o îngrijorare majoră, Teheranul avansând în programul său de îmbogățire a uraniului cu încă un pas către dezvoltarea unei bombe nucleare.

Surse britanice au indicat că au fost trase semnale de alarmă cu privire la comerțul Iranului cu tehnologie nucleară - în ceea Vestul se teme a fi parte a unei alianțe tot mai strânse între Teheran și Moscova.

Săptămâna trecută, SUA și Regatul Unit au declasificat informații esențiale care au dezvăluit că președintele rus Vladimir Putin a acceptat un transport de rachete balistice Fath-360 din partea liderului suprem al Iranului, Ali Khamenei.

Nava rusă care ar fi livrat rachete balistice iraniene pentru războiul împotriva Ucrainei a fost văzută săptămâna trecută într-un port de la Marea Caspică, potrivit unor imagini din satelit, relatează CNN.

Nava Port Olya 3 a fost identificată în portul rusesc Astrahan pe 4 septembrie. Cu câteva zile înainte, pe 29 august, aceasta a fost anterior în portul iranian Amirabad, potrivit datelor de urmărire a navei.

Departamentul Trezoreriei SUA a evaluat marți că Ministerul rus al Apărării a "folosit nava Port Olya-3 pentru a transporta CRBM din Iran în Rusia".

"La începutul lunii septembrie 2024, Rusia a primit primul transport de rachete balistice cu rază scurtă de acțiune din Iran", a declarat Trezoreria, anunțând sancțiuni asupra navei Port Olya 3 împreună cu alte nave și mai multe persoane iraniene.

Preşedintele american Joe Biden şi prim-ministrul britanic Keir Starmer şi-au exprimat, vineri, în cadrul unei întrevederi, îngrijorarea cu privire la furnizarea de arme letale Rusiei de către Iran şi Coreea de Nord, pe fondul războiului în curs din Ucraina, potrivit unui comunicat al Casei Albe, relatează Reuters.

Şeful Consiliului de Securitate al Rusiei, Serghei Şoigu, a avut vineri o întrevedere cu liderul nord-coreean Kim Jong Un, în timpul unei vizite întreprinse la Phenian, au anunţat agenţiile de presă ruse, citate de Reuters.

Vizita a avut loc într-o conjunctură critică în războiul declanşat de Moscova împotriva Ucrainei, război pentru a cărui susţinere Phenianul ar fi livrat muniţii şi rachete balistice Rusiei, potrivit Washingtonului.

Iranul a reuşit să trimită un satelit în spaţiu

Iranul spune că a trimis pe orbită un satelit de cercetare cu o rachetă construită de Garda Revoluţionară paramilitară, informează AP.

Potrivit agenţiei oficiale IRNA, satelitul Chamran-1 are o greutate de 60 de kilograme şi a ajuns cu succes pe o orbită de 550 de kilometri în spaţiu. Testarea hardware-ului şi software-ului spaţial este principala misiune a satelitului.

IRNA a anunţat că şi staţiile terestre au primit semnale de la satelit. Aceasta a declarat că racheta purtătoare de satelit Ghaem-100, care utilizează combustibil solid, a fost proiectată şi fabricată de divizia aerospaţială a Gărzii.

Deşi Iranul intenţionează de mult timp să trimită sateliţi pe orbită, aceasta este prima lansare sub preşedinţia reformistului Masoud Pezezhkian, după ce predecesorul său Ebrahim Raisi a murit într-un accident de elicopter în luna mai.


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri