Cum se poate încheia războiul din Ucraina este tema dominantă în aceste zile, cu privire la conflict, în presa internaţională. Occidentul sprijină Ucraina, dar atunci când vine vorba despre cele mai bun căi de a rezolva această situaţie apar din ce în ce mai mult, diferenţe.
Cancelarul german Olaf Scholz şi preşedintele francez Emmanuel Macron se opun foarte clar ca ştacheta să fie prea sus pentru Putin. Cu siguranţă nu vor ca liderul de la Kremlin să câştige, dar sunt şi mai puţin interesaţi să rişte un conflict direct cu o putere nucleară umilită şi imprevizibilă.
La Berlin, un număr de politicieni de frunte au fost îngrijoraţi când secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, a declarat, la o conferinţă cu aliaţii la baza aeriană Ramstein din Germania, la sfârşitul lunii aprilie, că Ucraina nu trebuie doar să câştige războiul împotriva lui Putin, ci şi Rusia. trebuie să fie slăbită pentru a se asigura că este mai dificil pentru Kremlin să invadeze ţările vecine.
Strategia „Câştigă şi slăbeşte”, aşa cum a devenit rapid cunoscută la Washington, a fost salutată cu entuziasm în multe ţări din Europa de Est.Dar a fost în opoziţie diametrală cu comentariile făcute de Scholz şi Macron. Cancelarul german nu a rostit nici măcar cuvântul victorie şi, spre deosebire de preşedintele american Joe Biden, el s-a ferit să-l eticheteze pe Putin drept criminal de război.
Macron, la rândul său, a spus de mai multe ori că trebuie să se împotrivească tentaţiei de a „umili” Rusia. În ultimii ani, Macron a căutat în mod repetat să continue dialogul cu Moscova, iar preşedintele francez a vorbit la telefon cu Putin de nenumărate ori de la începutul războiului – fără nici un folos.
Toţi ochii pe Washington
Nici Macron, nici Scholz nu au reuşit să-l împiedice pe Putin să mărşăluiască în Ucraina şi, până acum, preşedintele rus nu a arătat nicio dorinţă deosebită de a se angaja în negocieri serioase. Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat cu câteva săptămâni în urmă că negocierile vor fi angajate doar pe baza rezultatelor militare.
De aceea, toţi ochii sunt acum îndreptaţi spre Washington. Americanii au trimis drone de ultimă generaţie, artilerie şi rachete antitanc – şi o mulţime de bani. Oficial, Biden nu a încercat niciodată să atenueze cuvintele secretarului său apărării. În urmă cu câteva zile, ambasadorul SUA NATO, Julianne Smith, a declarat la o conferinţă de la Varşovia: „Vrem să vedem o înfrângere strategică a Rusiei. Vrem să vedem Rusia părăsind Ucraina”.
Unii spun că, dacă Rusia nu iese clar înfrântă din această confruntare, atunci va ataca din nou, la un moment dat. În revista „The Atlantic“, Anne Applebaum scrie că nu există niciun acord internaţional pe care putem conta că Putin îl va respecta. Orice încetare a focului, care să-i permită lui Vladimir Putin să aibă impresia unei victorii va provoca instabilitate, pentru că îl va încuraja să încerce din nou”.
Alţii cred că o înţelegere negociată şi o ieşire onorabilă pentru liderul de la Kremlin reprezintă soluţia. În „Foreign Policy“ comentatorul Stephen Walt arată că fie şi înfrângeri umilitoare nu reuşesc să descurajeze agresori, oferind ca exemple invazia americană în Irak, în ciuda lecţiilor războiului din Vietnam sau agresiunea lui Saddam Husein în Kuweit, în ciuda sângeroasei confruntări dintre Irak şi Iran, timp de peste un deceniu.
În publicaţia „ Foreign Affairs“, Samuel Charap promovează idea garantării internaţionale a securităţii şi neutralităţii Ucrainei, oferind drept model actul independenţei Belgiei din 1830, după ce acea regiune fusese disputată de mari puteri europene.
Anumiţi experţi cred că premisele acestei discuţii sunt false. Tot în „Foreign Policy“, Tatiana Stanovaia sugerează că Occidentul continuă să nu-l înţeleagă pe Putin. „El nu pricepe că pierde” – scrie ea, arătând „o înţelegere negociată cu Ucraina nu va diminua posibilitatea unei confruntări nucleare pentru că Putin priveşte Ucraina – şi o prezintă populaţiei Rusiei – ca o regiune pentru un conflict mai larg cu NATO şi cu Occidentul”. Stanovaia adaugă că Putin se teme şi de riscurile interne pentru regimul său.
