Obiecte care i-au aparţinut lui Steve Jobs, scoase la licitaţie

Obiecte care i-au aparţinut lui Steve Jobs, scoase la licitaţie

Obiecte datând de la începuturile companiei Apple sunt puse în vânzare în cadrul unei licitaţii care se încheie pe 17 martie, informează Reuters.

Piesa de rezistenţă a lotului ''Steve Jobs Revolution: Engelbart, Atari, and Apple'' este un cec datat iulie 1976 pentru suma de 3.430 de dolari, destinat achitării unor componente din computerul Apple 1, semnat de fondatorii Apple, Steve Jobs şi Steve Wozniak.


Foto: (c) Mike Segar / REUTERS


''Datează din vremea când nu aveau niciun investitor'', a explicat Bobby Livingston, vicepreşedinte executiv la RR Auction, organizatoarea licitaţiei. ''Motivul pentru care este semnat de amândoi se află în actul constitutiv al companiei. Pentru cheltuieli de peste 1.000 de dolari trebuia să fie amândoi de acord şi aceasta este dovada''.


Foto: (c) Mike Segar / REUTERS


Licitaţia include multe obiecte asociate lui Jobs, inclusiv fotografii din perioada liceului şi un formular pe care acesta l-a completat pentru a obţine o slujbă la Atari, care va fi de asemenea disponibil în format NFT (jeton nefungibil).


Foto: (c) Mike Segar / REUTERS


''Steve nu a semnat multe lucruri. Nu-i plăcea să dea semnături pe obiecte, aşa că semnătura lui este foarte rară. Este una dintre puţinele semnături care îi interesează pe colecţionari. Aşa că de fiecare dată când se iveşte ceva cu semnătura lui Steve, se vinde pe mulţi bani'', a explicat Steven Levy, editorialist pentru revista Wired, dedicată tehnologiilor emergente.


Foto: (c) Mike Segar / REUTERS


Casa de licitaţii a precizat că obiectele, printre care o monedă extrasă dintr-o maşină de jocuri video Atari Pong şi un mouse Douglas Engelbart din anii 1960, contribuie la povestea istoriei computerelor.


Foto: (c) Mike Segar / REUTERS


''Ceea ce face aceste computere şi jocuri video atât de speciale este faptul că sunt prototipuri şi sunt modele foarte timpurii, care se găsesc cu greu. Obiectele ne-au fost încredinţate de persoane din Silicon Valley care s-au aflat acolo când a început această revoluţie a computerelor'', a declarat Livingston. AGERPRES


populare
astăzi

1 Asta, pe care a făcut-o celebră canapeaua lui Căcărău, a ajuns să câștige 10.000 de euro pe lună din sinecuri la statul român

2 Ce au descoperit hackerii ucraineni despre Călin Georgescu în computerul lui Dughin

3 Planul de pace în patru puncte care ar fi fost propus de Moscova administrației Trump

4 ALERTĂ Institutul Robert Lansing: Rețeaua Georgescu. Serviciile secrete militare ruse, în spatele tentativei de lovitură de stat din România

5 Priviți, ăsta e unul dintre „patrioții” care l-au ascultat pe „eroul” Potra...