24 februarie este data la care, de ceva timp, ne amintim că noi, românii, avem o sărbătoare populară dedicată dragostei - Dragobetele - mai veche decât „Valentine’s Day” și plină de conotații profunde, obiceiuri și superstiții.

Supranumit „Sărbătoarea dragostei la români”, Dragobetele autohton n-a fost pus în umbră de „Valentine’s Day”, ci a fost readus la lumină de acest import, spunea, într-un interviu pentru Adevărul, renumitul cercetător ştiinţific Filofteia Pally , argeșeanca expert naţional în etnografie.

„Dragobetele este una dintre cele mai vechi sărbători ale românilor (sărbătoare precreştină), asociată în Calendarul Ortodox cu sărbătoarea „Aflării Capului Sfântului Ioan Botezătorul”. Mitologia noastră îl identifică pe Dragobete cu zeul tinereţii, al dragostei şi al veseliei. <Zburdalnicul> tânăr, considerat de unele legende fiu al Babei Dochia, era un bărbat fermecător, considerat protectorul tinereţii şi al iubirii”, arăta Filofteia Pally.

Dragobetele este reperul din calendarul popular la care natura începe să se regenereze şi în care relaţiile parteneriale debutează în viaţa socială.

Odinioară, în satul arhaic, în această zi, tinerii ieşeau la pădure, în vecinătatea localităţii, pentru a culege primele flori care apăreau.

„Alaiul lor se desfăşura în veselie, între tinerii care schimbau priviri şi zâmbete complice. Era, deci, un moment crucial, căci felul în care se finaliza ziua avea consecinţe sociale importante. Începea <zburătăcirea>, fetele alergând la vale, către poiană, iar băieţii fugind după ele, cu speranţa că fecare o va prinde pe mândra cea aleasă. Importantă era nu doar prinderea, ci şi acceptul fetei de a se lăsa îmbrăţişată şi sărutată în faţa celorlalţi, ca semn al acceptării logodnei”, explica Filofteia Pally.

Urma petrecerea comunitară care se organiza în sat, la care era anunţă logodna perechii respective.

Amintitele obiceiuri se practicau cu mult înainte de secolul pe care-l traversăm, iar tradiţia s-a estompat în timp atât de mult, încât la importul Valentine’s Day de la 14 februarie, puţini mai ştiau că Dragobetele avea, cândva, asociat acest obicei.

„Acest obicei al logodnei tinerilor se stinsese în urmă cu mai bine de un secol şi probabil că aşa ar fi rămas dacă nu ar fi apărut, cu mare putere de penetrare, obiceiul „Valentine’s Day”. Un obicei de import pe care foarte mulţi, chiar şi dintre colegii mei, îl condamnau ca un import nereprezentativ pentru cultura românească a generat, în mod absolut paradoxal, o adevărată explozie de bucurie a adoptării celei mai vechi sărbători precreştine, sărbătoarea Dragobetelui”, arăta, în același interviu specialista în folclor.

De Dragobete, zeul tinereții, al veseliei sunt legate multe tradiții

Sorin Mazilescu , un alt renumit cercetător etnografic din Argeș amintește, în fiecare an, că Ziua lui Dragobete, zeul tinereții, al veseliei și al iubirii are origini străvechi și multe obiceiuri și superstiții asociate.

„Dragobete (numit și „Cap de primăvară”, „Năvalnicul” sau „Logodnicul Păsărilor”) este fiul babei Dochia. El a rămas până în ziua de astăzi un simbol suprem al dragostei autohtone.În vremuri de demult, în aceasta zi de mare sărbătoare, tinerii îmbrăcați în straie frumoase obișnuiau să se strângă în păduri și să culeagă în buchețele cele dintâi flori ale primăverii”, arată specialistul în folclor și tradiții populare.

„Dacă băiatul îi era drag fetei, aceasta se lăsa prinsă”

Unul dintre obiceiurile zilei era ca, la prânz, fetele să pornească în fugă către sat, iar băieții să le fugărească, încercând să le prindă și să le dea un sărut.

„Dacă băiatul îi era drag fetei, aceasta se lăsa prinsă, ulterior având loc și sărutul considerat echivalent al logodnei și al începutului iubirii între cei doi. Înspre seară, logodna urma să fie anunțată comunității satului și membrilor familiei. Cei care participau la sărbătoare, respectând tradiția, erau considerați a fi binecuvântați în acel an. Ei vor avea parte de belșug, fiind feriți în schimb de boli și febră”, mai spune Sorin Mazilescu.

Din bătrâni existau superstiții potrivit cărora cei care nu sărbătoreau această zi erau pedepsiți să nu poată iubi în acel an. Acestă credință a dat naștere celebrei strigături sau amenințări glumețe „Dragobetele sărută fetele!”.

„Zăpada zânelor”, considerată a avea virtuți magice

Pe vremuri exista obiceiul ca fetele tinere necăsătorite să strângă zăpada rămasă pe alocuri, cunoscută drept „zăpada zânelor”.

„Apa rezultată prin topire era considerată ca având proprietăți magice în iubire și în descântecele de iubire, dar și în ritualurile de înfrumusețare. Se credea că această zăpadă s-a născut din surâsul zânelor. Fetele își clateau chipul cu această apă pentru a deveni la fel de frumoase și atrăgătoare ca și zânele .În această zi, fetele trebuie să se întâlnească cu persoane de sex masculin. Altfel, nu vor avea deloc parte de iubire de-a lungul întregului an…”, mai spune renumitul cercetător etnografic.

Rolul sărutului

Exista, de asemenea, credința că fetele care ating un barbat dintr-un sat învecinat vor fi drăgăstoase tot timpul anului.

„Este obligatoriu ca în această zi bărbații să se afle în relații cordiale cu persoanele de sex feminin. Bărbații nu au voie să necăjească femeile și nici să se angajeze în gâlcevi, căci astfel îi aștepta o primăvară cu ghinion și un an deloc prielnic. Atât băieții, cât și fetele au datoria de a se veseli în această zi pentru a avea parte de iubire întreg anul. Dacă vor ca iubirea să rămână vie de-a lungul întregului an, tinerii care formează un cuplu trebuie să se sărute în aceasta zi”, mai arată Sorin Mazilescu.

Busuioc sub pernă

Tinerele curioase să își afle ursitul își puneau pe vremuri busuioc sfințit sub pernă, cu speranța că Dragobetele le va ajuta să găsească iubirea. Obiceiul se mai practică și astăzi.

Lacrimile vărsate de Dragobete, aducătoare de necazuri

Se spune că în această zi, atât băieții cât și fetele sunt datori să se țină departe de supărări, pentru că lacrimile care curg aduc necazuri în lunile care vor urma.

„Tocmai de aceea nu ai voie să plângi în ziua de Dragobete”, arată cunoscutul etnograf.

Jurăminte de frați de sânge

În lumea satului de odinioară, dacă sărbătoarea pica într-o zi mohorâtă, daca era foarte frig, ploua sau ningea, tinerii se strângeau într-o casă „să facă de Dragobete”, să petreacă, să lege prietenii, să se țină de jocuri și ghidușii.

„În anumite zone, fetele tinere obișnuiau să arunce acuzații pentru farmecele de urăciune făcute împotriva rivalelor în iubire. De asemenea, tinerii flăcăi își crestau ușor brațul în forma unei cruci și își atingeau tăieturile rostind jurământul de a rămâne pe viață frați de sânge”, explică cercetătorul etnografic.

Și vârsticii țineau Dragobetele, zi în care acordau o îngrijire specială animalelor din ogradă, dar și păsărilor, grație credinței că în această zi păsările își aleg perechea pe viață și se unesc în construirea cuiburilor.

„La sfârșit de iarna și început de primăvară, Dragobete oficia nuntirea păsărilor în cer. Sacrificarea animalelor este interzisă în aceasta zi”, mai spune Sorin Mazilescu.

Superstițile legate de această zi interzic lucrările câmpului, țesutul, cusutul, treburile grele ale gospodăriei. Curățenia este însă permisă, fiind considerată aducătoare de spor și prospețime.