Oana Schmidt-Hăineală, la DNA
Procurorul Oana Schmidt-Hăineală, fost secretar de stat în Ministerul Justiției, a ajuns, marți dimineață, la sediul DNA, fiind citată pentru audieri.
La sosire, aceasta nu a făcut declarații presei.
Procurorul Constantin Sima, fost secretar de stat în Ministerul Justiției, a fost audiat, luni, la DNA, ca martor în dosarul în care se fac cercetări privind OUG 13.
Săptămâna trecută, Direcția Națională Anticorupție confirma faptul că s-a înregistrat o sesizare depusă de mai multe persoane fizice cu privire la posibile fapte în legătură cu modalitatea de adoptare a unor acte normative și că se efectuează acte procedurale.
Anterior, Ministerul Justiției preciza că a primit o solicitare din partea DNA de a transmite, în original, toate înscrisurile care au legătură cu elaborarea și emiterea ordonanței de urgență privind modificarea Codurilor penale, precum și cu proiectul de lege referitor la grațiere.
AGERPRES