Oamenii nu au automat "dreptul la uitare" pe motoarele de căutare online (instanţă germană)

Oamenii nu au automat "dreptul la uitare" pe motoarele de căutare online (instanţă germană)

Oamenii nu au automat "dreptul la uitare" pe motoarele de căutare online, a stabilit luni Curtea federală de justiţie din Karlsruhe, transmite dpa.

Deciziile privind eliminarea din rezultatele căutărilor a linkurilor către anumite articole trebuie luate întotdeauna pe bază individuală şi după o examinare riguroasă a respectării drepturilor fundamentale, susţine Curtea federală de justiţie, care este a doua cea mai înaltă instanţă din Germania, după Curtea Constituţională.

Alături de drepturile individuale ale persoanei, trebuie să se ţină cont şi de interesul public, precum şi de libertăţile antreprenoriale ale operatorului motorului de căutare şi de drepturile furnizorului de conţinut, a subliniat tribunalul.

Decizia sa vine după ce o instanţă inferioară a stabilit că fostul director al unei organizaţii de caritate din Hessa nu are dreptul să solicite ştergerea din rezultatele căutării a unor articole mai vechi din presă cu privire la o anume boală şi la deficitul financiar al organizaţiei.

Pe de altă parte, judecătorii Curţii federale de justiţie au suspendat un al doilea caz similar în vederea clarificării unor aspecte de către Curtea europeană de justiţie, între care cum să se procedeze în situaţia în care există îndoieli privind veridicitatea unui conţinut indicat de un link.

Există, de asemenea, semne de întrebare în ce priveşte aşa-zisele "thumbnails", care oferă previzualizări ale unui conţinut fără a furniza şi contextul, menţionează dpa.AGERPRES


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Simple zvonuri?

3 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!