Oamenii de știință au semnalat cea mai mare extincție a coralilor din istorie

Oamenii de știință au semnalat cea mai mare extincție a coralilor din istorie

Apele calde din zona Marii Bariere de Corali din Australia au provocat moartea a două treimi dintr-o porțiune de corali de 700 km în ultimele nouă luni, cea mai mare extincție înregistrată vreodată în situl care face parte din patrimoniul UNESCO, au anunțat marți oamenii de știință, relatează Reuters.

Descoperirea lor privind extincția din nordul Marii Bariere de Corali reprezintă o lovitură pentru turismul în zonă care, potrivit unei evaluări din 2013 a Deloitte Access Economics, atrage venituri de 5,2 miliarde de dolari australieni (3,9 miliarde de dolari) anual.

"Coralul este, în esență, gătit", a declarat profesorul Andrew Baird, cercetător în cadrul Universității James Cook, care a luat parte la studiu.

El a spus că extincția este "aproape sigur" cea mai mare înregistrată vreodată oriunde în lume, în contextul în care Marea Barieră de Corali are o suprafață de 348.000 de kilometri pătrați și este cel mai mare recif de pe Terra.

Atunci când apa mării este prea caldă, ceea ce forțează coralul să înlăture algele atașate, se produce fenomenul așa-numit al albirii. Coralii care au fost afectați mediu se pot reface dacă temperaturile scad, iar autorii studiului au descoperit că un astfel de fenomen s-a produs în partea sudică a recifului, unde mortalitatea coralilor a fost mult mai scăzută.

Deși albirea este un fenomen natural, oamenii de știință sunt îngrijorați că creșterea temperaturii apei mărilor și oceanelor provocată de încălzirea globală amplifică efectele acesteia, lăsând ecosisteme subacvatice sensibile fără capacitatea de a se reface.

Comitetul pentru Patrimoniul Mondial al UNESCO a renunțat în ultima clipă la plasarea Marii Bariere de Corali pe lista obiectivelor aflate în pericol în luna mai, dar a cerut guvernului australian să fie ținut la curent în privința progreselor realizate în salvarea recifului.

Australia urmează să prezinte acest raport vineri, a declarat Josh Frydenberg, un purtător de cuvânt al Ministerului Mediului. În iunie, în timpul campaniei electorale, viitorul prim-ministru Malcolm Turnbull a promis alocarea a un miliard de dolari australieni pentru protejarea Marii Bariere de Corali.

Oamenii de știință argumentează că creșterea cantității de dioxid de carbon din atmosferă duce la fenomenul reținerii căldurii radiate de Pământ, ceea ce creează încălzirea globală. Australia este unul dintre statele cu cele mai mari emisii de dioxid de carbon pe cap de locuitor, din cauza faptului că este dependentă de electricitatea produsă de centrale pe bază de cărbune.

"Schimbarea climatică omoară Marea Barieră de Corali", a declarat Charlie Wood, directorul al 350.org, o mișcare care se opune utilizării combustibililor fosili.

"Continuarea extragerii și arderii cărbunelui, petrolului și gazului produce pagube ireparabile asupra climei. Dacă vrem ca și copiii noștri să se bucure de Marea Barieră de Corali în următoarele generații trebuie să acționăm acum pentru a păstra în pământ combustibilii fosili", a adăugat el.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…