Oamenii de știință au descoperit o regiune în formă de gogoașă, necunoscută până acum, în miezul exterior al Pământului, oferind noi perspective asupra dinamicii câmpului magnetic al planetei.

„Gogoașa” ascunsă în miezul Pământului FOTO: Captură video

Situată la mii de kilometri sub suprafața Pământului, această regiune în formă de gogoașă se află în miezul exterior lichid, paralelă cu ecuatorul și limitată la latitudini joase.

Mai mult decât o simplă ciudățenie în structura internă a planetei noastre, compoziția gogoșii ne-ar putea ajuta să înțelegem mai bine câmpul magnetic al Pământului - scutul care ne înconjoară și care protejează viața de la suprafață de vânturile și radiațiile solare dăunătoare, potrivit newsweek.com.

Câmpul magnetic se formează prin mișcarea viguroasă a fierului și nichelului lichid, un proces determinat de diferențele de temperatură și, în mod esențial, de prezența unor elemente ușoare precum cele din gogoașă.

„Miezul exterior este un pic mai mare decât planeta Marte, dar știm mai multe despre suprafața planetei roșii decât despre interiorul miezului”, a declarat pentru Newsweek coautorul studiului, Hrvoje Tkalčić. Descoperirile echipei sale, publicate în revista Science Advances, au adăugat o piesă uriașă la puzzle-ul care până acum a rămas nedetectat.

Pământul însuși este compus din două straturi de miez: un miez interior solid și un miez exterior lichid, care este înconjurat de manta. Structura nou descoperită este situată în partea superioară a miezului exterior, unde acesta se întâlnește cu mantaua.

„Regiunea este paralelă cu planul ecuatorial, este limitată la latitudinile joase și are o formă de gogoașă”, a declarat Tkalčić într-o declarație. „Nu cunoaștem grosimea exactă a gogoșii, dar am dedus că aceasta ajunge la câteva sute de kilometri sub limita nucleu-mantol”.

Descoperirea a fost posibilă datorită unei noi abordări a analizei undelor seismice.

„La fel ca medicii care folosesc ultrasunete sau raze X, seismologii globali pot utiliza formele de undă înregistrate pe seismografele din întreaga lume datorită trecerii undelor seismice după cutremure mari, explozii, impacturi și alte fenomene naturale”, a declarat Tkalčić.

„Putem folosi timpii de sosire, amplitudinile sau formele de undă ale acestora. Cheia este înțelegerea modului în care aceste unde se deplasează prin Pământ, răspândindu-se, pătrunzând sau ricoșând în limitele interne și în neomogenități.”

În loc să se bazeze pe metodele tradiționale care se concentrează pe semnalele din prima oră care urmează unui eveniment seismic, oamenii de știință au analizat formele de undă la mai multe ore după cutremure. Această metodă le-a permis să măsoare mai bine proprietățile interne ale miezului, deoarece undele au timp să ricoșeze din structurile limită, precum ecourile dintr-o peșteră.

„Desigur, aceste semnale sunt minuscule, deoarece energia lor slăbește în timpul multiplelor treceri prin miez, dar nu ne uităm direct la semnalele slabe. Le detectăm prin măsurarea similitudinii lor pe multe înregistratoare din întreaga lume. Similaritatea a două semnale slabe devine o informație mai importantă decât semnalele în sine”, a explicat Tkalčić.

Viteza cu care undele seismice traversează această gogoașă este mai mică decât în alte regiuni, a constatat echipa, ceea ce implică o concentrație mai mare de elemente chimice ușoare decât în alte părți.

Tkalčić a adăugat: „Elementele chimice ușoare sunt un ingredient esențial care determină o convecție viguroasă în miezul exterior datorită flotabilității lor și, la rândul său, acest proces, asociat cu rotația Pământului, susține un geodinamo în miezul lichid - sursa câmpului magnetic al Pământului.Înțelegerea distribuției spațiale a elementelor luminoase este o condiție inițială esențială pentru simulările numerice ale geodinamoului și pentru înțelegerea schimbării intensității și direcției sale în timp.”