Oamenii de știință au descoperit o exoplanetă, similară Pământului, potențial locuibilă

Oamenii de știință au descoperit o exoplanetă, similară Pământului, potențial locuibilă

Astronomii au descoperit o nouă planetă asemănătoare Pământului aflată foarte aproape de planeta noastră. Planeta ar orbita în jurul stelei Proxima Centauri (cea mai apropiată stea de Sistemul Solar) în interiorul zonei locuibile, zona Goldilocks, relatează revista Nature citată de AFP.

Susa foto: nasa.gov

Denumită Proxima b, această planetă este situată într-o zonă "locuibilă" care permite prezența apei lichide, o condiție necesară vieții. Datorită apropierii sale, Proxima b ar putea fi prima exoplanetă, care să poată fi vizitată de o sondă spațială, dacă oamenii vor reuși să dezvolte tehnologia necesară, a declarat Julien Morin, unul din autorii studiului.

Proxima Centauri face parte din sistemul Alpha Centauri, cel mai apropiat sistem stelar de Sistemul Solar, aflat la o distanță de aproximativ 4,35 ani-lumină de sistemul nostru solar.

Deși cercetătorii consideră această exoplanetă, "atât de aproape" de noi, este totuși mult prea departe pentru a putea ajunge la ea utilizând tehnologia spațială actuală. Un an-lumină reprezintă distanța parcursă de lumină într-un an, iar viteza luminii este de aproximativ 300.000 de kilometri pe secundă.

NASA a anunțat descoperirea de noi planete în trecut, dar cele mai multe dintre aceste lumi erau fie prea fierbinți fie prea reci pentru a găzdui apă sub formă lichidă.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Amănunte care dau fiori despre unul dintre cei mai puternici și enigmatici șmecheri ai planetei

2 Foarte interesante amănunte...

3 VIDEO „N-are cum. E mai mare” / Reacția lui Putin după ce a fost contrazis de primarul Moscovei într-o discuție despre salariu mediu

4 Unul dintre posibilii autori ai furtului tezaurului dacic, surprins pe camera de supraveghere. Se face apel pentru identificarea individului

5 Fostul șef al spionilor din România, despre Călin Georgescu și Donald Trump: „Cum se poate compara o broască oarecare cu un leu”