Cercetătorii de la Universitatea Yale, din Statele Unite, au analizat activitatea cerebrală a 26 de bebeluși, cu vârste între 4 și 24 de luni, și au descoperit de ce nu ne amintim de primii ani de viață.

Cercetătorii au crezut că nu păstrăm aceste experiențe pentru că partea creierului responsabilă cu salvarea amintirilor, hipocampul, încă se dezvoltă în adolescență și nu poate codifica amintirile în primii noștri ani de viață.

Cercetătorii de la Yale au negat acum această variantă și spun că bebelușii își formează amintiri, dar nu le pot accesa când devin adulți.

Pentru studiul publicat în revista Science, cercetătorii au arătat la 26 de bebeluși o imagine a unei noi fețe, un obiect sau scenă, iar ulterior au testat dacă și-au amintit de ele arătându-le imaginea văzută anterior alături de una nouă, relatează The Independent.

„Când bebelușii au văzut ceva doar o singură dată, ne așteptăm să se uite la el mai mult când îl vor vedea din nou”, a spus profesorul Nick Turk-Browne, autorul principal al studiului.

„Dacă un bebeluș se uită la imaginea văzută anterior mai mult decât la cea nouă de lângă ea, aceasta poate fi interpretată de către copil ca fiind familiară”, a adăugat acesta.

Cercetătorii au efectuat scanări ale creierului folosind imagistica prin rezonanță magnetică funcțională (fMRI) pentru a măsura activitatea din hipocampul sugarilor în timp ce aceștia vizualizau imaginile.

Cu cât activitatea hipocampului este mai mare atunci când un copil se uită la o nouă imagine, cu atât el se uită mai mult la ea când a reapărut mai târziu, au descoperit cercetătorii.

Cei mai mari de 12 luni au prezentat o activitate cerebrală mai puternică, sugerând că hipocampul se dezvoltă pentru a sprijini învățarea și memoria. Cercetările anterioare ale echipei de la Yale au descoperit că sugarii de până la trei luni prezintă un tip de memorie numit „învățare statistică”. În timp ce memoria episodică se ocupă de evenimente specifice, „învățarea statistică” se referă la extragerea tiparelor între evenimente, de exemplu, cum arată un loc.

Profesorul Turk-Browne bănuiește că memoria episodică poate apărea mai târziu în copilărie , în jurul vârstei de un an sau mai mult. El a susținut că această progresie a dezvoltării are sens atunci când ne gândim la nevoile sugarilor.

„Învățarea statistică înseamnă extragerea structurii din lumea din jurul nostru. Acest lucru este esențial pentru dezvoltarea limbajului, viziunii, conceptelor și multe altele. Deci, este de înțeles de ce învățarea statistică poate intra în joc mai devreme decât memoria episodică”, a spus el.

Cu toate acestea, acest ultim studiu arată că amintirile episodice pot fi codificate de hipocamp mai devreme decât se credea anterior, cu mult înainte de cele mai vechi amintiri pe care le putem raporta ca adulți. Acest lucru ridică întrebări despre ce se întâmplă cu acele amintiri. O posibilitate, potrivit profesorului Turk-Browne, este aceea ca amintirile să nu fie convertite în stocare pe termen lung.

El a stabilit că amintirile sunt încă acolo mult timp după codificare și pur și simplu nu le putem accesa.

În cadrul lucrărilor aflate în desfășurare, echipa profesorului Turk-Browne testează dacă sugarii, copiii mici și copiii își pot aminti videoclipurile filmate acasă, din perspectiva lor de când erau bebeluși. Rezultate experimentale arată că aceste amintiri pot persista până la vârsta preșcolară înainte de a dispărea.