Oamenii care vorbesc cu ei înșiși nu sunt nebuni. De fapt, sunt geniali, arată studiile
Unii oameni cred că persoanele cre vorbesc cu ele însele sunt ciudate. Dar studiile au dovedit că, de fapt, aceste persoane au o intelgență peste medie. Există multe motive pentru care oamenii ar putea vorbi singuri. Este cert însă că acest lucru îi motivează și-i ajută să rezolve problemele.
Vorbitul singur crește stima de sine FOTO Shutterstock
Deși acestea sunt motivele pozitive pentru a vorbi cu tine însuți, în anumite condiții, asta ar putea fi un semn al unei boli mintale grave, cum ar fi schizofrenia.
Totul depinde de tipul de convorbire personală pe care o faci. Specialiștii spun că dacă felul în care vorbești singur este unul negativ, este cel mai adesea un semn de îngrijorare.
Însă în cele mai multe situații, să vorbești singur este un semn de inteligență.
Specialiștii îl dau de exempli pe Albert Einstein. Despre fizicianul teoretician se spune că se angaja adesea în discuții cu sine și vorbea cu voce tare pentru el însuși, repetând propoziții pentru a rămâne concentrat și pentru a acorda atenție sarcinii pe care o aveau la îndemână.
5 motive pentru care oamenii care vorbesc singuri sunt inteligenți
De asemenea, ei mai aduc ca argument un studiu realizat la Universitatea Bangor din Marea Britanie. Studiul, realizat de psihologii Daniel Swigley și Gary Lupyan, a inclus un experiment care ar ajuta participanții la funcțiile de căutare.
Swigley și Lupyan au arătat celor 20 de persoane participante la studiu, mai multe obiecte pe care le-ai găsi într-un supermarket. Acestora li s-a spus apoi să-și amintească de ele. La jumătate dintre ei li s-a spus să repete obiectele, în timp ce cealaltă jumătate a rămas tăcută, arată Your Tango .
Până la sfârșitul experimentului, rezultatele au arătat că vorbirea auto-dirijată a ajutat participanții să găsească mai rapid elementele. Pe scurt, studiul a constatat că utilizarea indiciilor verbale a ajutat participanții atunci când caută obiecte pierdute.
1. Îmbunătățește performanța cognitivă și funcția creierului
Când vorbești singur te ajută să rămâi concentrat la ce ai de făcut, să te concentrezi și să îți îmbunătățești capacitățile de percepție. Experimentul lui Swigley și Lupyan a arătat că performanța cognitivă și funcția creierului câștigă un impuls din vorbirea cu sine.
2. Stimulează memorarea
Potrivit unui alt studiu de la Universitatea din Waterloo, rostirea textului cu voce tare ajută la introducerea cuvintelor în memoria pe termen lung.
„Acest studiu confirmă că învățarea și memoria beneficiază de implicarea activă”, a spus Colin M. MacLeod, profesor și președinte al Departamentului de Psihologie de la Waterloo. „Când adăugăm o măsură activă sau un element de producție unui cuvânt, acel cuvânt devine mai distinct în memoria pe termen lung și, prin urmare, mai memorabil.”
3. Te ajută să-ți organizezi gândurile
Dacă ai o prezentare sau un interviu, vorbirea cu tine însuți te ajută să exersezi și să perfecționezi ceea ce vei spune. Dacă exersezi ceva destul de tare, va merge mai ușor atunci când va trebui să o faci cu adevărat. Pregătirea corectă te ajută să îți organizezi gândurile și ameliorează stresul și anxietatea legate de acea pregătire.
4. A vorbi singur te motivează
S-a constatat că să vorbești singur este și mai eficient dacă folosești persoana a doua. Asta înseamnă că folosești „tu” în loc de „eu”. A spune „Poți să o faci” funcționează mai bine decât a spune „Pot să o fac”.
Într-un alt studiu, participanților li s-a cerut să își noteze sfaturile înainte de a finaliza sarcina primită. Studiul a stabilit că cei care au scris la persoana a doua (folosind afirmații „tu”) au avut sentimente pozitive cu privire la sarcină.
5. Îți crește stima de sine
Când te complimentezi și te încurajezi, primești un spor de încredere. Trebuie să vorbești singur ca și cum ai vorbi cu cel mai bun prieten al tău, sau te entuziasmează înainte de un joc sau de un antrenament.
Potrivit unui studiu publicat în Psychology of Sport and Exercise, cei care vorbesc cu sine demonstrează o încredere sporită în sine, o anxietate redusă și chiar o îmbunătățire a rezultatelor lor.
Sursa: adevarul.ro