Vioara, fabricată în 1714 de maestrul Antonio Stradivari (1644-1737), i-a aparţinut timp de 40 de ani unui celebru violonist ruso-american, Toscha Seidel (1899-1962), care a interpretat la această vioară pe coloana sonoră a filmului „The Wizard of Oz" (1939), o producţie clasică a cinematografiei, potrivit Digi24.
„Seidel a fost şi profesorul lui Albert Einstein. Această vioară s-a aflat alături de marele matematician în timp ce acesta interpreta împreună cu Seidel cvartete în casa sa din Princeton, New Jersey", a declarat Jason Price, fondator şi director al Tarisio, societatea specializată în vânzarea de instrumente rare, scrie Agerpres.
Toscha Seidel, care a emigrat în SUA în anii '30 şi Albert Einstein, care a fugit de regimul nazist, au participat la un concert la New York în 1933 pentru a susţine oamenii de ştiinţă germani care plecau din ţara condusă de nazişti.
Dintre miile de instrumente produse de celebrul lutier cremonez, în prezent mai există aproximativ 600.
„Multe se află în muzee, altele aparţin unor fundaţii şi nu sunt de vânzare. Printre cele care au supravieţuit până în prezent există şi câteva care sunt cunoscute drept exemple ale aşa-numitei perioade de aur (aproximativ 1710 - 1720) pentru Antonio Stradivari. Iar în cea mai mare măsură, acestea sunt cele mai dorite şi mai apreciate", a precizat Jason Price.
Această vioară a făcut parte din colecţia niponă Munetsugu. Casa de licitaţii Tarisio nu a oferit niciun fel de date cu privire la cumpărător.
Recordul de vânzare pentru un Stradivari a fost atins în 2011, când o vioară botezată „Lady Blunt”, pentru că i-a aparţinut lui Lady Anne Blunt, nepoata poetului Lord Byron, a fost vândută la Londra pentru suma de 15,89 milioane de dolari.
În 2014 o altă vioară, al cărei preţ minim de licitaţie a fost stabilit la 45 de milioane de dolari, nu şi-a găsit cumpărător în cadrul unei licitaţii organizate de Sotheby's.