O vedetă din filmele pentru adulți a fost dată afară din biserică. Ce motive au invocat credincioșii
O vedetă de filme porno susține că a fost judecată din cauza carierei sale în timp ce se întâlnea cu un creștin. Leah Gotti a făcut valuri în lumea porno cu un mesaj publicat pe Twitter în care expunea partea întunecată a industriei sexului, relatează Daily Star.
Gotti a trecut printr-o relație abuzivă cu un creștin. FOTO Shutterstock (Arhivă)
Însă, una dintre cele mai triste experiențe pe care le-a trăit a fost atunci când s -a cuplat cu un bărbat, care susținea că este creștin și care o controla.
Vorbind în cadrul unei emisiuni, Gotti a afirmat că atunci când a venit vorba de relații „toate cele de după ce am început să fac pornografie au fost abuzive".
„M-am dus la acel talk-show pentru creștini”, a afirmat ea. „De fapt, mergeam la biserică cu mama lui, la o biserică adventistă și el m-a obligat să mă îmbrac super-modest. Îmi spunea tot timpul că sunt o zdreanță. Mă uram pe mine însămi - aveam chiar halucinații uneori. De fiecare dată când mă uitam în oglindă, parcă vedeam pe altcineva. Mergeam des la biserică, iar într-o zi am intrat în camera mamei lui înainte de slujbă, și am auzit-o pe ea și pe sora ei vorbind la telefon și spunând „nu o aduceți", știți... Și asta m-a rănit foarte tare, și am întrebat-o de ce, dar ea nu a vrut să-mi spună, iar apoi, în cele din urmă, mi-a zis. Câțiva adolescenți de la biserică mă recunoscuseră din filmele porno pe care le făcusem", a dezvăluit Leah Gotti.
Vedeta de filme porno a mai precizat și faptul că băieții din grupul de tineri al bisericii au distribuit videoclipuri deocheate din filmele în care a jucat și „pur și simplu (n.red mama lui și el) nu au mai vrut să vin".
De asemenea, din pricina comportamentului din ce în ce mai abuziv al partenerului ei, ea intenționa oricum să renunțe la acea viață .
„Puneam bani într-o jachetă... Nu cred că aveam de gând să-l părăsesc cu adevărat, dar îi puneam deoparte în cazul în care se întâmpla ceva rău", a afirmat ea.
Totodată, Gotti susține că i-a fost greu să obțină iertarea sau acceptarea credincioșilor: „De fiecare dată când încercam să mă întorc în biserică, eram respinsă sau mă făceau să mă simt ca și cum n-aș fi avut ce căuta acolo”.
„Scopul meu a fost să îi fac pe oameni să mă vadă ca pe o persoană normală", susține ea. „Doar pentru că am făcut filme porno nu înseamnă că nu sunt o persoană bună", a mai adăugat fosta vedetă de filme pentru adulți.
Sursa: adevarul.ro