O unitate a forțelor speciale ucrainiene conduce „războiul secret” împotriva Rusiei

O unitate a forțelor speciale ucrainiene conduce „războiul secret” împotriva Rusiei

O unitate a forțelor speciale ucrainiene, creată după modelul faimoșilor operatori americani din Navy SEAL, se află în prim-planul „războiului ascuns” pe care Ucraina îl duce împotriva Rusiei în regiunea Herson, pe care trupele guvernului de la Kiev au recucerit-o anul trecut. Luptele se desfășoară de-a lungul Niprului, al treilea fluviu ca mărime din Europa și care împarte teritoriul ucrainean și cel deținut de ruși, scrie g4media.ro .

Războiul secret

Deși luptele crâncene pentru Bahmut și operațiunile militare din regiunea Donbas au dominat titlurile din ziare în ultimele luni, confruntări intense dar neregulate au avut loc în ultima perioadă și în jurul orașului Herson din sudul Ucrainei. Localitatea a fost eliberată în noiembrie trecut de trupele ucrainiene, după ce Ministerul rus al Apărării a retras aproximativ 30.000 de soldați din zonă.

Retragerea a avut loc la șase săptămâni după ce președintele Vladimir Putin a anunțat anexarea Hersonului și a altor trei regiuni în cadrul unei ceremonii desfășurate la Moscova.

Eliberarea malului de vest a regiunii Herson și a capitalei provinciei, orașul Herson, a adus armata ucraineană în raza de acțiune a pozițiilor rusești de peste fluviu. Acum, cele două tabere duc o luptă mortală în insulele și golfurile deltei fluviului Nipru, conform Business Insider .

Într-un material recent dedicat confruntărilor din zonă, The Guardian a scris că „detaliile despre războiul de pe fluviu au apărut din scurtele fragmente publicate de ofițerii de presă ai armatei ucrainene și bloggerii militari ruși, precum și din materialele postate pe canalele de socializare și din conturile furnizate de locuitorii din zona. Ceea ce este clar este că lupta pentru insulele, mlaștinile și golfurile din delta Niprului a fost foarte diferită de bătăliile istovitoare de pe frontul de est. Aici, combatanții s-au deplasat în așa-numitele ribs (barci gonflabile rigide) cu motoare puternice. În acest joc letal de-a șoarecele și pisica, ambele tabere efectuează frecvent raiduri din bărci, care sunt vizibile pentru drone și vulnerabile la focuri de armă, artilerie și mine.”

Pentru Ucraina, al 73-lea Centru Naval de Operații Speciale, o unitate secretă asemănătoare americanilor din Navy SEAL (United States Navy Sea, Air, and Land SEAL Teams, parte a Naval Special Warfare Command), conduce „războiul secret” împotriva Rusiei în acestă zonă, potrivit Kyiv Post .

Ziariștii americani au precizat că, de luni de zile, forțele ucrainene din cadrul misiunilor de operațiuni speciale, inclusiv scafandrii militari ce aparțin Centrului Naval de Operații Speciale, efectuează raiduri îndrăznețe împotriva pozițiilor rusești de-a lungul Niprului.

În ianuarie, de exemplu, operatorii ucrainieni din forțele speciale au luat parte la un raid pe malul de est al fluviului și au distrus un post de comandă și control rusesc. Folosind drone și șalupe pneumatice rapide, trupele de comando ucrainene i-au atacat pe ruși și au distrus poziția înainte de a se face nevăzuți în mijlocul nopții.

Scafandrii militari din unitatea specială au desfășurat, de asemenea, misiuni de recunoaștere în Kinburn, o fâșie de pământ subțire care se întinde în Marea Neagră, la intersecția cu fluviul Nipru, la sud de Golful Dniprovska. Avanposturile de acolo oferă forțelor ruse un punct de observație din care să urmărească și să atace navele aflate pe fluviu, precum și să lanseze lovituri asupra orașelor și porturilor ucrainene din zonă.

Jurnaliștii au explicat că raidurile operatorilor speciali ucraineni împotriva rușilor epuizează forțele lui Putin, dar operațiunile nu sunt deloc simple.

„Operațiunile pe râu necesită multă coordonare între elementele care participă la raiduri și cele de susținere. Când puneți în același loc o mulțime de soldați puternic înarmați, care operează în mijlocul nopții, există numeroase șanse ca ceva să meargă prost,” a declarat un fost ofițer Navy SEAL.

„Cei care operează pe pământ depind de puterea de foc a operatorilor din bărci. Dar comandantul misiunii trebuie să sincronizeze cele două elemente pentru a preveni un incident în care să fie atacați de camarazi,” a adăugat fostul operator SEAL, care a vorbit sub condiția anonimatului din cauza cooperării în curs cu guvernul american.

„Aceasta fiind spuse, un raid pe fluviu bine planificat este greu de învins,” a spus fostul ofițer SEAL.

Navy SEAL, varianta ucraineană

Cel de-al 73-lea Centru Naval de Operații Speciale a fost bazat pe Brigada a 17-a Navală cu Scop Special, care a existat în epoca sovietică. Creată ca unitate de antrenament, ea a devenit cunoscută pentru raidurile sale cu ambarcațiuni mici și misiunile de recunoaștere efectuate în spatele liniilor rusești de-a lungul Niprului.

Unitatea ucraineană – parte a Infanteriei Navale (pușcașii marini) – funcționează pe aproximativ aceeași structură ca forțele SBS din Anglia sau, și mai bine, ca US Navy SEAL Team, forțele speciale al US Navy, recunoscute pentru misiunile de mare risc, care includ raiduri contrateroriste, eliberarea de ostatici, capturarea sau eliminarea unor ținte importante, misiuni de recunoaștere sau de strângere de informații în spatele liniilor inamice etc. Forțele speciale ucrainiene sunt cunoscute adesea sub numele de Spetsnaz.

Cel de-al 73-lea Centru Naval de Operații Speciale are sediul în regiunea Mykolaiv, chiar la vest de regiunea Herson. Unitatea cuprinde patru secțiuni, una dedicată demolărilor subacvatice, una scafandrilor militari ocupați cu „curățirea” unui loc, una de recunoaștere și una de sprijin logistic. Unitatea are probabil câteva zeci de operatori speciali, au scris jurnaliștii americani, precizând că ei operează în bărci cu motor de tipul Zodiac.

Potrivit comentatorilor, la fel ca și Centrul Naval de Operații Speciale, cea mai mare parte a armatei ucrainene a fost creată pe scheletul armatei sovietice. Până în 2014, când Rusia a atacat Ucraina și a capturat Peninsula Crimeea, antrenamentul, tactica și armele folosite de forțele ucrainiene erau încă foarte asemănătoare cu forța sovietică.

Capturarea Crimeei a reprezentat însă un moment de cotitură important. Forțele ucrainene au fost surprinse și presate să facă față crizei apărute după ce rușii au invadat peninsula în 2014. De atunci, guvernul de la Kiev a căutat să-și îmbunătățească pregătirea și echipamentele militare, colaborând cu țările occidentale pentru a face acest lucru.

Operatorii speciali ucraineni au trebuit, de asemenea, să muncească din greu pentru a atinge nivelul de profesionalism și de competență pe care îl arată acum pe câmpul de luptă. Cu un sprijin extins primit din Occident, comunitatea de operațiuni speciale a Ucrainei a parcurs un drum lung în ultimul deceniu, a scris Business Insider.

Trupele de comando ucrainene sunt cunoscute în prezent pentru faptul că au deprins tacticile unităților mici, care acționează rapid și aproape nevăzute, și înțeleg importanța vitală a planificării corecte a misiunii. O altă diferență crucială este capacitatea lor de a lua inițiativa pe câmpul de luptă, depsinsă în cursul lunilor istovitoare de antrenament alături de forțele speciale din Statele Unite, Polonia sau Lituania.

Sub modelul sovietic, nu exista un corp de subofițeri – soldați cu experiență care conduc adesea unitățile mici – lăsând trupele din prima linie dependente de ofițeri de nivel superior pentru îndrumare. Eșecurile militare ale Rusiei în Ucraina au arătat slăbiciunea acestui model, cred experții.

Operatorii speciali ucraineni, care benefiziază acum de pregătire occidentală și au experiențe în confruntările cu rușii, sunt în prezent o forță semnificativă, așa cum învață rușii în insulele și mlaștinile Niprului. Dar operatorii din cel de-al 73-lea Centru Naval de Operații Speciale nu sunt singurele forțe speciale ale Mariniei Ucrainiene, care mai includ al 140-lea Centru cu Scop Special și Detașamentul 801 Antidiversionist.

Publicația Janes a scris că, deși sunt capabile să desfășoare operațiuni la sol, unitățile speciale ale Marinei Ucrainiene sunt concentrate pe securitatea în Marea Neagră, cu seturi de misiuni variind de la combaterea terorismului maritim și scufundări de luptă până la recunoaștere specială și demolări subacvatice.

Potrivit informațiilor, unitățile navale sunt împărțite în companii de operațiuni speciale și plutoane. De exemplu, în 2021, cel de-al 140-lea Centru cu Scop Special a fost certificat pentru operațiunile speciale NATO în urma inițiativelor bilaterale de instruire cu unități precum US Naval Special Warfare Command.

Trupe de comando ale marinei sunt parte a forțelor ucrainene de operațiuni speciale (SOF), care joacă un rol esențial în conflictul cu Rusia.

Comandamentul pentru operațiuni speciale din Ucraina (SOCOM) a fost înființat în decembrie 2015 și s-a extins pentru a include patru regimente de operațiuni speciale ale armatei; trei regimente de operațiuni speciale ale marinei; și două centre de formare. Cu o forță ce include aproximativ 2.000 de membri, obiectivul SOCOM este de a avea o dimensiune totală a forței de 4.000 de membri. Încă de la înființare, SOCOM a pus accent pe dezvoltarea unei forțe moderne cu echipamente și practici aliniate elementelor SOF ale NATO, forțele speciale ucrainene beneficiind acum de instruire, echipamente militare (elicoptere, bărci de patrulare și atac, vehicule 4X4, drone Bayraktar TB2 etc.) și armament occidental (arme automate, lansatoare de rachete, arme anti-tanc etc).

O operațiune îndrăzneață

Experții au afirmat că cel de-al 73-lea Centru Naval de Operații Speciale ar putea juca un rol semnificativ în viitoarele lupte pe scară largă desfasurate de fortele guvrrnului de la Kiev. Dacă armata Ucrainei lansează atacuri majore în sud, malul de est al Hersonului ar fi o țintă probabilă, dar pentru a ajunge acolo ar fi nevoie de mutarea trupelor și a vehiculelor cu ajutorul bărcilor.

Pentru a face acest lucru, operatorii ucrainieni din cel de-al 73-lea Centru Naval de Operații Speciale ar fi probabil trimiși înainte pentru a cerceta plajele, a îndepărta obstacolele și a securiza capetele de pod – sau pentru a distrage atenția Rusiei cu raiduri în altă parte.

Așa cum s-a întâmplat, de exemplu, pe Insula Șerpilor, când trupele de comando din Centrul Naval de Operații Speciale s-au numărat printre primele forțe ucrainene care au ajuns pe bucata de pământ, după ce soldații ruși au evacuat-o.

Insula strategică din Marea Neagră a fost contestată luni de zile de cele două tabere, înainte ca ucrainenii să o elibereze în iulie 2022. În noaptea de 7 iulie, scafandrii militari aparținând unității speciale s-au apropiat de insulă cu vehicule subacvatice și au cercetat zona de coastă, căutând mine sau obstacole care ar fi putut împiedica forțele care urmau sa debarce pe bucata de pământ.

După ce au stabilit că zona este sigură, trupele de comando au dat semnalul bărcilor grupului principal.

Potrivit unui material realizat de Naval News în vara anului trecut, nu se știe foarte multe despre vehiculele subacvatice folosite de ucrainieni în operațiunea de pe Insula Șerpilor. Se știe doar că că unitatea operează anumite tipuri occidentale sofisticate. Dar, la fel ca multe unități de forțe speciale, inventarul lor este învăluit în mister.

Publicația americană a precizat că aceste vehicule sunt similare unor „submarine deschise,” ceea ce înseamnă că echipajul este expus la apa din jurul său. Prin urmare, trupele de comando trebuie să poarte aparate de respirat în timp ce sunt scufundate în apă. Unele tipuri, denumite vehicule de transport pentru înotători (SDV) transportă scafandrii înăuntru. Altele, numite DPD (dispozitive de propulsie pentru scafandrii) duc scafandrii în spate. Ambele tipuri de vehicule au avantajele lor și ambele extind raza de acțiune și rezistența scafandrilor. De asemenea, ele fac posibil transportul de echipamente suplimentare. Tipurile occidentale moderne de vehicule subacvatice, aflate în serviciul ucrainean, beneficiază de echipamente relevante de navigație și comutație.

Potrivit Naval News, trupele ucrainiene nu au fost singure în misiunea de pe Insula Șerpilor. Inginerii din cadrul Brigăzii 59 Separate de Infanterie Motorizată și personalul din Detașamentul Separat 801 al Marinei Ucrainiene au debarcat și ei pe bucata de pământ strategică din Marea Neagră. Inginerii au fost primii care au debarcat pe insulă, pentru a neutraliza minele și capcanele lăsate de ruși.

Forța ucraineană debarcată pe insulă a adunat informații despre echipamentele rusești de acolo. Insula a fost lovită în mod repetat de ambele părți, dar unele echipamente au rămas neatinse.

Surse ucrainene au relatat că navele de război rusești s-au apropiat ulterior din nou de insulă în timp ce trupele de comando erau încă acolo. După ce și-a încheiat misiunea, forța ucraineană s-a retras, iar rușii au lansat un atac cu rachete asupra Insulei Șerpilor, care ar fi lovit debarcaderul. Potrivit experților militari, este posibil ca forțele ruse să fi intenționat să distrugă echipamente pentru a preveni căderea lor în mâinile trupelor speciale ucrainene.

Surse: Business Insider, The Guardian, Kiev Post, Naval News, Janes


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…