O treime dintre medicii de familie din Marea Britanie se gândesc să renunţe la meserie în următorii cinci ani (studiu)

O treime dintre medicii de familie din Marea Britanie se gândesc să renunţe la meserie în următorii cinci ani (studiu)

Peste o treime dintre medicii generalişti, sau medici de familie, din Marea Britanie intenţionează să renunţe la locul lor de muncă în următorii cinci ani, conform unui studiu recent. În plus, trei din cinci (60%) dintre medicii de familie britanici care au trecut de vârsta de 50 de ani se gândesc să se retragă din activitate până în 2026, relatează marţi DPA/PA Media.

Cercetătorii au constatat, de asemenea, că un procent "îngrijorător" de 16% dintre medicii de familie britanici cu vârsta sub 50 de ani îşi fac deja planuri să renunţe la această profesie.

Cel mai recent sondaj anual GP Worklife, al unsprezecelea dintr-o serie de astfel de analize, condus de academicieni de la Universitatea din Manchester, a constatat o reducere a nivelului de satisfacţie în muncă între 2019 şi 2021, puţin peste jumătate (51%) dintre respondenţi declarând că au fost mulţumiţi de activitatea lor în 2021.

Medicii de familie au evidenţiat probleme legate de volumul tot mai mare de muncă, creşterea solicitărilor primite de la pacienţi şi "timpul insuficient pentru a da randament".

Sondajul, la care au participat aproape 2.300 de medici de familie care lucrează în Anglia, a constatat că birocraţia este un factor provocator de stres, la fel ca şi programul lung de lucru şi "pacienţii problematici".

Mai mult de opt din 10 medici de familie au declarat că se confruntă cu un nivel considerabil sau ridicat de presiune din cauza creşterii volumului de muncă şi a unui număr tot mai mare de solicitări din partea pacienţilor.

Prof. Kath Checkland de la Universitatea din Manchester, care a condus studiul a declarat: "Nu este foarte surprinzător că satisfacţia în muncă a scăzut în rândul medicilor de familie în timpul pandemiei, dar sondajul oferă unele dovezi despre domeniile pe care le aceştia le găsesc mai stresante, ceea ce ar putea ajuta la conceperea unor modalităţi de a-i ajuta. Faptul că 16% dintre medicii de familie sub 50 de ani se gândesc să-şi părăsească locurile de muncă este îngrijorător şi sugerează că sunt necesare mai multe eforturi pentru a ne asigura că medicina generalistă este durabilă pe termen lung".AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…