O țară arabă se declară „consternată” de luarea unor israelieni ca ostatici

O țară arabă se declară „consternată” de luarea unor israelieni ca ostatici

Emiratele Arabe Unite, care şi-au normalizat relaţiile cu Israelul în 2020, s-au declarat „consternate” de luarea unor civili israelieni ca ostatici după ofensiva lansată sâmbătă dimineață de mișcarea islamistă palestiniană Hamas.

FOTO Profimedia

FOTO Profimedia

Această ţară din Golf este una dintre cele trei ţări arabe, împreună cu Bahreinul şi Marocul, care au stabilit relaţii diplomatice cu Israelul, în cadrul așa-numitelor Acorduri Avraamice, negociate sub mandatul fostului președinte american Donald Trump, relatează AFP, potrivit Agerpres .

„Atacurile Hamas împotriva oraşelor şi satelor israeliene ce se învecinează cu Fâşia Gaza, inclusiv tragerea a mii de rachete asupra unor centre populate, constituie o escaladare serioasă şi gravă”, a afirmat Ministerul Afacerilor Externe al Emiratelor Arabe Unite într-un comunicat publicat duminică seara.

MAE al Emiratelor Arabe Unite se declară „consternat de informaţiile conform cărora civili israelieni au fost luaţi drept ostatici de la domiciliul lor”.

Abu Dhabi a îndemnat la intensificarea eforturilor diplomatice, pentru „a evita o confruntare regională mai vastă” și denunţă „tentativele violente de a face să deraieze eforturile regionale în curs în favoarea dialogului”.

Hamas a recunoscut că unul dintre obiectivele atacurilor sale împotriva Israelului este de a împiedica eforturile vizând normalizarea relaţiilor între Israel şi Arabia Saudită, lidera ţărilor din Golf. Discuțiile între cele două părți sunt mediate de administrația Joe Biden.

Emiratele Arabe Unite au adoptat un ton mai neutru în prima lor reacţie, sâmbătă, la ofensiva lansată de Hamas, limitându-se doar la denunțarea escaladării violenţei între cele două părţi, notează Reuters.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / În dosarul campaniei lui Călin Georgescu sunt suspiciuni privind finanțări de la magnatul Ioan Niculae, fost ofițer de securitate / …

2 De citit ce scrie acest site american despre alegerile anulate din România...

3 VIDEO Ăsta este nesimțitul de la stat care are salariu 44.000 de lei pe lună, brut. Și mai are și tupeu...

4 „Haosul de la Nvidia este doar începutul”

5 VIDEO „Am avut onorarii și de 100.000 de euro” / Sumele amețitoare câștigate de Laura Vicol ca avocată a interlopilor