O scrisoare care demonstrează negru pe alb că nu noi trebuie să plecăm din această ţară, trebuie să o recucerim-VIDEO
Ţiitoarea lui Dan Voiculescu, Liana Voiculescu, a trimis o scrisoare deschisă ”către doamnele acestei țări”. În scrisoare, Liana Voiculescu susține că această condamnare a soțului său este o răzbunare politică a lui Traian Băsescu, căruia îi transmite că va plăti pentru toate faptele sale.
”Doamnelor acestei ţări,
Doamnelor din România, acelora care cu credinţă şi dăruire vă îngrijiţi copiii şi soţii, dumneavoastră, cele multe milioane de femei, care zi de zi creaţi o punte de iubire către cei dragi şi pentru ei, vă încredinţez următoarele gânduri:
Eu sunt cea care mă aflu în situaţia de a nu-mi mai găsi bărbatul acasă, aşă cum a ameninţat Băsescu la TV o senatoare. Nu i s-a întâmplat ei, şi poate nici dumneavoastră. Dar dacă credeţi că nu urmaţi, atunci staţi liniştite, dormiţi fără griji. Eu nu mai pot. Mor şi apoi mă trezesc în fiecare clipă, de aproape doi ani, gândindu-mă că s-ar putea să fie ultima petrecută lângă omul meu. E trist, foarte trist!
Cu toate acestea, ca să ai lânga tine pe cel mai puternic bărbat din ţara asta e foarte mult. El e singurul care a mers până la capăt în lupta cu Băsescu şi a stat constant în bătaia puştilor acestuia.
Dar chiar şi aşa, având toate forţele supreme ale statului, serviciile secrete, vârfurile justiţiei, Băsescu a reuşit cu greu să-i suprime libertatea.
Să ai toate pârghiile şi abia, abia să reuşeşti în răzbunarea plănuită! Cât de mic poate să fie, dacă şi-a făcut un scop din a distruge? Cât de josnic să fii să ai ca misiune DISTRUGEREA OAMENILOR, SUBJUGAREA LOR?
Credeţi-mă, în nemernicia lui de neom a uitat de DUMNEZEU. Acest neom n-are NIMIC SFANT. Vă daţi seama cât de gol e pe dinăuntru, cât de trist… Dar Dumnezeu are grijă: nelegiuirile se plătesc întotdeauna. Nimeni nu pleacă Dincolo fără să plătească aici!
Doamnele mele, mărturisesc că eu n-am să-i fac nici un rău faptic, eu doar îl rog pe DUMNEZEU să-i dea atât cât merită, lui, familiei lui, cât şi tuturor acelora care într-un mod mârşav au contribuit la condamnarea lui Dan Voiculescu şi a colegilor săi.
Când ai pârghiile în mână, ca şef de stat, e normal să faci mult bine şi nicidecum atâta rău, aşa cum a facut Băsescu poporului român. Dar el nu-i în stare să fie dedicat semenilor fiindcă frustrările sale îl fac să fie într-un permanent conflict cu el însuşi.
Doamnelor de bună credinţă din ţara asta, vă doresc să vă ocrotească Dumnezeu şi, în timp ce vegheaţi la liniştea iubirilor de acasă, să luaţi aminte: “SOMNUL NAŢIUNII NAŞTE MONŞTRI”!
Cu deplina solidaritate şi speranţă pentru femeile minunate ale acestei ţări,
Liana Voiculescu”, se arată în scrisoarea ţiitoarei lui Dan Voiculescu.
Acest material video demonstrează respectul familiei Voiculescu pentru femei. Probabil că femeia vizată în film nu se încadrează în standardele morale ale Voiculeştilor.
Şi încă un material despre cum apreciază femeile iubitorii de Voiculescu
i
Scrisoarea deschisă adresată doamnelor din România şi semnată de Liana Voiculescu, soţia lui Dan Voiculescu a fost citită de sluga Mihai Gâdea în ediţia de duminică a emisiunii "Sinteza zilei"