O să aveți un ȘOC TOTAL! Ei au condus și conduc România...
O să aveți un șoc total după ce veți citi rândurile de mai jos! Ei au condus și conduc România... Ei sunt SISTEMUL...
„În România a vorbi despre ideologii după 1989 este mai degrabă un exerciţiu lingvistic. În România de azi, o ţară a partidului unic, Partidul Structurilor, ideologiile sunt vălul de pe frontispiciul partidelor, dar un văl care, dacă nu este ales în chip aleatoriu, atunci în mod sigur e unul formal, al cărui rost e unul pur decorativ(…)
În aparenţă în România sunt mai multe partide. În realitate nu există decât un partid, cel al Structurilor, prin Structuri înţelegând matricele sociale alcătuite din foştii securişti şi cadrele apăratului comunist de partid. Aceste matrice, veritabile pârghii de putere în organismul societăţii, au pătruns peste tot, în mass-media, în lumea afacerilor, în reţeaua bancară privată sau de stat, şi fireşte în toate partidele, împrumutând cameleonic chipul ideologiei partidului în care s-au refugiat. Fluxul şi refluxul schimbărilor politice au lăsat netulburat stratul adânc al apei în care se adăpostesc aceşti supravieţuitori cu stabilitate de miriapode şi cu elasticitate de amoebe. Se mişcă în orice direcţie, iau orice formă şi au un arghirotropism înnăscut”.
„Dumnezeul lor de acum e banul, iar în mintea lor nu poate încăpea gândul că există oameni care să nu poată fi cumpăraţi, şantajaţi sau intimidaţi. Sunt latenţi, dar ies la suprafaţă prin prelungiri pseudopodice, pe care fireşte că le poţi tăia, însă degeaba, se regenerează miraculos ivindu-se din nou, printr-o nouă prelungire pseudopodică al cărei chip e altul, deşi structura din care a răsărit e aceeaşi(…)
Un om politic, dacă vrea să mişte cât de cât, nu numai că este silit să se supună coerciţiei exercitate de Structuri, dar, mai mult, el este obligat să facă parte din Structuri. Cine nu face parte din Structuri este un pion a cărui eficienţă este nulă. Aceasta este teza mea: nu te poţi păstra la putere dacă nu faci parte din Structuri, tot aşa cum nu te poţi mişca eficient pe tabla de şah dacă nu te foloseşti de câmpurile de forţă ale ei”.
„Cei mai de succes oameni de afaceri provin din Structuri. Luaţi-i pe rând şi veţi vedea că toţi au acelaşi trecut, se trag din aceeaşi pepinieră instituţională. Puieţii lor, fiii, ginerii, nepoţii sunt croiţi pe acelaşi calapod, şi cum cine se aseamănă se adună, toţi se ştiu şi se recunosc între ei”.
„Când Emil Constantinescu declara la sfârşitul mandatului prezidenţial că a fost învins de Structuri, dădea glas unei stări de fapt incontestabile. Şi totuşi avusese la îndemână un interval de patru ani de zile, nu un an şi nouă luni cât mi se acordaseră mie, ţinuse în mână toate pârghiile prin care ar fi putut să schimbe ceva, şi în loc de asta a reuşit doar să zgârie la suprafaţă crusta unei lave ce mocnea slobodă în craterul Structurilor, în aşteptarea alegerilor din 2000. S-a mulţumit să numească la conducerea SRI şi SIE nişte oameni cât de poate de amabili, dar a căror incompetenţă în materie era vizibilă cu ochiul liber. Harnagea a fost precum o marionetă pusă în fruntea SIE spre a da instituţiei o aparenţă nouă şi democratică, în vreme ce sub el ofiţerii de securitate îşi vedeau de treabă fără ştiinţa şefului lor. Costin Georgescu, ceva mai răsărit decât omologul lui de la informaţii externe, n-a reuşit nici el să pătrundă în hăţişul foarte bine organizat al SRI, fiind silit să patroneze de faţadă o instituţie ai cărei ofiţeri şi-au profesat netulburaţi meseria învăţată după nişte norme ieşite din uz”.
„Cât am fost prim-ministru, aproape toate informaţiile „secrete” externe pe care cele două servicii mi le-au pus la îndemână le ştiam deja de la CNN. Nu-mi amintesc decât de două împrejurări în care să fi simţit că aceste servicii au, cu adevărat, o utilitate din punctul de vedere al prim-ministrului. Înaintea vizitei în Franţa, am fost informat că francezii de la Renault nu au nici cea mai mică intenţie să investească iarăşi în fabrica de automobile Dacia, pe care o considerau definitiv compromisă din punct de vedere tehnic şi financiar(…) A doua împrejurare în care SIE a dovedit că există pentru mine a fost în timpul mineriadei din ianuarie 1999, când am fost înştiinţat că în urma tulburărilor sociale care scăpaseră de sub control în ţară, ambasadorii acreditaţi la Bucureşti se pregăteau să îşi trimită familiile acasă, restrânseseră personalul la minimul necesar şi stăteau cu bagajele făcute aşteptând cursul evenimentelor”.
„În privinţa consilierilor mei, situaţia nu era mai roză. Din cei 14 consilieri câţi am avut la început, 10 îmi fuseseră strecuraţi de SRI, SIE şi Cotroceni sub pretextul pregătirii ireproşabile în domeniile lor de specialitate. Doi dintre ei erau ofiţeri SIE, alţi doi erau ofiţeri SRI, iar patru îmi fuseseră recomandaţi de preşedintele statului. De pildă unul dintre ei, un medic ce se vroia consilier pe probleme de sănătate, mi-a fost recomandat de Constantinescu pe motiv că „ştie să facă o extraordinară revistă a presei”! (…) Toţi aceşti 10 consilieri ce-mi fuseseră vârâţi sub pulpană erau ochii şi urechile instituţiilor care îi trimiseseră acolo”.
„Politizarea cadrelor în SPP este masivă. Ea se datorează lui Constantinescu, dar şi celor dinaintea lui, şi mai ales celor de după el. În mod normal, un ofiţer nu trebuie să fie implicat politic. Aceşti ofiţeri ar trebui să fie un corp de profesionişti fără culoare politică şi fără activităţi colaterale. La noi fiecare schimbare a puterii e urmată de un cutremur în SPP. Cad capete şi se ridică peste noapte altele în loc, apoi cei retraşi revin şi capetele căzute se întorc din nou. România e ţara în care, fără nicio exagerare, poţi deveni general SPP în mai puţin de patru ani de zile, un interval suficient pentru a te chivernisi în aşa fel încât noua putere să nu prea mai aibă ce să-ţi facă”.
„Ofiţerii serviciilor secrete trăiesc cu convingerea că ei alcătuiesc o castă de români adevăraţi, inteligenţi şi iscusiţi, când de fapt gradul de inteligenţă al ofiţerilor este îngrijorător de scăzut.
Marea dramă e că trei sferturi din munca ofiţerilor de securitate din România se iroseşte în chestiuni care nu au nicio legătură cu siguranţa statului. Cât am fost prim-ministru, toate informaţiile pe care le primeam erau de o superficialitate înmărmuritoare, şi nu puteai să nu te întrebi, aflându-le, ce rost au de fapt serviciile secrete în România”.
„Una din trăsăturile de bază ale Structurilor e că cei care le aparţin sunt convinşi că alcătuiesc o elită: au mândria castei din care provin, tendinţa de respingere şi de dispreţuire a oricui nu face parte din aceeaşi structură. Când rostesc cuvântul „elită”, ei nu se pot gândi decât la ei înşişi, şi li se pare neverosimil că în ţara asta ar mai putea fi şi altfel de elite, de un fel radical deosebit de cel ştiut de ei(…)
Românii trebuie să înţeleagă că triumful deplin al Structurilor s-a petrecut la alegerile din 2000. Occidentul se înşală dacă crede că schimbarea de limbaj şi de ideologie a Structurilor reprezintă o schimbare de profunzime a oamenilor lor. Realitatea e că ei nu pot gândi altfel, indiferent de circumstanţă. Pentru ei dublul limbaj şi dubla gândire sunt a doua lor natură. Când li se adresează occidentalilor, ei chiar cred sincer în ceea ce spun, sunt convinşi de deschiderea lor occidentală şi de vocaţia lor capitalistă, dar de cum se întorc în ţară şi se închid în biroul lor, măsurile pe care le iau sunt cele ale mlaştinii dâmboviţene. Tot ce au luat de la capitalişti e luxul, dar fiinţa lor intimă poartă tarele dublei gândiri. Personalitatea lor e scindată într-o parte de uz oficial şi public, a cărei înfăţişare e cea a europeanului spilcuit cu deprinderi democratice, şi într-o parte intimă, şi tocmai de aceea adevărată, a intrigantului cu apucături fanariote”.
„Cine crede că-i poate schimba intrând în sistemul lor şi modificând lucrurile dinlăuntru uită că o dată intrat acolo va semăna leit lor, împrumutându-le mândria de castă, dispreţul şi lipsa de scrupule. Mass-media, serviciile secrete, partidele politice sunt toate controlate de ei. Procentual, cam 80% din clasa politică românească este expresia Structurilor. De aceea ea nu merită să existe, cum nici Parlamentul României de după 2000 nu-şi merită numele. Când privesc acest for legislativ, aşa cum apare el azi, îmi dau seama că există viaţă după moarte. Oamenii aceştia au murit de mult şi totuşi mai trăiesc. Cum să numeşti Parlament un loc în care nu se întâmplă nimic? Nu mai există dispute, nimeni nu se mai ceartă cu nimeni, există un consens de tip abulic, ca o înţelegere între oameni a căror voinţă a fost neutralizată. Motivul pentru care clasa politică românească nu merită să mai fie e că din ea nu se vor naşte vreodată bărbaţi de stat. Iar scopul clasei politice tocmai acesta este, să creeze un mediu din care, chiar dacă rar şi anevoie, pot să apară oameni cu stofă de conducători de stat”.
„Gândiţi-vă că majoritatea ofiţerilor dintr-un serviciu secret lucrează toată viaţa şi ies la pensie fără să fi aflat măcar o informaţie despre care să poată spune că e secret de stat sau informaţie ultrasecretă. Ceea ce nu-i împiedică pe ofiţerii SRI să aibă fişiere întregi cu dosare considerate secrete. Iar când deschizi şi vezi ce se află în ele te apucă râsul. Fraude fiscale de câteva miliarde de lei, oameni de afaceri străini care au prejudiciat statul român cu milioane de dolari, interceptări telefonice oficiale etc. În schimb, când e vorba de pagube uriaşe, cum a fost jefuirea Bancorexului sau prăbuşirea FNI, nu afli niciun dosar care să te lămurească ce s-a întâmplat de fapt. Explicaţia e simplă: până în 1996 serviciile secrete şi puterea politică au lucrat mână în mână, unii furnizau informaţia şi ceilalţi luau decizii, în avantajul ambelor părţi. În rest, obsesia secretelor de stat e o trăsătură de caracter a românilor”.
„E bine să ne lepădăm de obiceiul de a privi serviciile secrete ca pe nişte alambicuri de taină la care nu au acces decât cei privilegiaţi. În schimb, există o castă a foştilor ofiţeri de securitate care au folosit informaţiile obţinute în timpul muncii lor în scop personal, intimidând şi şantajând oponenţii care aveau nenorocul să se pună de-a curmezişul afacerilor şi intereselor lor politice. Această castă a ofiţerilor de informaţii cu educaţie comunistă se consideră instanţa morală şi patriotică a României. Această castă e activă şi nu va dispărea decât după 2008, căci abia atunci se va putea vorbi de o dizolvare treptată a ceea ce eu numesc în această carte Structuri. Până atunci, ele îşi vor vedea de treabă îmbogăţindu-se, prosperând şi străduindu-se să scape de obişnuinţa de a gândi care le-a fost inculcată pe timpul comunismului”.
„Cât priveşte SIE, el a scăpat până acum controlului vreunui factor politic. Harnagea putea să fie orice, dar nu şeful SIE. De fapt, nici nu a avut de-a face cu acest serviciu. Fost şofer, timp de doi ani, la Fundaţia Soros, de unde şeful lui, Alin Teodorescu, l-a dat afară, s-a aciuat la România liberă. De aici, Petre Mihai Băcanu l-a plasat în anturajul lui Constantinescu, la Fundaţia Pentru Democraţie. Cu omul acesta, bon viveur, cu buze groase şi senzuale, trădând aplecări spre bucuriile vieţii şi nu spre împlinirile profesionale ale unei munci de informare, nu m-am întâlnit decât de două ori în afara întrunirilor CSAT-ului şi nu am făcut decât să ne întreţinem amical asupra unor chestiuni care nu aveau nicio legătură cu serviciul pe care îl conducea. Ca premier, alături de el am trăit cu impresia că România nu are un serviciu de informaţii externe”.
„„Săritul peste cal” este poate expresia cea mai potrivită pentru a descrie maniera în care cea mai mare parte a liderilor politici români au înţeles şi înţeleg să răspundă exigenţelor străine. Exerciţiul dublului limbaj a atins astăzi la reprezentanţii Partidului Structurilor din România cote extraordinare. Unii dintre ei au împins virtuozitatea acestui exerciţiu la un nivel atât de înalt încât pot avea simultan în minte două idei contrare în care cred cu aceeaşi tărie, fiind sincer convinşi de ele. Numai că pe una o împărtăşesc partenerilor externi, iar pe cealaltă o aplică în ţară. De aici neîncrederea occidentalilor în politica românească, şi tot de aici deficitul de imagine al României”.
„Această carte este un act de curaj. Ea este o explicaţie, nu o justificare. Este încercarea de a reda, pe întinderea unui scurt interval de timp, fenomenul politic românesc. Dar, mai presus de orice, această carte este expresia curajului de a arăta cititorului român că adevărata putere aparţine Structurilor. Sunt evenimente şi nume pe care le-am trecut sub tăcere, pentru a menaja orgoliile politicienilor de azi. În această privinţă, cartea mea apare prea devreme. Dar o eventuală nouă ediţie a ei, poate peste câţiva ani, va da negreşit în vileag lucruri care, acum, nu pot fi spuse. Cu sau fără aceste dezvăluiri, caracterul aparent al lumii politice se va menţine în România cel puţin încă un deceniu. Iată de ce acest epilog este mai curând despre viitor. Căci nimic nu se va schimba semnificativ în plan politic. Nu este o întâmplare că România are în continuare ca imn naţional o poezie paşoptistă al cărei îndemn este „Deşteaptă-te, române!” Prin acest imn se recunoaşte în chip oficial că, la peste 150 de ani de la revoluţia din 1848, românii mai au încă nevoie de îndemnul de a se deştepta”.
Radu Vasile, „Cursă pe contrasens”, în 2002...
