Instituțiile de forță ale statului român se așază în genunchi înaintea infractorilor. Punând cap la cap câteva zeci de documente, întinse de-a lungul a 17 ani, RISE Project  alcătuiește portretul unui modest funcționar public devenit milionar în euro, după ce a început să lucreze pentru mafia retrocedărilor. În negativul fotografiei care îi suprinde evoluția se pot vedea lacunele sistemului judiciar românesc, care au făcut posibilă parvenirea lui neobișnuită. Pe individul prins în reflectorul RISE îl cheamă Sorin Astratini. Are 49 de ani. 

- Șefi din cadrul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) lasă neanchetate falsuri în declarații referitoare la plăți de zeci de milioane de euro.

- DNA își documentează suspecții cu motorul de căutare Google. Și se oprește la rezultatele oferite de Google.

- Un infractor minte cât cuprinde în timpul unei audieri de la DNA și nu pățește nimic pentru asta.

Un polițist și un procuror care administrează probele unei bătăi violente de stradă nu iau în calcul nici măcar cazierul agresorului, atunci când soluționează ancheta.

Procurorul respectiv ajunge, peste ani, să lucreze la DNA, iar polițistul – în corpul de experți ai Senatului României.

Un judecător de la Tribunalul București îl numește „persoană creatoare” pe cel care a transformat Direcția Copilului într-o tejghea la care se negociază adopții.

Toate aceste episoade se găsesc în biografia unui bărbat trimis la închisoare pentru luare de mită, eliberat din pușcărie înainte de termen și reangajat la instituția publică la care lucra când a luat șpaga.

Înrolat, mai apoi, într-o rețea specializată în acapararea terenurilor retrocedate în București, individul respectiv a ajuns să se îmbogățească într-un ritm delirant.  

Mai jos, istoria parvenirii lui spectaculoase.   

Este luni, 16 octombrie 2006. Trei ore trecute după amiază. Ne aflăm în inima Capitalei, la două sute de metri de clădirea Guvernului.

Claudiu Anghel (27 de ani), un informatician cu capul în nori, traversează strada pe zebra din fața clădirii Orange. Se întoarce de la niște cursuri de IT.

Are la el o grămăjoară de bani, în bancnote. Pentru că nu au încăput bine în portofel, le-a dat drumul pe fundul rucsacului. Poartă rucsacul pe deasupra burții, ca pe un marsupiu, să-i păzească mai bine fermoarele.

Pune piciorul pe trecerea de pietoni și atinge cu ghiozdanul oglinda laterală a unui Volkswagen. Automobilul, care nu i-a acordat prioritate, frânează brusc. Șoferul coboară: un individ atletic, îmbrăcat în negru, din care se revarsă valuri de furie.

Vine spre el, reproșându-i că i-a zgâriat mașina. În câteva clipe, se transformă într-un block-start din care pornesc pumni și picioare. Claudiu Anghel nu face față loviturilor. Cade la pământ. Ghemuit pe jos, continuă să primească șuturi. Își pierde, pentru câteva clipe, cunoștința. Trei trecători se reped să îl ajute. Cineva sună la Poliție. Bărbatul în negru se urcă repede la volan și dispare.

Sprijinit de un prieten, IT-istul merge până la camera de gardă de la Spitalul Floreasca. Trebuie neapărat să facă un control medical. Oricine se resimte după ce e lovit în cap, dar, în cazul lui, lucrurile sunt mult mai complicate.

Claudiu Anghel e unul dintre membrii acelei minorități de indivizi cu două zile de naștere: prima, trecută în registrele stării civile, a doua, scrisă în foaia de externare a unui spital.

În urmă cu zece ani, un chirurg de la „Bagdasar-Arseni” i-a extirpat o tumoră de pe creier. Operația – care a durat 4 ore și a intrat în paginile de teorie ale neurochirurgiei românești – a reușit, dar recuperarea neurologică nu a fost completă.

Trebuie, de atunci, să evite orice fel de șoc fizic asupra capului. Mergând spre Floreasca, se teme că ploaia de pumni și picioare pe care tocmai a încasat-o i-ar fi putut agrava starea de sănătate.

Doctorii îl internează și-l țin sub supraveghere o noapte. Dimineața, îi dau drumul acasă și-i zic că boala neurologică nu s-a înrăutățit. A scăpat cu rădăcina nasului tumefiată și cu ochiul drept inundat de sânge.

Poliția are nevoie de trei săptămâni ca să dea de urma bătăușului. Îl cheamă Sorin Astratini și este licențiat în psihologie. Își recunoaște faptele, dar le pune pe seama grijii pe care o poartă automobilului în care se afla în ziua în care l-a agresat pe IT-ist. Un Passat nou, cu numere roșii, de a cărui întreținere șefii îl fac responsabil.

Se reconstituie scena, se strâng mărturii, se îndosariază certificatul medico-legal al victimei… Ușurată de deznodământul benign al bătăii, ancheta avansează la ralanti.

Passatul pe care psihologul susține că trebuie să-l păzească ca pe ochii din cap aparține unei firme înregistrate în Primăverii, într-o clădire cu geamuri fumurii, situată peste drum de fostul palat al lui Nicolae Ceaușescu.

Patronul ei din acte – un cetățean româno-american pe nume Marian-Jean Căpățînă – joacă, de doi ani de zile, rolul de marionetă în niște tranzacții imobiliare cu mize uriașe.

Astratini îl însoțește pe această scenă. De fapt, amândoi sunt două umbre care cumpără și vând, pe numele lor, terenuri de zeci de hectare din București, fără să le cumpere și să le vândă în nume propriu.

Ajutați de alți oameni-umbră, ca și ei, contactează cetățeni care au obosit să aștepte să li se restituie pământuri în București.

Apoi, cumpără de la ei drepturile litigioase asupra acestor pământuri și, în scurt timp, prin niște decizii de retrocedare obscure, transformă drepturile litigioase în terenuri de sine stătătoare.  

După ce terenurile le intră pe mână, le vând de la unul la altul. Astratini tocmai i-a vândut lui Căpățînă 6 hectare cu 6,6 milioane de euro. Se pregătește să îi vândă alte 2,5 hectare cu 4,8 milioane de euro. Banii nu sunt plătiți, dar terenurile migrează dintr-o parte în alta, concentrându-se într-o singură mână.

Mai apoi, Căpățînă vinde 2 hectare din tortul acestui teritoriu imens, pe piața liberă, cu 20 de milioane de euro!  

Bucureștiul le stă la picioare.

Privind de sus, peste perdelele de fum care învăluie aceste afaceri, Astratini și Căpățînă sunt doi dintre soldățeii de plumb mișcați pe harta Capitalei de mâna invizibilă a magnatului Dragoș Dobrescu.

Dragoș Dobrescu – un multimilionar „low-profile”, pe cât de avid de bani, pe atât de alergic la publicitate, fără poze în ziare, fără apariții în Top 300, dispus să pună la cale regii complicate ca să își protejeze anonimatul.

De câțiva ani, Dobrescu a creat o industrie care transformă retrocedările din București în milioane și milioane de euro care i se scurg în buzunare.

Astratini și Căpățînă sunt doi dintre amploaiații acestei industrii.

O descriere pe care Dragoș Dobrescu a făcut-o propriilor activități, într-o scrisoare trimisă RISE Project:

Instituțiile statului – poliție, parchete, SRI – rămân surde și oarbe la operațiunile pe care cooperativa imobiliară a lui Dobrescu le derulează în București. Însă presa le ajută să își recapete, parțial, simțurile.

La două zile după ce Astratini îl stâlcește în bătaie pe IT-istul Claudiu Anghel, jurnalistul Daniel Befu publică în „Gândul” un articol în care prezintă o parte din operațiunile desfășurate de oamenii lui Dobrescu în Sectorul 6.

Un ziar ajunge pe masa procurorului Lucian Papici, șef al Serviciului pentru Efectuarea Urmăririi Penale din cadrul Secției pentru Combaterea Corupției a DNA.

Papici începe o anchetă, dar se mișcă cu o viteză de melc. O va finaliza abia în 2011.  

Ne aflăm încă în lunile dintre toamna lui 2006 și primăvara lui 2007, iar Poliția Română tot mai anchetează bătaia pe care IT-istul Claudiu Anghel a luat-o de la psihologul Sorin Astratini.

Angajatul lui Dragoș Dobrescu și-a schimbat între timp depoziția: susține că, în realitate, nu l-a lovit pe Claudiu Anghel, ci doar s-a apărat de el. Apărându-se, l-a făcut, în mod involuntar, knock-out.

Îndosariind și această declarație, Poliția își încheie investigația. Subcomisarul Teodora Condruz de la Secția 1 de Poliție a Capitalei decide că Astratini l-a bătut fără să vrea pe informatician. Face un referat prin care propune încetarea urmăririi penale împotriva psihologului.  

Propunerea sa ajunge pe masa magistraților de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1.

Procurorul de caz, Dana Ana, preia sugestia venită de la Poliție și hotărăște la rându-i să îl cruțe pe Astratini de urmărirea penală. Îl amendează cu 900 de lei pentru acte de violență și îl lasă în pace.

Își motivează clemența prin faptul că învinuitul are studii universitare. Ține cont și de vârsta lui tânără, de 36 de ani.

IT-istul Claudiu Anghel contestă rezoluția Danei Ana, dar șeful magistratei, prim-procurorul Parchetului de la Sectorul 1, se solidarizează cu decizia subalternei sale: Astratini mai primește un NUP.  (Cele două NUP-uri pot fi citite AICI).

Vârsta corectă a lui Astratini e 38 de ani, dar magistrații nu se încurcă cu detaliile. Bătăușul cu pumnii de piatră e liber să își vadă de viața lui, iar informaticianul cu operație pe creier e invitat să se consoleze cu bătaia mâncată.

Instituțiile responsabile cu instrumentarea cazurilor de agresiune petrecute în cea mai selectă zonă rezidențială a României, Sectorul 1 –  Secția 1 a Poliției Capitalei și Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 – tocmai au dat liber la bătăile de stradă!

Amatorii sporturilor de contact se pot delecta culcând la pământ primul individ care le iese în cale! Pedeapsa este derizorie: o amendă de 900 de lei.

Cele care dau tonul acestei indulgențe penale au, mai departe, o evoluție ascendentă în carieră: subcomisarul Teodora Condruz ajunge expert parlamentar la Senatul României, iar Dana Ana, procuror la DNA.

Claudiu Anghel nu e, însă, chiar atât de dezorientat pe cât îl arată scena care îl introduce în toată această poveste. Își angajează un avocat care să conteste cele două NUP-uri primite de Astratini.  

În câteva zile, avocatul contractat de IT-ist ia dosarul în studiu și scoate în evidență tot ce n-au făcut Poliția și Parchetul Sectorului 1 în câteva luni.

Se uită în trecutul bătăușului din Piața Victoriei și descoperă că acesta cară în spate o condamnare de patru ani de închisoare.

Cu mult timp în urmă, în 1999, Sorin Astratini – la ora aceea, director al Direcției pentru Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 3 – a fost arestat pentru luare de mită.

Într-o seară de ianuarie, la McDonald`s-ul de la Dristor, a fost umflat de anchetatori în timp ce primea o șpagă 3.500 de USD de la o oengistă care se ocupa cu intermedierea adopțiilor de copii.

3.500 de USD, atât ceruse Astratini pentru eliberarea a trei avize, fără de care adopțiile ar fi fost imposibile. Acesta a fost prețul pe care îl stabilise pentru ca trei copii să iasă din închisoarea instituțională a orfelinatului și să se refugieze în adăpostul unor familii.

Instanța care a deliberat asupra fazei de fond a dosarului, Tribunalul București, l-a condamnat doar la un an de închisoare.

Judecătorul și-a explicat sentința blândă zicând că, până să ia mita de 3.500 de USD, Astratini avusese un comportament ireproșabil: instaurase un climat de „încredere, respect, întrajutorare” și dăduse dovadă de „spirit creator”.

Cristian Jipa, magistratul de la Tribunalul București care l-a judecat, în primă instanță, pe Sorin Astratini, a văzut în el un „spirit creator”. Zece ani mai târziu, Cristian Jipa avea să fie pus sub învinuire de DNA pentru complicitate la trafic de influență în Dosarul „Cătălin Voicu – Costel Cășuneanu – Marius Locic”.

De portretul acesta în tonuri roz s-a ales însă repede praful: următoarea instanță de pe traseul procesului, Curtea de Apel București, a mărit pedeapsa la cinci ani, iar ultima, Curtea Supremă, a dictat o condamnare de patru ani.

La pușcărie, Astratini a editat „reviste de reeducare” și a făcut „teste psihologice pentru resocializarea minorilor”, cu care i-a convins pe judecători să-l elibereze înainte de termen.

A ieșit din închisoare după doar două treimi din pedeapsă, în iulie 2001, cu un rest de detenție neexecutat de 509 zile.

În mai puțin de-o săptămână de la eliberare, s-a întors pe statele de plată ale instituției pe care o conducea când a luat șpaga: Direcția pentru Protecția Copilului Sectorul 3.

A fost încadrat ca referent la Serviciul de Integrare Socio-Profesională Tineri. Mai târziu, a ajuns șef al acestui serviciu. A lucrat aici până în august 2004, când s-a alăturat rețelei imobiliare a lui Dragoș Dobrescu.

Avocata angajată de IT-istul bătut în Piața Victoriei își dă seama că, în ziua în care i-a luat clientul la pumni și picioare, psihologul încă se mai afla în perioada de încercare a eliberării condiționate de care se bucurase.

Altfel spus, era în perioada în care, dacă ar fi comis o nouă infracțiune, ar fi trebuit să se întoarcă la pușcărie ca să execute restul de 509 zile de care fusese scutit.

Toate astea au fost ignorate de poliție și de parchet, în faza cercetării penale. Astratini a primit cele două NUP-uri, în virtutea studiilor lui superioare, fără ca autoritățile judiciare să dea atenție trecutului său penal.

Informaticianul Claudiu Anghel depune acțiune în justiție și cere desființarea celor două NUP-uri.

Este 29 mai 2007. Judecătoria Sectorului 1 îi acceptă solicitarea: anulează NUP-urile dictate de procurori și dispune trimiterea în judecată a lui Sorin Astratini.

La mai bine de șapte luni de când IT-istul s-a trezit pus jos în Piața Victoriei, un proces penal pornește, în sfârșit, împotriva agresorului. Se dau termene de judecată scurte, din lună în lună. 

Astratini nu se prezintă la ele, iar instanța eliberează pe numele lui un mandat de aducere. Avocatul său sfidează, la rându-i, completul de judecată; nu vine la ședințe și e amendat cu 1.000 de lei.

Termenele procesului continuă să curgă.  

Într-o întâmpinare mai veche, adresată Poliției Române, IT-istul spune că vrea de la psiholog despăgubiri civile de 100.000 de lei.

În 2007, însă, starea materială a lui Astratini este deja mult prea sus ca să îl mai intimideze pretențiile materiale ale lui Claudiu Anghel și amenzile cu care judecătorii îi sancționează apărătorul.

S-au scurs mai bine de doi ani și jumătate de când a părăsit munca de la Direcția de Protecția Copilului Sector 3 și s-a alăturat grupării lui Dragoș Dobrescu.

Banii pe care îi învârte în afacerile cu terenuri retrocedate l-au propulsat în stratosferă. E, de-acum, unul dintre cei care compun stratul subțire al elitei economice a României.  

Și-a cumpărat, cu câteva zile în urmă, un apartament de lux, lângă Parcul Herăstrău, cu 490.000 de euro, bani cash. Cu un an în urmă, în 2006, își mai cumpărase un apartament, lângă mallul Vitan.

(Până atunci, cinci ani de zile, locuise înghesuit într-o garsonieră minusculă – 27 de mp – de la marginea Bucureștiului.)

 Pe ce căi legale îi parvin banii cu care face aceste achiziții?

Formal, e angajat la două firme controlate de Dragoș Dobrescu. Însă suma cifrelor de afaceri ale celor două SRL-uri – în anii de când Astratini s-a angajat la ele – nu e nici la jumătate din banii pe care i-a scos din buzunar pentru cumpărarea celor două apartamente, din Herăstrău și Vitan!

Informal, Astratini semnează, frecvent, acte de vânzare cumpărare pentru niște terenuri de zeci de hectare, tocmai retrocedate. Prin pixul lui se plimbă bunuri cu a căror valoare s-ar putea asfalta, canaliza și electrifica străzi sau s-ar putea construi, cap-coadă, școli, clinici, mici stadioane și baze sportive.

O singură tranzacție în care e implicat, luată la întâmplare, subîntinde sume care egalează venitul anual al unei microîntreprinderi cu zeci de angajați.

Valoarea proprietăților scoase din patrimoniul statului de gruparea Dobrescu – prin retrocedări obscure – e gigantică.

Și nu contenește să crească.

Suntem în plin boom imobiliar, iar planurile de acaparare a terenurilor din București se întind, precum focul, dintr-un sector în altul.

Ascuns pe după paravanele lui de interpuși, invizibilul Dragoș Dobrescu organizează o nouă ofensivă: pregătește deturnarea a încă 8 hectare din patrimoniul statului. De data asta, în Sectorul 2.

Coincidența face ca în aceeași zi în care Astratini e trimis în judecată pentru că l-a bătut pe Claudiu Anghel, Dobrescu să vireze 1,5 milioane de euro pentru mituirea primarului Neculai Onțanu și a secretarului Sectorului 2, Toma Șutru, de a căror semnătură atârnă retrocedarea celor 8 hectare.

Destinatarul viramentului e președintele executiv al clubului Dinamo, Cristi Borcea. Ca să primească 50 la sută din această „afacere”, Borcea trebuie să suplimenteze șpaga, din buzunarul propriu, și să o dea, mai departe, celor doi funcționari publici.

Președintele Dinamo nu stă bine cu lichiditățile, așa că se împrumută de la bancă cu o jumătate de milion de euro ca să-și achite contribuția la coșul comun al mitei.

Nu poate ține însă pasul cu Dobrescu, iar cota lui la această operațiune – care a luat în colimator câteva terenuri uriașe, aranjate pe lângă lacurile din nordul Capitalei – coboară la 40 la sută.

Planul se transformă în acțiune: Borcea ia legătura cu Onțanu și cu Toma Șutru, cad de acord asupra șpăgilor, sunt identificate terenurile, sunt smulse aprobările de care dosarul are nevoie ca să fie rezolvat…

Sorin Astratini e în prima linie: fostul director al Direcției Copilului semnează acte, duce hârtii la Oficiul de Cadastru, face dezmembrări, se ține după Borcea pe holurile Primăriei Sectorului 2…

În câteva luni, misiunea e îndeplinită. Onțanu și secretarul Sectorului 2 primesc o șpagă de 3,5 milioane de euro (bani plus terenuri) și aprobă tot ce li se cere.

Dobrescu și Borcea devin astfel proprietarii a încă 8 hectare în București.

Într-o confidendialitate desăvârșită, orașul e decupat de pe hartă și trecut în proprietatea lor personală. 

Când vede că se-ngroașă gluma cu IT-istul pe care l-a călcat în picioare în Piața Victoriei, Astratini coboară din eterul milioanelor de euro în care trăiește și stinge pretențiile informaticianului.

E noiembrie 2007. Se împlinește o jumătate de an de când Astratini a fost trimis în judecată. Claudiu Anghel își retrage plângerea. Procesul penal al bătăii din Piața Victoriei se încheie aici.

Mai continuă doar investigația agonizantă a DNA, condusă de procurorul Lucian Papici.

Magistratul nu trebuie să facă mari eforturi de documentare.

Scandalurile provocate de retrocedările de care Dobrescu a beneficiat în Sectorul 6 – demascate, inițial, de ziaristul Daniel Befu – aproape că intră peste el în birou.

Locatarii unor blocuri din Drumul Taberei organizează un miting în apărarea parcului Favorit, din care Cooperativa Dobrescu tocmai a extras 5.000 de mp. (O lucrare de care s-a ocupat tandemul Astratini-Căpățînă).

Mai mult decât atât, Institutul Național de Biologie, ICECHIM, Clubul Sportiv Rapid vin la DNA și denunță că le-au dispărut suprafețe de pământ foarte mari din proprietățile pe care le au pe cheiul Dâmboviței și în Giulești.

Plângerile îl vizează pe Poteraș, cel care a hotărât că Sectorul 6 se poate dispensa de aceste terenuri.

Nimeni nu pronunță numele lui Dobrescu, nimeni nu i-l cunoaște. Apar, cel mult, numele celor care formează lanțul uman de interpuși prin care Dobrescu se izolează, juridic, de consecințele acestor operațiuni. Printre ele, și numele lui Sorin Astratini.

În vara lui 2010, după patru ani de când se învârte în jurul restituirilor din Sectorul 6, Papici dă semne că se apropie de final. A strâns 24 de volume de acte.

24 de dosare învelite într-un carton aspru, ticsite cu sute documente care conțin, accidental, piste de investigare care trec dincolo de scheletul acestei anchete.

Procurorului i-a mai rămas doar să îi audieze pe cei implicați.

Toată investigația a centrat-o pe primarul Sectorului 6, de la care ia declarații și pe care îl pune imediat sub învinuire.

Înainte ca audierile să-și întețească pasul, cei împresurați de suflul anchetei încep să-și înstrăineze averile. Poteraș divorțează subit de nevastă.

Astratini își trece apartamentul de lux din Herăstrău pe numele cumnatului, Cristian Florin Râpeanu, un lichidator judiciar din Buzău. Cei doi încheie un contract de vânzare-cumpărare de formă, cu plata a 5 la suta din valoarea casei, pe care îl revocă doi ani mai târziu, după ce apele anchetei se liniștesc.

Întrebat de RISE cum a ajuns „să cumpere” apartamentul de la Astratini, Cristian-Florin Râpeanu întreabă, la rândul lui: „Vreți să intrați în gândurile mele intime?”.

Fără nicio justificare economică, în iulie 2010, Astratini a încheiat cu cumnatul său un contract de vânzare-cumpărare prin care îi vindea cu 200.000 de euro un apartament pe care îl luase, trei ani mai devreme, cu 490.000 de euro. Cumnatul i-a plătit un „avans” de 20.000 de euro, iar în 2012, pe motiv că nu a virat restul banilor, actul semnat de cei doi a fost reziliat, apartamentul întorcându-se la Astratini. Râpeanu a negat, într-o convorbire cu RISE, faptul că această tranzacție-fantomă a fost, de fapt, calea de a pune la adăpost o proprietate de lux, în cazul în care Astratini ar fi fost trimis în judecată în dosarul de la DNA.

Se face 30 septembrie și Astratini e chemat, în sfârșit, la DNA să dea declarații.

Din 15 terenuri retrocedate fraudulos, câte are procurorul Papici în vizor, fostul director de la Protecția Copilului e implicat în preluarea a 11. În total, 11,2 hectare cu o valoare de piață de peste 80 de milioane de euro.

Mai sunt și altele – 6,1 ha, cu o valoare de 8,24 de milioane – identificate, în paralel, de RISE, dar, pentru un motiv necunoscut, ancheta magistratului nu le atinge.

Astratini sosește la DNA. Conformându-se procedurilor judiciare, se jură – pe credința sa în Dumnezeu – că va spune adevărul. Face exces de zel și se jură și pe propria conștiință.

Când începe să scrie, minte de rupe norii.

Spune că singurul lui rol în operațiunea de deturnare a celor 11,2 hectare a fost cel de „curier”: un simplu delegat pe care Marian-Jean Căpățînă, plecat în America, îl folosea ca să ducă și să ia documente de la tot felul de instituții de stat pe care el, nefiind în București, nu le putea frecventa.

Îl prezintă pe Căpățînă ca beneficiar al întregului concert de retrocedări ilegale care îi sunt imputate lui Poteraș; deși Căpățînă e doar una dintre marionetele păpușate de Dragoș Dobrescu. Procurorul Papici îl crede.

Sub jurământ, Astratini spune și că actele de vânzare-cumpărare a terenurilor retrocedate, pe care le-a încheiat cu Căpățînă și cu alții din gruparea Dobrescu – pentru a schimba, formal, proprietarii pământurilor – conțin prețuri care nu au fost niciodată plătite.

Recunoaște, astfel, că a făcut fals în declarații – infracțiune pedepsită cu până la doi ani de pușcărie.

În cazul lui, falsul are proporții astronomice. Între mai 2005 și noiembrie 2006, a încheiat acte cu prețuri fictive al căror cumul dă 25 de milioane de euro!

Papici nu îl pune sub acuzare pentru această culpă.

Procurorul nu îi verifică nici afirmațiile, nici trecutul, nici averea.

Îl caută doar pe Google și descoperă o știre de ziar, veche de zece ani, în care e povestită condamnarea pe care Astratini a primit-o când era director la Protecția Copilului.

Explorările lui se încheie aici.

La data la care a apărut pe radarul lui Papici, Astratini avea deja două dosare penale la activ: condamnarea pentru mita de la Protecția Copilului și trimiterea în judecată pentru bătaia din Piața Victoriei. Procurorul DNA nu s-a obosit să îl studieze nici pe primul, nici pe al doilea. În rechizitoriu, a scris că, în primul dosar, a fost vorba de o „acuzare”, nu de o condamnare. 

De o jumătate de an, Papici nu mai e doar șef de serviciu în cadrul DNA. A promovat în ierarhia parchetului anticorupție. E șeful uneia dintre cele două secții operative care împart, ca două emisfere, cea mai de elită unitate a Ministerului Public.

Un șef de secție DNA – așadar – îl investighează pe Astratini doar cu un search pe Google și luându-i o declarație din care neadevărurile dau pe dinafară.

În toamna lui 2010, Astratini a ajuns să fie un nod de rețea prin care mafiile imobiliare ale Capitalei își dau mâna. Nu mai este doar un angajat al crimei organizate, a devenit parte din familia ei, acționar la întreprinderile ei. Într-o declarație dată șase ani mai târziu, la DNA, Cristi Borcea dezvăluie că Astratini e finul lui Dobrescu.

Dacă i-ar lua urma, Papici s-ar pierde prin subteranele Bucureștiului.

Cu un an în urmă, în primăvara lui 2009, o firimitură din halca celor 8 hectare acaparate de tandemul Borcea-Dobrescu în Sectorul 2 a ajuns la el.

Măsoară 1.600 de mp și se găsește pe malul Lacului Tei, vizavi de clubul Bamboo. Astratini a preluat-o de la colegul lui de „lucrări imobiliare”, Marian-Jean Căpățînă, contra 1 milion de euro.

Suma aceasta se așază, cu nonșalanță, într-un act notarial, în dreptul numelui lui Astratini, deși câștigurile lui albe – în 2008, de exemplu – au fost de doar 5.700 de lei.

5.700 de lei, tot anul!

Atât a trecut în declarația de avere soția sa, Irina, angajată la Direcția de Relații Internaționale a Primăriei Capitalei. 

Iar cazul terenului de lângă lac e doar un exemplu al tranzacțiilor dubioase în care fostul director de la Protecția Copilului Sector 3 e implicat.

În februarie 2010, Astratini își vinde apartamentul de lângă mall-ul Vitan. I-l dă fostei soții a lui Codruț-Alexandru Marta – șeful de cabinet al lui Sorin Blejnar, cel care conduce fiscul român.

Femeia plătește 58.000 de euro pentru apartament, îl cumpără pe numele ei, dar, fără nicio logică, îi acordă fostului soț, prin act, dreptul de a folosi locuința pe viață.

Și exemplele pot continua…

Codruț-Alexandru Marta era divorțat de câteva luni de Raluca Șerban, atunci când aceasta i-a acordat dreptul de a locui pe viață în apartamentul pe care l-a cumpărat, în februarie 2010, de la Sorin Astratini. Doi ani mai târziu, Marta avea să devină protagonistul celei mai misterioase dispariții din România. În 2016, șeful lui Astratini, Dragoș Dobrescu, a fost acuzat public de fosta noră a lui Virgil Măgureanu că ar fi plănuit lichidarea lui, în timpul unei petreceri intime. 

Trecând în viteză pe lângă Astratini, ancheta lui Lucian Papici legată de retrocedările din Sectorul 6 ajunge în instanță în 2011.

Patru ani mai târziu, procesul se încheie: fostul primar Cristian Poteraș e condamnat la opt ani de închisoare pentru restituiri ilegale.

Niciunul dintre oamenii lui Dragoș Dobrescu – ubicui pe traseul celor 15 terenuri investigate de DNA – nu pățește nimic. Dobrescu, nici atât.

Li se iau doar terenurile. Însă pe câteva au apucat să le vândă, iar statului nu-i mai rămâne decât să-i urmărească și să-i execute silit pentru banii pe care i-au încasat din aceste afaceri.

În toamna lui 2012, pe fostul director de la Protecția Copilului Sector 3 banii îl dădeau demult afară din casă. Din preaplinul lui financiar, a vărsat în bugetul de campanie al alianței Uniunea Social-Liberă, condusă de Victor Ponta și Crin Antonescu, 35.500 de lei (circa 8.000 de euro). 

Se face 2016 și, dintr-un motiv rămas deocamdată obscur, Dragoș Dobrescu – magnatul invizibil, fără apariții în „Top 300”, fără poze în ziare, cu nume ultracomun – decide să toarne la DNA felul în care el și Borcea i-au mituit pe Onțanu și pe secretarul Sectorului 2 pentru a li se retroceda 8 hectare.

Odată cu Dobrescu, Astratini toarnă și el tot ce știe.

Procurorii le folosesc mărturiile ca să îl aresteze pe Onțanu, dar le lasă cele 8 hectare în proprietate.

Bunurile statului român, obținute prin șpagă, rămân la mituitori. (DNA nu știe încă dacă retrocedările au fost, intrinsec, ilegale; dacă s-a retrocedat ceea ce n-ar fi trebuit să se retrocedeze. Dar promite să investigheze… Un alt șef de secție, Marius Bulancea, va cerceta cazul…).

Mituitorii rămân, de asemenea, în libertate. Codul penal le face acest favor delatorilor.

Au dat o mită de 3,5 milioane de euro, s-au confesat și au fost iertați.

Firimitura lui Astratini din potul celor 8 hectare – 1.600 de mp, așezați vizavi de Bamboo – îi rămâne în proprietate. Psihologul se grăbește să o bage în circuitul imobiliar: împreună cu soția, anunță construirea unui bloc cu șase etaje pe malul Lacului Tei.

În august 2016, soții Astratini au chemat lumea la dezbateri pe marginea impactului de mediu pe care blocul lor îl va avea în acea zonă verde a Sectorului 2. 

Se împlinesc 15 ani de când Astratini a ieșit din închisoare.

Mafia retrocedărilor l-a luat dintr-o garsonieră cât o cutie de chibrituri și l-a adus în rolul de dezvoltator imobiliar în cea mai scumpă zonă a Bucureștiului.

Are atât de mulți bani încât a ajuns să sponsorizeze partide politice. În ultima perioadă, și-a deschis firme în domeniul confecțiilor. Soția sa, Irina, și-a dat demisia de la Primăria Capitalei și a devenit creatoare de modă.

Croiește rochii sub brandurile „Lure”, „Irenka”, și organizează un târg al designerilor independenți, „Cloud No.9”.  

Presa motivațională salută antreprenoriatul ei curajos și scrie că hainele Astratini le îmbracă pe Dana Rogoz și pe Carmen Brumă.

Este și ea, ca și soțul, un exemplu de reușită în viață.

Singura condamnare penală dictată împotriva lui Sorin Astratini i-a fost ștearsă din cazier șapte ani mai devreme.

În 2009, la procesul prin care și-a cerut reabilitarea, psihologul a adus câteva scrisori de recomandare, prin care cunoscuți de-ai săi i-au lăudat caracterul.

Una dintre ele, încropită de succesorul lui în scaunul de șef la Protecția Copilului Sector 3, spunea:

„Sorin Astratini a dovedit capacitate intelectuală și educație corespunzătoare unui cod de valori și conduită comun salariaților de excepție”.

Într-o altă scrisoare elogioasă, complicele lui Astratini de pe „piața retrocedărilor” din București, Marian-Jean Căpățînă, adăuga:

„Dispune de capacitate organizatorică și de integrare în activitățile de echipă, fiind un foarte bun coordonator”.

Judecătorul i-a crezut pe amândoi.

În timpul procesului, procurorul de serviciu nu a ridicat problema agresiunii fizice pe care Astratini i-o provocase IT-istului Claudiu Anghel cu trei ani în urmă, pe 16 octombrie 2006.

Completul a mers, astfel, pe-o pistă falsă – cum că Astratini ar fi „avut o conduită bună” de când a ieșit din pușcărie și până în 2009 (condiție impusă de Codul Penal la spălarea cazierului) – și a aprobat reabilitarea.

Judecătorul a scris în motivarea sa un neadevăr și a pronunțat un verdict favorabil. 

 Pe parcursul acestei documentări,  RISE a luat legătura cu mai mulți apropiați ai lui Sorin Astratini, în încercarea de a realiza un interviu cu fostul director de la Protecția Copilului Sector 3 – devenit milionar în euro grație „industriei retrocedărilor”.

Soția sa, Irina Astratini, ne-a spus: „Nu sunt obligată să vă răspund la întrebări. Nu știu despre ce vorbiți. Nici dacă aș ști, nu v-aș răspunde, probabil. (…) Îi transmit soțului meu”.

Cumnatul său, Florin-Cristian Râpeanu: „Nu am mai vorbit cu Sorin Astratini de mult timp, de vreo opt-nouă luni. Ne-am întâlnit întâmplător. Nu mai am numărul lui de telefon. Asta e!”.

Dragoș Dobrescu a refuzat, de asemenea, să ne pună în legătură cu Astratini. Dobrescu s-a rezumat la a ne trimite o prezentare a activității proprii, derulate în ultimele două decenii în „domeniul” afacerilor cu terenuri retrocedate. O puteți citi, sub formă de pdf, mai sus, în articol.

Lucian Papici nu ne-a răspuns la întrebările pe care i le-am adresat legat de eventualele lacune ale instrumentării „Dosarului Poteraș”. Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, la care Papici lucrează astăzi, ne-a spus că întrebările noastre – legate de detaliile acelei anchete – nu se înscriu în sfera informațiilor de interes public.

RISE nu a reușit să ia legătura cu Claudiu Anghel, pentru a-l întreba care au fost termenii în care, în noiembrie 2007, a acceptat să își retragă plângerea penală îndreptată contra lui Sorin Astratini, pentru bătaia pe care a luat-o în Piața Victoriei.

„Claudiu Anghel” nu este numele real al tânărului lăsat lat de Astratini pe trecerea de pietoni de pe Bulevardul Lascăr Catargiu. Este un pseudonim ales de redacție.

Distribuie Distribuie Comentarii