O româncă va candida pentru Parlamentul Austriei: „Îmi doresc să fiu o voce a românilor de aici”

O româncă va candida pentru Parlamentul Austriei: „Îmi doresc să fiu o voce a românilor de aici”

Stabilită de 15 ani în capitala Austriei și viceprimar de patru ani în distictul vienez Simmering, românca Ramona Miletic va candida la alegerile legislative din 29 septembrie pentru un loc în Parlamentul Austriei.

Ramona Miletic este viceprimar în Viena. Foto: Arhiva personală

Ramona Miletic este viceprimar în Viena. Foto: Arhiva personală

Districtul Simmering din Viena, unde Ramona este viceprimar, are o populaţie de aproape 100.000 de locuitori, dintre care aproximativ 6.000 sunt români.

Originară din Pitești, Ramona Miletic a fost aleasă în noiembrie 2020 viceprimar de district, districtul fiind corespondent al sectoarelor din Bucureşti.

Românca a fost aleasă pentru a doua oară consecutiv, în octombrie 2020, consilier local al Primăriei sectorului 11 din Viena (Simmering). Ramona este membră de peste 11 ani a SPÖ, Partidul Social Democrat din Austria, Miletic.

La alegerile legislative din 29 septembrie, ea va candida pentru un mandat în Consiliul Național, camera inferioară a Parlamentului Austriei. La alegerile precedente din 2019, SPÖ, partidul din care face parte Ramona Miletic a obținut 40 dintre cele 183 de mandate din Consiliul Național, adică un procent de 21%.

”Candidez la alegerile legislative deoarece îmi doresc să fiu o voce a românilor de aici în Parlamentul Austriei. Vreau să fiu de asemenea o voce a oamenilor de rând. Consider și că sistemul de sănătate din Austria ar trebui îmbunătățit, să nu fie împărțit în două, pentru cei care își permit o consultație privată la doctor și pentru cei care nu își permit. Aș vrea ca pentru toată lumea să fie aceleași beneficii medicale, fără discriminare. Un alt obiectiv ca și candidat pentru Consiliul Național din Parlamentul Austriei este asigurarea de salarii echitabile pentru toată lumea. O altă problemă: Produsul Intern Brut a scăzut foarte mult în Austria comparativ cu România. Conform datelor Comisiei Europene legat de evoluția PIB-ului în ultimii cinci ani, Austria este undeva la coada clasamentului, în timp ce România este pe locul cinci privind creșterea PIB în Europa. Sunt scumpiri în Austria, chiriile au crescut”, a declarat Ramona Miletic în exclusivitate pentru ”Adevărul”.

”Susținem intrarea României în Schengen cu toate frontierele”

”Atât eu, cât și toți colegii mei de partid din SPÖ, susținem clar intrarea României în Schengen cu toate frontierele. Românii sunt foarte bine văzuți la Viena și în Austria, sunt bine integrați, sunt oameni foarte harnici și serioși. Românii din districtul Simmering sunt implicați inclusiv în activități culturale”, mai spune Ramona Miletic.

La Viena, Ramona Miletic lucrează ca şef de birou în cadrul unei companii de construcţii.

În România, Ramona a lucrat timp de câțiva ani în domeniul construcţiilor, fiind director de achiziţii la o companie din Piteşti, orașul său natal. Ea și-a cunoscut viitorul soţ în urmă cu 15 ani, când acesta a venit să lucreze de la Viena la Piteşti. După ce soţul ei a terminat contractul în România, s-au decis să se stabilească împreună la Viena. Ramona s-a înscris din prima zi în capitala Austriei la cursuri intensive de limba germană, iar după doi ani şi-a găsit o slujbă tot în domeniul construcţiilor, ca şi în România.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 O imagine cât o mie de cuvinte...

2 VIDEO Hopaaa, ce avem noi aici?

3 Încă o familie de „obscuri” cu avere uriașă

4 Încă o „poveste de succes” din Ucraina...

5 „Are 36 de kilometri și nu mai pornește, vă vine să credeți?”