O româncă face furori în Anglia...

O româncă face furori în Anglia...

O româncă în vârstă de 38 de ani, care a emigrat în Anglia în urmă cu mai bine de două decenii, a devenit campioană la bodybuilding și face furori în presa internațională. Femeia susține că arată mai bine acum, decât atunci când avea doar 20 de ani.

Anca Nicoleta Ward are 38 de ani, a plecat din România în urmă cu 21 de ani și s-a stabilit în Anglia. Acolo, ea și-a construit un nume în industria fitnessului, iar acum a devenit campioană la bodybuilding.

”Am făcut mereu sport. Am făcut karate de la șapte ani, iar apoi dansuri. Când am venit în Anglia, am continuat să alerg, am participat chiar și la câteva maratoane. Apoi am mers la sală și am văzut acei oameni uriași. M-am gândit că eu nu arăt ca ei, dar mi-ar plăcea să fiu așa.”, a povestit ea, potrivit Daily Star.

”Am vorbit cu un antrenor, care mi-a spus că am nevoie de antrenamente de greutate. Nu știam nimic despre nutriție, nu știam ce ar trebui să mănânc sau cum ar trebui să-mi odihnesc corpul. Am ajuns să mă antrenez, mă uitam la clipuri pe internet și am crezut că pot să fac asta.”, a mai povestit ea.

Astfel, în ciuda faptului că are un fiu, doi copii vitregi și chiar un nepot, ea a fost determinată să devină un campion mondial. Și a reușit, întrucât acum deține două titluri de campioană - ”Mums that lift” și ”Bikini Wellness”.

De asemenea, ea lucrează și ca antrenor personal și își dorește să ducă mai departe pasiunea pentru fitness odată cu trecerea anilor.

Femeia, care este căsătorită cu Ted, 56 de ani, a mărturisit că obișnuiește să consumă 3.000 de calorii, iar din meniul ei nu lipsesc cartofii, orezul, peștele și puiul. Iar eforturile pe care le face pentru a arăta bine o fac pe Anca să creadă că arată mai bine ca niciodată.

”Prima competiție la care am participat a fost după ce am născut. Eram în cea mai bună formă a mea. Arăt mai bine acum, decât arătam la 20 de ani. Totul este despre antrenament și despre stilul de viață. Nu beau, nu fumez.”, a mai mărturisit ea.

SURSA: peroz.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”