O provincie italiană va decide dacă un urs care a ucis un om poate fi trimis în România

O provincie italiană va decide dacă un urs care a ucis un om poate fi trimis în România

Provincia Trentino din nordul Italiei ia în considerare mutarea în România a unui urs ''problemă'', cunoscut atât sub numele de JJ4, cât şi de Gaia, a anunţat vineri tribunalul administrativ din Trento, care instrumentează o dispută juridică privind uciderea animalului.

Ursoaica ar urma să fie mutată la Zărnești

Ursoaica ar urma să fie mutată la Zărnești

Judecătorii au respins petiţiile organizaţiilor de protecţie a animalelor împotriva unui decret prin care ursul, care a atacat şi ucis un alergător în pădure la începutul lunii aprilie, poate fi împuşcat. Cu toate acestea, un ordin al celei mai înalte instanţe administrative a împiedicat deocamdată împuşcarea ursului.

Provincia are termen până la 13 iulie pentru a stabili dacă şi cum este posibil să ducă ursul, care a fost capturat, în România, unde în apropiere de Zărneşti există o rezervaţie ce găzduieşte peste 100 de urşi pe aproximativ 69 de hectare, potrivit Agerpres.

Organizaţia italiană de protecţie a animalelor Lav a anunţat recent că se va ocupa de costurile de transport ale lui JJ4. Sub supravegherea medicului veterinar german Klaus Gunther Friedrich, animalul va fi transportat în România.

Cu toate acestea, provincia Trento a susţinut că nu este obligată să ia în considerare relocarea ursului şi că activiştii pentru protecţia animalelor nu au explicat la audiere cum se va realiza transportul într-un mod concret şi absolut sigur.

a rănit mortal un bărbat de 26 de ani care făcea jogging pe o potecă forestieră din regiunea Trentino-Alto Adige, în nordul Italiei, la începutul lunii aprilie.

Preşedintele regional Maurizio Fugatti a ordonat apoi împuşcarea ursului.

Instanţele au oprit decretul în urma unor petiţii urgente depuse de activiştii pentru drepturile animalelor. JJ4 a fost capturat în viaţă şi a fost dus temporar într-o incintă de lângă Trento.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!