O profesoară de la ASE este acuzată că și-a înșelat studenții cu sume importante. „Ne cerea să-i trimitem banii în cont, că plătește ea”
O profesoară de la Academia de Studii Economice (ASE) București a fost reclamată de mai mulți studenți doctoranzi că i-a înșelat, punându-le în pericol finalizarea studiilor. Profesoara le promitea acestora că achită în numele lor taxele și că poate chiar să obțină o reducere. ASE a anunțat Poliția care a deschis o anchetă.
Studenții îi virau profesoarei banii în cont FOTO: Pixabay
Mai mulți studenți doctoranzi din cadrul Academiei de Studii Economice București se află în situația de a fi exmatriculați, pe motiv că nu și-au plătit taxele de studii. Ar fi ajuns în acest punct după ce coordonatoarea lor, conf. univ. dr. Simona Nicoleta Vasilache, le-a promis că îi scapă de toată birocrația și va depune în numele lor banii reprezentând taxa anuală. Unora le-a promis chiar că le poate obține o reducere de taxă.
Studenții i-ar fi virat profesoarei banii, însă sumele nu au mai ajuns în conturile ASE, deși studenților li s-au arătat ordine de plată. Totul a ieșit la iveală atunci când un student din Iraq a semnalat că ceva este în neregulă. Studentul a prezentat istoricul corespondenței cu profesoara, precum și presupuse documente de plată care atestau că sumele ar fi fost virate în numele său. Doar că, spune ASE București, banii nu au ajuns în conturile instituției de învățământ. Mai mult, studentului respectiv i-a trimis profesoara și o adeverință de student care părea autentică, cel mai probabil pentru a-l convinge că nu există nicio problemă, însă nici aceasta, s-a dovedit în urma verificărilor realizate la nivelul instituției de învățământ superior, nu era eliberată de ASE. În rezolvarea dilemei a intervenit și Ambasada Republicii Iraq la București. Au început verificările, astfel descoperindu-se că în situația studentului străin se află și alți doctoranzi aflați în coordonarea profesoarei Simona Vasilache. Așa au aflat aceștia că de fapt banii lor nu au ajuns în conturile ASE și că riscă exmatricularea.
„Ce făcea era să completeze niște OP-uri în fals”
Reporterul „Adevărul” a stat de vorbă cu unul dintre doctoranzii aflați în situația de a achita încă o dată taxele. Tânăra se află în anul II de grație, după parcurgerea celor trei ani, și se pregătea să-și finalizeze lucrarea de doctorat. Taxa pentru anii de „grație” este 2.000 lei/an. Spune că în cazul său suma de bani pe care i-a transferat-o cu cea mai mare încredere profesoarei nu este una foarte mare, însă alți colegi sunt în situații mult mai delicate, pentru că în primii trei ani taxa se ridică la mii de euro pe an. Dacă suma nu este o așa mare problemă, faptul că profesoara i-a transmis că lucrarea sa îndeplinește toate cerințele științifice, când în fapt, după schimbarea coordonatorului, a aflat că nu este așa, a luat-o prin surprindere. Cert este că studenta a decis să renunțe la susținerea tezei de doctorat, pentru că în timpul rămas la dispoziție nu mai poate parcurge toate etapele.
„Eram în ultimul an de grație anul acesta, anul 2024-2025. După cei trei ani de doctorat, cu taxe normale, există posibilitatea de prelungire, cu o perioadă de grație, cu taxe mai mici, în care poți să-și definitivezi teza de doctorat. În primii trei ani am achitat taxa personal și nu a fost nicio problemă. De anul trecut începând, în primul an de grație, profesorul coordonator Simona Vasilache - noi nu suntem în legătură directă, dar toți am fost în aceeași situație (n. red. - doctoranzii profesoarei Vasilache) - ne cerea banii să plătească ea taxele, spunând că astfel trecem peste toată birocrația de la secretariat, că se mișcă încet, și spunea că ne plătește ea. Și ne cerea să-i trimitem banii în cont. I-am trimis și anul trecut și nu ne-a zis nimeni nimic, totul a fost OK. Anul acesta la fel am făcut, i-am trimis profesoarei și ne spunea că a achitat”, a explicat doctorandul. În toamna anului trecut a primit însă un telefon de la secretariat. Era anunțată că se află în situație de exmatriculare, pentru neplata taxei, deși nu putea să înțeleagă cum de a fost înmatriculată în anul universitar 2024-2025 dacă în contul universității nu intraseră nici banii pentru anul universitar anterior.
„Am început o discuție cu ei (n. red. – reprezentanții universității), de doamna profesoară abia puteam să dau, pentru că era la ATI, născuse, și nici despre asta nu știam, anume că intră în concediu maternal. Și așa că am întrebat-o dacă a plătit. A zis că a plătit, dar n-a trimis OP-ul, că-mi trimite acum. Dar de fapt nu plătise”, a explicat tânăra.
Profesoara îi promisese chiar că obține o reducere de taxă, astfel încât în loc de 2.000 lei să plătească 1.500 lei. „Acum îmi vine să râd când mă gândesc la asta, dar atunci am crezut”, spune tânăra.
După acela prime conversații, și după ce probabil profesoarei i s-a comunicat și din partea universității că au fost descoperite probleme, profesoara nu a mai răspuns la mesaje.
„După asta am făcut un transfer la altă profesoară, ca să pot să continui, aflând că intră în concediu maternal, și s-a descoperit că de fapt nici anul trecut n-a fost plătit, pentru niciun student doctorand de-ai ei. Ce făcea era să completeze niște OP-uri în fals, ea le completa dar nu le procesa, nu le dădea mai departe. Și ASE-ul, din ce înțeleg, pentru că am întrebat cum s-a descoperit taman acum că anul trecut n-a fost plătit, înțeleg că n-au făcut verificări pentru că au spus că au prea mulți studenți și că n-au timp să facă toate verificările. Nu înțeleg de ce nu a fost sesizată mai devreme situația”, se întreabă doctorandul.
Pentru că nu vrea să predea, obținerea titlului de doctor nu este un obiectiv în sine pentru studentă. Tânăra consideră că într-o mare măsură și-a atins scopul, pentru că în toată această perioadă de cercetare lucrurile au decurs conform așteptărilor, iar colaborarea cu profesoara, din punct de vedere academic, a fost bună.
„A fost chiar în regulă în primii ani. Partea care m-a încurcat a fost că ea în anul II mi-a spus că deja am toate criteriile îndeplinite pentru teză și că pot să mă focusez pe scrierea tezei. Acum, evident că asta este și vina noastră, că noi am avut încredere în ea și n-am verificat de fiecare dată, că de fapt n-aveam toate criteriile îndeplinite”, mai spune tânăra, care a decis să se retragă din programul de doctorat. A achitat însă toate datoriile pe care ASE i-a transmis că le are și așteaptă să vadă cum își poate recupera banii, cei 2.500 lei, de la profesoară.
„Am decis să mă retrag pentru că era un nivel foarte mare de muncă și pentru finalizarea articolelor suplimentare, neavând criteriile îndeplinite. Există un calendar și chiar dacă depun tot efortul există riscul să nu mă încadrez . (...) Pierd toată perioada. Dar teza o am făcută pentru mine, nu am nevoie pentru predare. Pur și simplu pentru sănătatea mea mintală am decis să mă retrag din tot ce înseamnă activitatea aceea. Noul profesor a zis că e decizia mea”, a mai spus tânăra.
ASE București: „Au fost sesizate organele de anchetă”
Reprezentanții Academiei de Studii Economice București au transmis, la solicitarea „Adevărul”, un răspuns în care detaliază cum s-a aflat despre întreaga situație și ce măsuri s-au întreprins.
Totul a pornit de la un cetățean străin aflat în întrerupere de școlaritate, din cadrul unui program de licență organizat de Facultatea de Administrarea Afacerilor cu Predare în Limbi Străine. În 14 octombrie 2024, studentul a sesizat ASE că profesoara Simona Nicoleta Vasilache i-a eliberat, în numele ASE, adeverințe care au confirmat statutul de student doctorand a cetățeanului în cauză. „Totodată, au fost prezentate neoficial câteva documente din care rezulta transferul unor sume de bani către cadrul didactic menționat. După verificarea adeverințelor prezentate, s-a constatat că acestea erau false, nefiind emise oficial de ASE, fapt pentru care au fost sesizate organele de anchetă”, menționează ASE în răspunsul transmis. Ulterior, studentul a transmis un ordin de plată care atesta achitarea către profesoară „a unei sume de bani cu titlu de taxă de școlarizare în numele studentului. În urma verificării ordinului de plată s-a constatat că banii nu au intrat în contul ASE, fapt pentru care au fost sesizate organele de anchetă penală, prin completarea, în data de 21.10.2024, a plângerii penale inițiale”.
Opt zile mai târziu, ASE a fost contactată de către Biroul Atașatului Cultural al Ambasadei Republicii Iraq la București, care solicita confirmarea autenticității unei adrese emisă de Consiliul Studiilor Universitare de Doctorat din cadrul Academiei de Studii Economice București cu privire la statutul unui student doctorand înmatriculat la Școala Doctorală Administrarea Afacerilor din cadrul IOSUD ASE, aflat în coordonarea profesoarei Simona Vasilache. În urma verificărilor s-a constatat că adeverința nu fusese emisă de ASE „și prezenta informații și elemente care întruneau elementele infracțiunii de fals”, astfel că ASE a sesizat organele penale. Studentul a dezvăluit că adeverința îi fusese transmisă de către profesoară „în cadrul unei comunicări private”.
„Doamna în cauză a indus în eroare mai mulți studenți doctoranzi”
Astfel s-a dispus, precizează reprezentanții ASE, verificarea situației școlare a tuturor doctoranzilor aflați în coordonarea profesoarei Vasilache, constatându-se că „doamna în cauză a indus în eroare mai mulți studenți doctoranzi, susținând, în mod nereal, faptul că poate achita în numele lor taxele de școlarizare, pe care aceștia le datorau ASE”.
S-a constatat de asemenea că profesoara trimisese către secretariat ordine de plată care atestau achitarea taxelor de școlarizare în numele studenților către ASE, doar că după verificarea ordinelor de plată „ a rezultat că acestea nu erau reale, sumele respective nefiind plătite în conturile ASE”. ASE a completat, astfel, din nou plângerea penală inițială cu elementele nou-apărutte.
Studenții, pe cont propriu .ASE: „Achitarea taxei de școlarizare reprezintă o obligație exclusivă a studentului doctorand”
După toate aceste descoperiri, mai transmite ASE, s-au organizat întâlniri cu studenții doctoranzi aflați în coordonarea profesoarei pentru a lămuri situația, aceștia fiind transferați către alți conducători de doctorat. A fost sesizată și Comisia de Etică a ASE, cercetarea aflându-se în curs.
„Menționăm că începând cu data de 7.05.2024 dna Vasilache Simona a intrat în concediu medical, iar începând cu data de 2.09.2024 aceasta figurează în concediu de maternitate, în prezent având raporturile de muncă suspendate”, mai precizează reprezentanții ASE.
ASE mai scrie că „achitarea taxei de școlarizare reprezintă o obligație exclusivă a studentului doctorand și, în consecință, înțelegerile dintre doamna Vasilache Simona și studenții aflați în coordonare au avut un caracter strict particular, excedând cadrul instituțional reglementat. Menționăm că, potrivit reglementărilor interne, profesorul coordonator nu poate obține reduceri de taxe pentru studenții aflați în coordonare”.
Am contactat-o pe prof. Simona Vasilache pentru a-și exprima punctul de vedere legat de acuzațiile care i se aduc. Inițial a fost de acord să purtăm o discuție, în schimb la ora programată pentru discuția telefonică a precizat că a decis să discute mai întâi cu avocatul său.
Sursa: adevarul.ro