O poveste sfâșietoare. Oare cum e posibil să se întâmple așa ceva sub ochii noștri?
O crimă de o violență dusă la extrem, săvârșită într-un oraș din România, în decembrie 2006, se finalizează după 17 ani, în 11 septembrie 2023, cu o condamnare la închisoare pe viață, sentință dată de două instanțe de judecată: Curtea de Apel Bacău și Tribunalul Neamț, relatează ziare.com .
Cea mai grea pedeapsă primită de autor, descris drept ”criminal feroce”, devine nesatisfăcătoare în fața indiferenței de care au dat dovadă autoritățile române timp de 16 ani.
Misterul unei dispariții elucidate întâmplător după aproape 20 de ani
O tânără de 26 de ani și fiica ei de 5 ani dispar pur și simplu de pe fața pământului în anul 2006 și nicio autoritate din România nu se deranjează. Nu a contat pentru nimeni că fetița nu este înscrisă la grădiniță, apoi la școală, că nu-i ridică nimeni alocația, că nu-i face nimeni acte de identitate, că nu merge la doctor. Nici măcar poliția nu a stricat prea tare rânduiala criminalului înghițind pur și simplu minciuna că cele două, mama de 26 de ani și fiica ei de 5 ani, au fugit din țară apelând ”la relații” și se ascund în Germania unde și-au refăcut viața.
Abia în 2021 un civil fără educație juridică, mânat în luptă de interese personale, tulbură toropeala autorităților care încep, după 16 ani, să cerceteze temeinic dispariția Magdalenei și a fiicei sale, Andreea.
Informația (o bănuială mai degrabă) oferită de acest civil, o femeie, se confirmă. Cadavrul fetiței este descoperit în curtea criminalului, tatăl ei. Trupul Magdalenei, mama copilului, nu a fost descoperit nici în ziua de astăzi. Autoritățile sunt convinse că și femeia a sfârșit în același mod ca și fetița, înjunghiată și îngropată într-un loc neidentificat încă.
Drama Magdalenei
Crunta poveste de viață a Magdalenei începe la vârsta de 17 ani când decide, în ciuda dezacordului părinților ei, să se căsătorească cu Ilie Antonio Arhip, un bărbat matur, mult mai în vârstă decât ea. După un an de relație se naște Andreea, dar căsnicia celor doi se destramă brusc. Fata decide să fugă la părinți, acuzându-și soțul de violențe extreme. În cererea de divorț explică faptul că era adesea legată, bătută și pusă să scrie tot felul de ”nebunii și idei” care nu erau ale ei.
Magdalena obține divorțul și custodia copilului, însă decizia instanței nu este pe placul lui Antonio Arhip. Refuză să dea fetița mamei, ignorând deciziile judecătorești. Fuge chiar o perioadă în afara țării, ținându-și fata departe de mamă și de familia acesteia. Când revine în România, la Târgu Neamț, bărbatul construiește o adevărată cazemată în gospodărie, cu gard înalt de trei metri, cu porți încuiate în permanență, montează camere de supraveghere peste tot și refuză inclusiv să-și înscrie copilul la grădiniță. Fetița era ținută prizonieră în curte fără să aibă voie să ia legătura cu alții copii și mai ales cu mama sau cu bunicii materni. Inclusiv alocația copilului a renunțat să o mai ia doar pentru a întrerupe orice legătură cu exteriorul.
Noaptea dispariției definitive
După ani de chin, Magdalena reușește să ajungă la fetiță cu ajutorul unui executor judecătoresc, iar asta a declanșat pur și simplu furia lui Arhip.
Bărbatul face totul să recâștige încrederea femeii, merge în vizită la noua locuință și o invită în oraș împreună cu fetița. Se întâmpla în după-amiaza zilei de 7 decembrie 2006. A fost ultima zi în care Magdalena și Andreea au mai fost văzute în viață de tatăl și de mătușa ei.
În noaptea de 7 spre 8 decembrie 2006 se presupune că cele două au fost ucise de Arhip și îngropate, fiecare în locuri diferite, fetița în curtea casei, iar femeia într-un loc neidentificat.
Tatăl cere ajutorul poliției la doi ani de la dispariția Magdalenei
Inexplicabil, dar dispariția celor două a fost anunțată oficial abia în anul 2008 de către tatăl Magdalenei, respectiv bunicul matern al Andreei. Omul a justificat întârzierea invocând faptul că era convins că fiicei sale îi este bine alături de soț. Abia când, după mai bine de un an, nu a reușit cu niciun chip să ia legătura cu Magdalena, a decis să ceară ajutor.
La acel moment au fost făcute căutări clasice, fotografiile celor două au fost date publicității, în ciuda faptului că Arhip s-a opus vehement. În curtea bărbatului au fost aduși câini de urmă, au fost făcute scotociri în zonă, dar fără rezultat. În final, polițiștii au înghițit minciuna oferită de Arhip că Magdalena și Andreea au plecat în Germania, iar el le susține cu bani când și cum poate.
FOTO Atitudinea de Neamț
Mai mult, a explicat chiar că s-a întâlnit cu ele în Germania, starea lor materială și de sănătate fiind una bună. A refuzat să dea mai multe detalii despre locul exact unde se află soția și fiica lui, precizând că nu vrea să ”le trădeze”, având în vedere că Magdalena a părăsit țara ”prin relații”. Verificările autorităților române au mai continuat până prin 2010 și cam atât.
Lipsa de implicare a poliției a fost în avantajul criminalului
Superficialitatea cu care poliția s-a ocupat de dispariția unui copil de 5 ani și a mamei lui a fost evidențiată de judecătorii Curții de Apel Bacău în motivarea sentinței care a dus la condamnarea criminalului la închisoare pe viață. Instanța a fost surprinsă de faptul că dispariția Magdalenei și a fiicei ei nu a fost tratată niciodată ca un caz de omor , iar lipsa de acțiune a permis criminalului să ascundă probe și să construiască o strategie pentru a scăpa de pedeapsă atât amar de vreme.
Judecătorii nu-și explică de ce organele judiciare din Neamț nu și-au pus întrebarea cum ar fi putut să dispară o tânără cu copil mic de cinci ani, în plină iarnă, fără haine groase sau alt bagaj, suspiciunile de omor fiind aproape evidente.
”Totodată, nu face obiectul analizei prezentului apel nici modalitatea în care organele judiciare, dar şi cele de evidenţă a persoanei, precum şi cele care au în competenţă asistenţa şi protecţia minorilor, nu au analizat motivele pentru care minora nu a dobândit act de identitate, conform legii, la împlinirea vârstei de 14 ani şi pentru care mama sa nu a mai ridicat alocaţia de stat a acesteia, deşi îi fusese încredinţată spre creştere şi educare prin sentinţă civilă definitivă şi irevocabilă.
Această lipsă de acţiune trebuie menţionată de Curtea de Apel Bacău, întrucât a dat ocazia inculpatului să ascundă şi să şteargă urmele infracţiunii, să se debaraseze complet de cadavrul victimei şi să îşi pună la punct, cu timp suficient de deliberare, apărări cum ar fi plecarea în străinătate a victimelor, care ar fi fost demontate la o simplă analiză a bazelor de date privind evidenţa persoanelor din care ar fi rezultat că minora nu a avut nici paşaport pentru a părăsi ţara (…)”, se arată în motivarea judecătorilor din Bacău, uimiți de lipsa de interes arătată atât de organele judiciare, dar și de celelalte instituții care ar fi trebuit angrenate în acest teribil caz.
Povești cu călugări ucigași de copii
Această incredibilă poveste ar fi rămas așa cum a gândit-o Arhip, dacă polițiștii din Neamț n-ar fi primit un pont.
Imediat ce s-a calmat agitația creată în jurul dispariției Magdalenei, Arhip se recăsătorește. Cea de-a doua soție rezistă alături de el timp de patru ani. Decide să pună capăt relației, înfricoșată de un lung șir de întâmplări stranii, restricții și povești cu călugări, diavoli și îngeri pe care i le tot îndruga soțul ei.
Această femeie merge la poliție în 2021 și anunță că are suspiciuni cu privire la încă neelucidata dispariție a primei soții a lui Arhip. Așa află polițiștii că în curtea omului există o zonă specială unde nimeni nu are voie să calce, să rupă buruieni, să sape, să cultive.
Mai mult, în acel colț de curte, Arhip merge în fiecare an de ziua fiicei lui, dar și de Crăciun, une se roagă minute în șir și aprinde lumânări. În plus, femeia a precizat în denunțul ei că a fost martora unei discuții purtată de Arhip și mama lui în care aceasta din urmă îi poruncea să nu mai bea întrucât ea ”știe ce a făcut”. Peste toate aceste bizarerii, Arhip ar fi avut adesea discursuri ciudate în care pomenea despre un călugăr care a ucis un copil pentru a nu deveni diavol, iar, datorită rugilor intense, copilul s-a transformat în înger.
Poliția sapă în curtea criminalului la 15 ani de la dispariția copilului
Ca urmare a acestui denunț făcut de cea de-a doua soție a lui Arhip, în data de 19.10.2021, poliția face din nou percheziții în casa și curtea omului. Se fac săpături în locul indicat de femeie, iar la nici jumătate de metru adâncime sunt descoperite rămășițele umane ale unui copil. Analizele ADN au dovedit faptul că oasele aparțin Andreei, fetița dispărută în 2006. Medicii legiști au stabilit că fata a fost înjunghiată în piept de cel puțin patru ori, lama cuțitului atingând cordul și plămânul. Cadavrul Magdalenei nu a fost găsit îngropat în același loc cu cel al Andreei și nici nu se știe exact unde este.
FOTO Mesagerul de Neamț
Magdalena acuzată de uciderea fetiței ei
Chiar și în fața acestor evidențe, Arhip a continuat să nege crima și a construit rapid un nou scenariu. A explicat că Magdalena este cea care și-a ucis fata, iar ulterior a fugit fără să mai dea vreun semn de viață. De teamă să nu fie acuzat el de crimă, a decis să îngroape copilul în curtea casei și apoi să tacă. Detaliile poveștii încropite l-au dat de gol.
Bărbatul a susținut că și-a găsit fetița moartă în pat, acoperită cu o pătură, dar fără urme de violență pe corp și fără urme de sânge, explicând că Andreea a fost sufocată de către mama ei. Nu știa că pe oasele copilului se vedeau încă urmele lamei de cuțit și după aproape 16 ani de la crimă.
”O stăpânire de sine specifică unor criminali feroce”
În timpul audierilor care au urmat descoperirii rămășițelor umane ale Andreei, tatăl acesteia a inventat tot felul de povești negând în permanență că el este autorul crimelor. Deși cadavrul Magdalenei nu a fost descoperit, anchetatorii au decis să-l incrimineze și pentru uciderea ei pe Arhip, existând suficiente indicii care să susțină acuzația. Atât judecătorii de la Tribunalul Neamț, cât și completul de la Curtea de Apel Bacău au acceptat evidențele și au dat sentința în consecință, anulând toate explicațiile date în apărarea sa de criminal care a făcut tot posibilul să scape nepedepsit.
”Instanţa reţine că, în practica judiciară, soluţiile de condamnare pronunţate ca urmare a comiterii unor infracţiuni de omor fără găsirea cadavrului, au dat naştere la dezbateri ample referitoare la validitatea probelor indirecte şi la realizarea unor încercări de ierarhizare a probelor directe şi indirecte, după valoarea probantă a acestora.
Curtea de Apel Bacău constată că se găseşte în situaţia de a încerca să explice prin metode de logică juridică netemeinicia unei apărări ce nu este doar nesusţinută de niciun fel de mijloace de probă, dar mai mult decât atât este absurdă din punct de vedere al logicii obişnuite şi al bunului simţ comun. Pe parcusul celor aproape 15 ani de dispariţie al celor 2 persoane, mamă şi fiică minoră în vârstă de 5 ani, inculpatul nu le-a reclamat niciun moment dispariţia la autorităţi, nu a întreprins niciun fel de demersuri oficiale sau personale de a le căuta şi nici nu a povestit cuiva, vreunui vecin sau rude apropiate că ar bănui măcar faptul că fosta sa soţie le-ar fi ucis fiica.
Dimpotrivă, după semnalarea dispariţiei fiicei sale, inculpatul a ticluit o poveste care să conducă autorităţile către piste false de investigare a dispariţiei celor 2”, se arată în motivare.
Judecătorii ambelor instanțe au remarcat ferocitatea și tăria de care a dat dovadă acest individ care a fost capabil timp de aproape 20 de ani să joace pe degete autoritățile. Nici când ofiţerii de poliţie judiciară au început să sape exact în locaţia în care câteva minute mai târziu avea să fie descoperit cadavrul fiicei sale, Arhip nu a cedat și a arătat ”o stăpânire de sine specifică unor criminali feroce, capabili de lipsa oricărui sentiment de remuşcare, precizând că nu se află nimic acolo „în afară de flori”.