O posibilă descoperire a unui "tren cu aur", dispărut la sfârșitul ocupației naziste, stârnește dezbateri în Polonia
Un anunț privind o posibilă descoperire a unui tren blindat într-un subsol din sud-vestul Poloniei a resuscitat în presa locală dezbaterile despre legenda trenurilor pline cu aur și bijuterii furate de naziști și dispărute în zona Munților Sudeți la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, relatează joi AFP. Trenul, cu o lungime de circa 120-150 de metri, ar fi fost găsit de un german și un polonez, care au angajat un avocat pentru a-i reprezenta în discuțiile pe acest subiect cu autoritățile, deocamdată nefiind dezvăluită locația unde s-ar afla garnitura.
'Clienții mei sunt totuși sceptici că poate fi vorba despre celebrul tren nazist cu aur și alte obiecte prețioase, dar nu exclud complet' această ipoteză, a declarat respectivul avocat.
Diferitele legende despre galeriile secrete din apropierea orașului Walbrzych — unde al Treilea Reich ar fi ascuns comori — izvorăsc din imensul șantier prin care naziștii au realizat construcții subterane, proiect cunoscut sub numele de cod 'Riese' (Gigantul).
Aceste instalații impresionante din Munții Sudeți, construite în special cu forța de muncă a prizonierilor și a celor închiși în lagărele naziste, au fost destinate inițial adăpostirii fabricilor care produceau armele strategice germane, pentru ca aceste unități de producție să nu poată fi lovite de raidurile aeriene.
Unele dintre aceste galerii subterane sunt astăzi deschise turiștilor. Dar regiunea atrage și 'căutătorii de comori', care cred vechile legende locale. AGERPRES