O pilulă combinată ar putea reduce riscul de accidente cardiovasculare (studiu)

O pilulă combinată ar putea reduce riscul de accidente cardiovasculare (studiu)

O singură pilulă cu administrare zilnică, conţinând medicamente pentru combaterea hipertensiunii şi colesterolului, precum şi aspirină, ar putea reduce cu o treime riscul de accidente cardiovasculare (infarcte, AVC etc) în decursul a cinci ani, la persoanele de vârstă mijlocie, sugerează un nou studiu publicat vineri, potrivit AFP.

Ideea unei astfel de tablete supranumită “polipilulă”, care poate deveni câteodată superpilulă şi a cărei compoziţie poate varia, are o vechime de peste 20 de ani. Acest nou studiu, publicat de revista medicală Lancet, este primul realizat pe scară mare în scopul evaluării eficacităţii acestui tratament în rândul populaţiei pe o anume perioadă.

Acest test comparativ, care a cuprins, pe de o parte, un grup de persoane cărora le-a fost administrată multipilula, primind totodată sfaturi pentru o viaţă sănătoasă (renunţarea la tutun, practicarea unor activităţi fizice etc), şi un un alt grup de participanţi, care au primit doar sfaturi, a vizat o populaţie turkmenă dintr-o zonă rurală a Iranului. Împărţirea participanţilor a fost făcută prin tragere la sorţi.

Un procent de 90% dintre cei 7.000 de participanţi, cu vârste cuprinse între 50 şi 75 de ani, nu aveau afecţiuni cardiovasculare în antecedent. Aproape jumătate dintre participanţi au fost femei.

Prin comparaţie cu cei care au primit doar sfaturi despre stilul de viaţă, administrarea pilulei combinate a redus riscul de accidente cardiovasculare majore cu 34% per ansamblu şi cu circa 40% la persoanele fără antecedente cardiovasculare în decursul a cinci ani (4,5% în comparaţie cu 7,5%) şi cu circa 20% la pacienţii care sufereau deja de boli cardiovasculare.

Tratamentul a avut efecte similare atât la bărbaţi cât şi la femei şi, de asemenea, atât în cazul celor mai tineri, cât şi la cei mai vârstnici.

După ce rezultatele au fost ajustate pentru a lua în calcul şi persoanele care urmau tratamente cu alte medicamente pentru afecţiuni cardiovasculare, efectul protector global al polipilulei a scăzut la 22% (în comparaţie cu 34%), dar a rămas semnificativ din punct de vedere statistic, precizează The Lancet.

Per ansamblu, participanţii au respectat cu stricteţe tratamentul: circa 63% dintre aceştia au luat pilula conform recomandărilor (cel puţin 70% din durata tratamentului).

Pilula testată conţinea doze mici din două medicamente pentru combaterea hipertensiunii (un diuretic, hidroclorotiazidă de 12,5 mg şi enalapril de 5 mg), precum şi o doză moderată (20 mg) dintr-un component anti-colesterol, atorvastatin, şi 81 de mg de aspirină, a precizat Gholamreza Roshandel, din cadrul universităţii de ştiinţe medicale din provincia iraniană Golestan.

"Mai mult de trei sferturi dintre cei 18 milioane de decese înregistrate în urma bolilor cardiovasculare în fiecare an trăiesc în ţări cu venituri mici sau medii", a amintit Nizal Sarrafzadegan, de la Universitatea de ştiinţe medicale din Isfahan, coautorul studiului.

Strategia unei multipilule, cu un cost scăzut, "dacă ar fi adoptată pe scară largă, ar putea juca un rol important în îndeplinirea obiectivului ambiţios al ONU: reducerea mortalităţii premature din cauza bolilor cardiovasculare cu cel puţin o treime până în 2030", a estimat acesta.

Studiul nu permite generalizarea rezultatelor pentru alte populaţii. În acelaşi timp, o pilulă care conţine un cocktail de medicamente face mai uşoară respectarea tratamentului.

"Studiile viitoare ar trebui să compare polipilula cu medicamente administrate separat din punctul de vedere al rezultatelor pe termen lung" şi să evalueze totodată efectele "asupra populaţiei generale din diferite ţări", a comentat Amitava Banerjee, de la University College London, care nu a fost implicat în realizarea studiului. AGERPRES


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!