Adâncirea Rusiei în represiune sub conducerea lui Vladimir Putin a atins un punct critic cu decizia acestuia de a invada Ucraina. În timpul acestei invazii nelegitime și pe scară largă, el a amenințat cu represalii dure orice țară dispusă să intervină, unii temându-se că acestea ar putea include arme nucleare.

S-a sugerat că gândirea lui Putin ar fi deplin rațională – produsul unui realism calculat și aspru despre politicile globale, sau o tentativă de a câștiga putere pe plan intern. Alții cred că acțiunile sunt disperate, sălbatice și exagerate – dovezi ale unor defecte psihologice profunde.

Dar care este cu adevărat psihologia din spatele modului de conducere al lui Putin și ce se poate face pentru a-i combate efectele negative?

Psihologia lui Putin

Putin are o atitudine de „bărbat puternic”. El afișează o lipsă aparentă de regrete sau remușcări pentru deciziile sale imorale și efectele lor negative asupra oamenilor nevinovați. De asemenea, el nu acceptă responsabilitatea pentru rezultatele negative și în mod tipic îi învinovățește pe alții când ceva nu reușește.

Ce ne spun acestea despre personalitatea lui? Fără posibilitatea de a „diagnostica” lideri politici fără a le cere să se supună unui test de personalitate, psihologii îi pot evalua prin observații comportamentale. Aceasta nu este în mod necesar o abordare greșită – oamenii pot minți în testele de personalitate.

Putin este un lider autocrat și autoritar. Decenii de studii în domeniul psihologiei organizaționale arată că astfel de lideri sunt mai înclinați să ia ei înșiși deciziile importante. Ei tind și să fie mai atenți la obiective decât la bunăstarea generală a poporului lor. Un alt semn grăitor este că mențin o distanță față de ceilalți – uneori prin recurgerea la pedepse și amenințări.

Un studiu recent al unui număr de 14 de lideri din state autoritare, inclusiv Putin și președintele brazilian Bolsonaro, a constatat că ei sunt mai puțin agreabili (în termenii de altruism și de a fi de încredere) și mai puțin stabili emoțional în comparație cu lideri mai puțin autocratici. Ei punctează mai mult la trăsăturile de personalitate sumbră, antisocială, ca machiavelismul (manipulare și înșelăciune), narcisismul (grandiozitate, superioritate și îndreptățire) și psihopatie (empatie redusă, agresivitate și impulsivitate).

Cercetările sugerează că aceste trăsături îi fac mai puțin competenți și mai greu de înțeles de către alții.

Din această perspectivă, multe dovezi duc spre concluzia că Putin are îngrijorătoare tendințe antisociale. Sunt vizibile în comportamentul lui față de rivali politici și lideri internaționali. Un exemplu evident este că, atunci când s-a întâlnit prima oară cu Angela Merkel, a adus în mod deliberat un câine mare la întâlnire, deși știa că ea se teme de câini – sau poate că tocmai de aceea.

Alte exemple sunt otrăvirea și încarcerarea liderului opoziției, Alexei Navalnîi. Nepăsarea rece față de un proces corect și drepturile omului în raport cu Navalnîi sunt exemple grăitoare de trăsături negative de personalitate.

Tactici psihologice

Cum pot fi utilizate aceste cunoștințe? În război este necesar un joc pe două niveluri. Este necesar să fie abordat Putin, dar trebuie avuți în vedere și factori complicați creați de păienjenișul lui de relații interne și internaționale. Ultimii implică întărirea solidarității cu cetățenii ruși și respectarea normelor lor.

Metoda celor două niveluri este una testată de abordare a oamenilor cu trăsături antisociale care lucrează în cadru corporativ. În cele din urmă, liderii răi trebuie abordați având în vedere nevoile angajaților lor.

La Putin trebuie luate foarte serios semnele unor trăsături de personalitate negativă. Nu trebuie presupus că vor da rezultate abordările convenționale prin diplomație sau negocieri. Liderii autocratici cu personalități negative refuză adesea să creadă că au nevoie să-i asculte pe alții sau să se angajeze în stingeri de conflicte. De aceea, demonstrațiile de forță pot da rezultate mai bune.

Cercetări asupra modului de conducere narcisist mai arată că reacțiile deschise și oneste – ca, de exemplu, cele la minciuni – pot contribui la ținerea sub control a unor asemenea lideri. Dar nu trebuie să evolueze spre umilire în public, care poate cu ușurință înrăutăți lucrurile.

Punctarea și blamarea acțiunilor negative pot la rândul lor să facă evident că Putin va fi condamnat pe plan internațional pentru încălcarea în țară și în străinătate a drepturilor oamenilor. Deși ar părea că un autocrat nu poate fi afectat, cercetările sugerează că liderii politici din autocrații pure pot fi mai sensibili la asemenea critici decât lideri din democrații sau regimuri hibride, deoarece în ultimă instanță țin mai mult la imaginea lor publică.

Eficacitatea sancțiunilor economice – precum cele aplicate în prezent lui Putin – este dezbătută de oamenii de știință. Din pricină că asemenea sancțiuni pot provoca sărăcirea oamenilor obișnuiți, ele pot duce la niveluri sporite de autoritarism întrucât atât liderii, cât și oamenii, se simt victimizați de comunitatea internațională.

Trebuie avute însă în vedere efectele perturbatoare ale controlului psihologic pe care Putin încearcă să-l impună asupra propriului popor. De exemplu, el controlează cu ferocitate informațiile pentru a insufla nesiguranță și frică în rândurile populației. Acestea o pot face, pentru propria protecție, să sprijine o conducere autoritară.

O altă opțiune este recunoașterea și validarea acelor ruși care caută o identitate de grup dincolo de cea statală propusă de Putin. În vreme ce propaganda Kremlinului îi diferențiază pe ruși de cei care sunt prezentați drept periculoși – occidentali, liberali, protestanți, catolici, musulmani – cultura și istoria ruse au întărit adesea mesajul psihologic că ființele umane au mai multe în comun decât cele care ne diferențiază.

Liderii politici autocratici reprezintă o amenințare la adresa stabilității internaționale. Probabil că nu vom fi capabili să-i împiedicăm să apară – dar ne putem folosi cunoștințele despre modul în care lucrează pentru a le limita puterile distructive.

Autori: Magnus Linden (profesor de psihologie, Lund University) și George R. Wilkes (director, Proiectul Relwar, King's College London) în The Conversation

Distribuie Distribuie Comentarii