Una din cele mai vechi aşezări monahale de pe Valea Bistriţei a fost Sihăstria Ceahlăului, schit situat aproape de vârful muntelui.

"Documentele ne spun că prima aşezare monahală de pe Muntele Ceahlău a fost Sihăstria lui Dragoş, întemeiată încă din secolul al XIV-lea şi continuată în secolul următor cu Sihăstria Ceahlăului, unde, în locurile cele mai înalte şi mai izolate, au trăit cei mai aleşi sihaştri, între care Cuviosul Simeon" ( https://doxologia.ro ).

Ieroschimonahul Simeon, cuvios renumit între sihaştrii Ceahlăului, a vieţuit în această mică sihăstrie între anii 1650-1704. Acesta a fost la început pustnic sub vârful muntelui, răbdând acolo multe ispite pentru dragostea lui Hristos şi ajungând lucrător vestit al rugăciunii lui Iisus. Apoi a fost ales de călugări egumen al Schitului Sihăstria Ceahlăului, pe care l-a povăţuit mai mult de 30 de ani.

Cuviosul Simeon a reînnoit biserica de lemn şi a strâns în jurul său 20 de ucenici.

Biserica construită de el a fost distrusă de o avalanşă în anul 1704. După câţiva ani, pe acelaşi loc, a fost ridicată Sihăstria Cerebuc, ai cărei călugări au păstrat, până la începutul secolului XX, tradiţia de a trage clopotul şi de a bate toaca de pe vârful muntelui.

În timpul Cuviosului Simeon, rânduiala schitului era aceasta: în fiecare zi se cântau cele 7 laude, cu Utrenia la miezul nopţii, iar în sărbători se săvârşea Sfânta Liturghie, când veneau şi ceilalţi sihastri din munte. Spovedania şi împărtăşania se făceau săptămânal, iar masa se dădea o dată pe zi.

În posturi, călugării se retrăgeau la bordeiele lor din munte, unde se nevoiau singuri, după voia lui Dumnezeu, până la marile praznice. Apoi coborau iarăşi în schit. Călugării iubeau cel mai mult tăcerea, smerita cugetare, postul şi neîncetata rugăciune.

Mai presus de orice, Cuviosul Simeon învăţa pe ucenicii săi să se iubească unii pe alţii şi să se roage pentru mântuirea oamenilor.

Astfel nevoindu-se egumenul Simeon şi ajungând la vârsta de 90 de ani, i-a rânduit Dumnezeu un sfârşit mucenicesc. În primăvara anului 1704, în noaptea de înviere, când toţi părinţii erau în biserică, după ce Cuviosul Simeon a citit Evanghelia Sfintelor Paşti, s-a pornit de pe Ceahlău o mare avalanşă de zăpadă care a acoperit schitul, biserica şi părinţii. A doua zi a fost găsit egumenul sub zăpadă, cu Evanghelia la piept şi cu ucenicii lângă el. Aşa s-a mutat Cuviosul Simeon din viaţa aceasta cu toată sinodia (obştea) sa în lumina lui Hristos. ("Patericul românesc", arhimandrit Ioanichie Bălan, Ed. Mănăstirii Sihăstria, 2005; https://doxologia.ro ) AGERPRES / (Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Liviu-Ioan Tatu, editor online: Alexandru Cojocaru)

Sursa foto: www.doxologia.ro

Distribuie Distribuie Comentarii