O pereche de chiloți cu talie înaltă ai reginei Victoria, vândută la licitație cu suma record de 17.200 de euro
O pereche de chiloți cu talie foarte înaltă ai reginei Victoria a fost vândută sâmbătă la o licitație pentru suma record de 12.390 de lire (17.200 de euro) de casa Chippenham Auction Rooms, din comitatul englez Wiltshire, informează EFE.
Lenjeria de corp din bumbac și având circumferința de 114 de centimetri — ilustrând dimensiunile suveranei — a fost vedeta acestei licitații, la care au fost prezentate și alte articole vestimentare care i-au aparținut reginei Victoria.
Un cumpărător anonim a obținut chiloții până la genunchi la prețul de 17.200 de euro.
Lenjeria albă este confecționată din câțiva 'yarzi' de bumbac și este brodată cu inițialele VR, de la Victoria Regina.
În 2014, o altă pereche de chiloți bufanți ai suveranei engleze au fost vânduți pentru suma de 6.200 de lire (8.600 de euro) de casa de licitații Kent, din sudul Marii Britanii.
Regina Victoria, care a deținut coroana între 1837 și 1901, este monarhul cu cea mai lungă domnie, deși, potrivit calculelor oficiale, regina Elisabeta a II-a o va depăși în luna septembrie cu peste 63 de ani de domnie. AGERPRES